Despre cum nu se rezolvă problemele presei româneşti!

Bombă de presă!!! Parlamentul a adoptat o lege prin care jurnaliştii vor fi scutiţi de la plata impozitelor! Nu am văzut legea, nu ştiu dacă chiar ziariştii (care-de stat, cei care lucrează în privat, reporterii, redactorii, editorii, tehnicii, independenţii?) sau patronii, societăţile instituţiile de presă nu vor mai plăti impozite? Dar vai, ce reacţii a stârnit chiar  printre presarii, în frunte cu marii maeştri ai presei, ”crucişătorul” Cristian Tudor Popescu şi pensionarul Ion Cristoiu, ambii nelipsiţi de pe ecranele televiziunilor naţionale! Revoltă, oribilitate, mârşăvie, legarea presei cu botniţă, umilinţă...Cum se poate aşa ceva, cine mai are curaj să scrie adevărul despre preţioasa noastră clasă politică? Cu alte cuvinte, cu această lege presa liberă şi independentă din România este băgată în sac, iar sacul este cusut la gură de către clasa politică actuală!

Mârşăvia a determinat ca iniţial, 13 jurnalişti cu vederi şi puncte de vedere diferite, de la stat şi privat, atât din garda veche cât şi din generaţia tânără, cărora ulterior li s-au alăturat şi alţii, cum ar fi Stelian Tănase, să scrie o scrisoare preşedintelui României, Klaus Iohannis, cerându-i să nu cumva să promulge legea! De ce? Presa nu are nevoie de pomeni! Nu poate fi legată la gură, nu-i poate fi pusă botniţă, nu poate fi specială! Presa are alte probleme mai grele! Acelea trebuie rezolvate. Ba, maestrul Cristoiu a sugerat ca semnatarii depeşei să ceară o întâlnire cu preşedintele: ” Am propus să-i cerem o întîlnire lui Klaus Iohannis nu din credinţa că va rezolva ceva pe post de Tătuc al Naţiunii, ci din convingerea că o astfel de întîlnire ar fi un excelent prilej ca ţara să afle marile probleme cu care se confruntă presa. Printre acestea, pe primul loc, eu aş aşeza nu sărăcia unor ziarişti, ci sărăcia întregii prese. Aş pune la concurenţă cu această problemă şi pe cea a transparenţei necesare a instituţiilor publice, începînd cu Preşedinţia. Autorităţile sînt dispuse să ofere informaţii doar dintre cele care le convin. Cînd vine vorba să afli ceva stînjenitor pentru autorităţi, acestea devin brusc secretomane. Să reamintesc faptul că nici acum nu ştim detaliile contractului dintre Preşedinte şi editura Curtea Veche pentru publicarea cărţilor lui Klaus Iohannis!” În ediţia on-line a Evenimentului zilei, din 13 februarie, cel mai vechi jurnalist în activitate, ”din valul foarte bătrân, dinainte de 1989”, mai vechi decât CTP, post decembrist, Cristoiu explică cum a fost sunat de Cătălin Tolontan şi de ce a semnat Scrisoarea.

Imediat au apărut şi aplaudaci printre comentatori, iată domne nişte jurnalişti demni, cinstiţi, oneşti, bravo, bravo, bravo!

În România există mii de jurnalişti, în presa scrisă, tot mai puţini odată cu dispariţia ziarelor pe print, în audio vizual, unde este înghesuială mare, şi în mediul on line. De ce (o întrebare obligatorie pentru jurnalişti) dintre miile de jurnalişti doar câţiva s-au gândit să-i scrie preşedintelui Iohannis, să nu promulge legea? De ce această iniţiativă, a cui, de a-i pune în fruntea listei pe Cristian Tudor Popescu şi Ion Cristoiu, un jurnalist cum singur se descrie ” din valul vechi dinainte de 1989”, zis şi Coroiu? De ce au semnat Scrisoarea tocmai unii dintre cei foarte cunoscuţi, influenţi şi nu tocmai săraci jurnalişti şi nu au semnat-o miile de angajaţi în presă, anonimi, cu venituri umilitoare, care muncesc ca sclavii pe plantaţie şi încearcă să-şi facă treaba cât mai bine şi mai onest în condiţii potrivnice?

O parte a opiniei publice nu ştie că în lumea presei există foarte mulţi jurnalişti care trag să supravieţuiască, în special la patron şi nu au salariile, veniturile, privilegiile şi relaţiile vedetelor! Realitatea este crudă, majoritatea celor care lucrează în presă nu apar zilnic la televizor, nu sunt marii formatori de opinie, ei sunt în umbra aşa ziselor vedete media şi fac munca cea mai grea pe salarii umilitoare. În fiecare redacţie, există unii care ies în faţă, aşa zis vedetele, şi talpa angajaţilor care muncesc până cad şi sunt trataţi precum sclavii pe plantaţie. Dacă ies din rând, din politica impusă de patronat, de şefi, sunt daţi afară ca măselele stricate. Vedetele rămân, dar nu le interesează soarta colegilor, uneori chiar le fac vânt dacă le strică ploile. Cine îi apără pe aceşti jurnalişti? Nimeni! Dar, după cum se vede, moraliştii, deontologii cu venituri frumoase se grăbesc să iasă în faţă, să ceară preşedintelui să nu promulge legea! Cum zice Cristoiu că nu este o problemă sărăcirea jurnaliştilor, ci sărăcirea presei în general! Ipocrizia salvează România!

Evident, Legea scutiri de impozit a jurnaliştilor nu este binevenită, se poate interpreta în fel şi chip, după cum se şi face. Dar nici Legea, nici Scrisoarea nu rezolvă problemele grave ale presei româneşti, iar libertatea şi independenţa sunt principale, precum şi veniturile umilitoare pe care muncesc majoritatea jurnaliştilor. Presa actuală românească este o oglindă a societăţii româneşti, cu bune şi rele! Ca şi clasa politică!