Cine poate decide restricţii pe perioada stării de alertă. Un avocat explică dacă poţi fi obligat să stai în localitatea de domiciliu
0
”Deciziile şi măsurile sunt luate de comitetele pentru gestionarea Situaţiilor de Urgenţă care sunt fie de nivel naţional, un comitet interministerial care cuprinde Ministerul Sănătăţii, Ministerul Afacerilor Interne, şi la nivel judeţean”, a explicat Codrin Ţarălungă, avocat.
Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă va putea propune orice măsură care trebuie să fie luată pentru evitarea extinderii epidemiei de coronavirus. ”În mod direct, nu,ca interdicţie de a nu părăsi localitatea nu, dar pot fi adoptate alte măsuri care să conducă, implicit, imposibilitatea deplasărilor”, a mai explicat Codrin Ţarălungă, avocat.
Avocatul Codrin Ţarălungă susţine că Guvernul va merge pe recomandări şi nu pe obligaţii în ceea ce priveşte deplasarea românilor. Fără o lege votată de parlament, pe timpul stării de alertă, Guvernul nu poate interveni în drepturile fundamentale ale omului, arată mediafax.ro.