Deoarece nu e tocmai de nebăgat în seamă informaţia devenită publică în cursul dimineţii de vineri, informaţie potrivit căreia fratele unui fost preşedinte al României a fost condamnat în primă instanţă, printr-o sentinţă ce poate fi atacată, la patru ani de închisoare. Sentinţa, prea dură în opinia unora, excesiv de blândă în viziunea altora, are în vedere fapte presupus a fi fost săvârşite de cetăţeanul Mircea Băsescu în ultimii ani în care fratele său, dl. Traian Băsescu deţinea funcţia supremă în Stat. Exact aceia în care lupta anticorupţie şi cea în favoarea consolidării independenţei justiţiei, coordonatele de forţă pe care şi-a construit cele două mandate prezidenţiale dl. Traian Băsescu, nu doar că ajunseseră la apogeu, ci chiar păreau a fi dat rezultate. Dintre cele mai concrete şi mai încurajatoare.

Indiferent pe ce poziţie ne-am situa, fie că suntem partizani sau adversari, adulatori ori critici, amici sau inamici ai felului în care a înţeles să îşi exercite funcţia prezidenţială dl. Traian Băsescu, nu avem cum să nu admitem că ultimii ani petrecuţi de fostul preşedinte al României la Palatul Cotroceni au fost aceia în care România a luat considerabile distanţe de condiţia de ţară europeană în care corupţia făcea ravagii fără ca nimeni să plătească pentru aceasta.

Ne amintim cu toţii că până în 2004 „arestărilor de vineri seară” le-au fost puse la îndoială, nu doar într-un caz deopotrivă celebru şi dramatic, încheiat printr-o tragică sinucidere nici azi îndeajuns elucidată, şi justeţea, şi eficienţa de dl. Adrian Năstase, la acea vreme premier şi preşedinte al PSD. Iar cum îndoielile d-lui Năstase deveneau obligatoriu certitudini, ba mai mult decât atât, chiar axiome şi ordine de serviciu nescrise în ochii, deciziile şi acţiunile procurorilor şi judecătorilor, cei arestaţi la început de week-end erau spectaculos şi prompt puşi în libertate dacă nu chiar a doua zi dimineaţă cel mai târziu. Parcă anume programate spre a nu afecta  în nici un fel afacerile prospere ale unor persoane despre care numai cu două-trei zile înainte aflasem de la televizor un întreg pomelnic de grozăvii. Despre care mai nimeni din aparatul de urmărire penală nu îşi mai amintea, odată eliberarea săvârşită, nimic. Mai-mai că ne obişnuisem, ba chiar ne amuzam trist pe seama evidenţei, codificată printr-o zicere antologică datorată, dacă nu mă înşel lui Nicolae Manolescu, cu realitatea că România era nu doar pentru cetăţenii ei, ci chiar pentru întreaga Europă şi chiar peste Ocean, ţara „corupţiei fără corupţi”

Principala realizare a d-lui Traian Băsescu a fost considerată de mulţi a se traduce prin întărirea independenţei justiţiei. Şi prin victoriile acesteia asupra corupţilor. O întărire şi o victorie identificate de dl. Băsescu însuşi ca şi de susţinătorii domniei-sale drept cauze principale ale umilinţelor suportate cu ocazia şi cursul celor două suspendări. Dintre care ultima, cea din vara anului 2012, a fost catalogată drept lovitură de stat pusă la cale de fostul USL de al cărui deces dl. Băsescu nu e defel convins nici azi. Un USL speriat de proporţiile victoriilor prezidenţiale asupra sistemului ticăloşit.

Că respectivul sistem s-a concentrat, cu dosare penale, cu arestări şi condamnări cu tot preponderent în tabăra adversarilor domnului Băsescu nu e deloc altă poveste. Fapt dovedit de realitatea că în anul ce a trecut de când Traian Băsescu nu mai e preşedintele României mult prea multe sunt cazurile ce au probat temeinicia zvonurilor ce pretindeau că minciuna şi corupţia stau mult prea prin apropierea mesei preşedintelui. Şi nu doar a mesei de la Cireşica ori de la Golden Blitz ci şi a celei de la Cotroceni ori- şi mai grav- din livingul personal al celui ce îi plăcea să se autodefinească drept Şeful Statului.

De vreo 12 luni încoace ochii oarbei justiţii s-au deschis brusc şi în lumina orbitoare a erei post-Băsescu cam mulţi dintre apropiaţii şi oamenii de casă sau chiar din casa fostului preşedinte au fost chemaţi să dea socoteală. Ori se pregătesc să o facă.Dacă deconturile nu au început chiar mai dinainte. De la Elena Udrea la Adriean Videanu, de la Monica Iacob-Ridzi la Ioan Oltean, de la Gheorghe Scripcaru la Sorin Blejnar şi mulţi alţii asemenea lor. Printre care şi ginerii şi cuscrii prezidenţiali.

Indiferent de felul în care se va termina povestea legăturilor primejdioase dintre Mircea Băsescu şi clanul Bercea Mondialul, indiferent de anii de închisoare ce îi va primi ori ba, pe care îi va executa sau nu fratele fostului preşedinte, sentinţa anunţată vineri dimineaţă demonstrează cât de relative au fost victoriile şi realizările fostului preşedinte. Căruia îi va fi tare greu de explicat, în contextul campaniilor electorale viitoare în care cât mai multe procente pentru Mişcarea Populară înseamnă o miză personală pentru Traian Băsescu cum poţi să fii cruciat în lupta anticorupţie în vreme ce propriu-ţi frate ia bani cu nemiluita de la interlopi arhicunoscuţi. Da, e adevărat, nu îţi alegi nici fraţii, nici surorile, dar să le ceri sa nu îţi amestece numele şi să nu amestece în afaceri cu marginali, poţi. Mai ales când eşti preşedintele României şi te lauzi că vrei să stârpeşti corupţia.

Promiţând că ia bani în beneficiul preşedintelui CSAT, nimeni altul decât acelaşi Traian Băsescu în a cărui putere stă ca independenta justiţiei să fie niţeluş mai relativă şi ceva mai miloasă cu unele persoane exact din ordinul secret al celui ce i-a cerut în lumina camerelor de luat vederi să fie aceeaşi pentru toţi, dansând de mama focului la petrecerile unui interlop cunoscut căruia i-a şi botezat un copil, luând o salbă care se pare că a şi ajuns la d-na Maria Băsescu, fratele lui Traian Băsescu i-a creat o imensă problemă actualului preşedinte al Mişcării Populare. Ca şi perspectivei pe care o putem avea asupra felului în care a luptat Traian Băsescu pentru independenţa justiţiei şi împotriva corupţiei. Chiar dacă banii respectivi nici nu au ajuns la acesta şi chiar dacă fostul preşedinte nici măcar nu a ştiut ce frate nemernic are. Ipoteza din urmă fiind foarte puţin probabilă.