Ce caută Armata Română în Mali. Adevăratele mize ale conflictului în care au murit doi români

Ce caută Armata Română în Mali. Adevăratele mize ale conflictului în care au murit doi români

Militarii români vor participa la operaţiunea din Mali doar prin instruirea forţelor militare autohtone FOTO Reuters

Prinsă într-un conflict îndepărtat, România va lua în scurt timp o decizie în privinţa mobilizării de trupe în Mali, ţara nord-africană care riscă să devină următorul Afganistan. Cel mai probabil, armata va trimite cel mult 30 de ofiţeri, care să participe doar prin instruirea forţelor locale. Dacă francezii luptă pentru pentru resurse naturale, România vrea să dovedească „solidaritate” şi să câştige puncte pentru intrarea în Schengen.

Ştiri pe aceeaşi temă

Franţa a demarat recent o ofensivă agresivă în Mali, la solicitarea autorităţilor interimare. Există însă voci care acuză statul occidental de colonialism sau de urmărirea unor interese obscure cum ar fi asigurarea resurselor de ţiţei şi de uraniu ale naţiunii africane. Prima replică a acestui atac a fost criza luării de ostatici din estul Algeriei, printre care s-au numărat şi cinci români. Dintre aceştia, doi au murit în mâinile teroriştilor. 
 
De aceea, România are „datoria morală“ ca, dincolo de compasiune şi discursuri, să participe la operaţiuni, dovedindu-şi totodată solidaritatea faţă de celelalte state din UE şi din NATO. 
 
Aşa crede colonelul în rezervă Ion Petrescu, care într-un interviu acordat ziarului „Adevărul“, exclude posibilitatea ca militari români să participe direct la lupte şi spune că România va trimite cel mai probabil instructori care să ajute la pregătirea armatei din Mali. Iar „solidaritatea” de care dăm sau nu dovadă acum poate avea un cuvânt greu de spus în ceea ce priveşte intrarea României în spaţiul Schengen, dă de înţeles colonelul. 
 
O decizie finală în acest sens se va lua însă doar pe 5 februarie în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi Parlament.   
 
 
„Adevărul“: Astăzi s-a întrunit Consiliul Planificării pentru a discuta despre posibila mobilizare a unei misiuni româneşti în Mali. Care sunt şansele ca România să participe în teatrul de operaţiuni din statul nord-african?
 
Ion Petrescu: Consiliul Planificării este cel care analizează disponibilitatea fondurilor. În mod cert nu vom participa la operaţiunile militare în care este angajată Franţa, din două motive: nu ne-a cerut aşa ceva autoritatea interimară a statului Mali şi nu există o solicitare în acest sens din partea aliatului francez, care gestionează, din punct de vedere militar, situaţia din nordul ţării. SUA nu vor interveni - datorită strategiei militare - cu trupe, iar România va trimite, probabil, în cazul în care CSAT va aproba, doar instructori militari. Aceştia pot fi ofiţeri şi subofiţeri, care sunt în măsură să asigure pregătirea unor subunităţi din armata statului Mali, ca să acţioneze împotriva grupărilor de insurgenţi, ce folosesc modalităţi de luptă atipice, în regiunea menţionată. 
 
Iniţiativa este justificată prin faptul că România a avut de suferit – prin perderea vieţii a doi conaţionali – în urma atentatului terorist de la rafinăria din Algeria. Un eveniment care a dovedit, din nou, dacă mai era nevoie, că trebuie luate măsuri pentru a elimina cancerul terorist din regiune. Un context care a justificat întrunirea Consiliului Planificării. 
 
Efortul României, de a participa cu militari profesionişti, pentru a instrui militari din Mali constituie o dovadă de solidaritate faţă de determinarea UE, de a acţiona adecvat pentru sprijinirea intervenţiei militare franceze vizând pacificarea zonei de nord a statului Mali. Această pacificare are drept scop restabilirea unităţii naţionale a statului Mali, eliminarea pericolului instituirii unei puteri islamiste la Bamako şi crearea condiţiilor ca Mali să fie preluat, ulterior,  de „căştile albastre”, trupele trimise de ONU, în baza unei rezoluţii a Consiliului de Securitate. 
 
Dacă Parisul nu acţiona rapid şi ferm, până la finalul acestei luni, statul Mali s-ar fi prăbuşit, puterea fiind acaparată de extremiştii islamici. Iată de ce era nevoie de o intervenţie fermă şi imediată. 
 
Ţări situate în Africa de Vest, precum Togo, Nigeria, Burkina Faso, Guinea, Senegal, Benin şi Ghana vor trimite cel puţin câte un batalion, de 500 militari, ca parte a forţei multinaţionale având în frunte pe generalul-maior nigerian Shehu Abdulkadir. În total, 5500 militari, sub mandatul Uniunii Africane se adună în capitala Mali, Bamako, în această săptămână, venind pe calea aerului, pentru a înfrânge alianţa rebelilor, care a controlat două-treimi din teritoriul malian, încă din luna aprilie 2012 şi ameninţa să destabilizeze regiunea.
 
Secretarul-general al ONU a anunţat – la debutul intervenţiei terestre franceze - că forţa expediţionară aprobată de Consiliul de Securitate al ONU urmează să fie dislocată cât de curând. Urmează să vedem când, oricum nu săptămâna aceasta. Când vin „căştile albastre”, urmează stabilizarea administraţiei guvernului central la nivel local. 
 
Ulterior, executivul de la Bamako se va baza pe sprijinul gradual sporit  al trupelor ONU, pe măsură ce va avea loc înfrângerea şi dezarmarea insurgenţilor, retragerea etapizată a trupelor africane, ce vin acum, apoi, după pacificarea reală, redislocarea trupelor franceze. 
 
„Adevărul“: Cât timp credeţi că ar putea dura misiunea României în Mali?
 
Ion Petrescu: Mai întâi este de văzut cât de repede va fi finalizată ofensiva militară franceză. Şi cât de repede se va dori utilizarea în luptă a militarilor din Mali, cei pregătiţi de instructori militari europeni, inclusiv români. O perioadă minimală de instrucţie, de o lună de zile este principial necesară pentru a avea un soldat cu deprinderile de bază, menite să îi asigure nu doar eficienţa, ci şi supravieţuirea. 
 
Pe măsură ce controlul trupelor franceze şi acelea ale guvernului de la Bamako se va extinde în nordul statului Mali, vor fi reevaluate misiunile ce pot fi încredinţate militarilor antrenaţi de instructori europeni. Şi în raport de rezultatele concrete se va redimensiona, sau nu, programul de instrucţie. 
 
Este de văzut şi cine subvenţionează aceste mişcări islamiste. De pildă, în Algeria, islamicii au condiţionat viaţa ostaticilor şi de primirea unei sume de bani. Guvernul algerian a spus nu şi pentru că se simţea oarecum vinovat. Ştia că ar fi trebuit ca rafinăria să fie păzită şi de armată, nu doar de serviciile civile de securitate internă. 
 
Estimările militare la ora actuală trebuie să fie prudente pentru că nu se cunosc multe, precum terenul – de aceea francezii au solicitat sprijinul Pentagonului, Franţa neavând capabilităţile tehnice ale SUA, care pot furniza imagini de o acurateţe mult mai ridicată. Informaţiile primite fiind utile evitării unor ambuscade, drumuri minate, surse de apă otrăvite. 
 
Misiunile vor fi convenite în raport de cele convenite la nivelul UE. Dacă ne uităm la Afganistan, vedem că se doreşte, mai nou, de către unii oficiali afgani, ca instructorii militari americani, din Afganistan, să nu se mai ocupe în viitor, de instruirea poliţiei afgane. Dacă se poate întâmpla asta într-o zonă încă instabilă, mesajul este clar: „Mai lăsaţi-ne şi singuri!” Este posibil ca şi în Mali durata de instruire să fie adecvată.
 
Durata probabilă a prezenţei instructorilor militari români ar putea fi  de o lună, un  standard care permite transmiterea unor proceduri specifice de luptă împotriva insurgenţilor, sau poate fi una de nivel comparabil cu prezenţa noastră în alte zone, cel mult şase luni. Statele europene care au anunţat că trimit instructori militari în Mali nu au precizat, public, o perioadă clară – semn că urmează să se adapteze realităţii din teren. 
 
În plus, evoluţia situaţiei de pe frontul confruntărilor armate va determina durata misiunii militarilor României în Mali. Dacă situaţia rămâne instabilă, atunci nu este exclus ca să fie determinaţi ca în termen de câteva săptămâni, patru sau şase, să transforme un tânăr din Mali într-un combatant cu deprinderile necesare executării misiunilor contra insurgenţilor islamici, inclusiv să ştie cum să supravieţuiască. Dacă  francezii reuşesc să elibereze nordul Mali, instruirea poate fi una normală, mai eficientă, dar mai lungă, de şase luni. 
 
„Adevărul“: Îşi permite România să mobilizeze trupe în Mali?
 
Ion Petrescu: Din perspectiva calităţii militarilor selecţionaţi, cu siguranţă vor fi numai ofiţeri şi subofiţeri care au trecut prin cel puţin unu-două sau chiar trei teatre de operaţiuni – Irak, spaţiul ex-iugoslav, Afganistan. 
 
Ei îi vor instrui pe soldaţii din Mali, în funcţie de armamentul pe care îl au, preponderent francez – Franţa fiind acolo principalul furnizor. Ofiţerii noştri sunt familiarizaţi cu acest echipament, folosit în NATO. Aşa că trimitem personal cu nimic mai prejos decât acela al altor aliaţi europeni.
 
În ceea ce priveşte fondurile, având în vedere lipsa de transparenţă a oficialilor actuali, în primul rând civili, nu m-aş pronunţa. Pentru că este posibil să se spună – vorba vine - că marcăm simbolic şi trimitem un ofiţer şi gata, România a participat. Sau este posibil să fie acolo un patriot care să zică: “- Cât a trimis Ungaria? - 10! - Noi trimitem 20!” Pentru că şi asta contează, în ecuaţia geopolitică. Cu tot respectul pentru camarazii maghiari, Ungaria nu are niciun militar care a murit pentru americani în Irak, în Afganistan, noi avem 20. Ungaria nu are niciun soldat în cel mai greu teatru de operaţiuni militare, noi avem aproape 2.000 acolo, în Afganistan. Şi America nu uită cine luptă alături de ea, cine-şi dă sângele alături de ea. Place sau nu, asta este realitatea ignorată voit în România.
 
Europa a înţeles că nu mai poate permite ceea ce s-a întâmplat în primăvara arabă. Atunci trebuiau să fie daţi jos dictatorii, era nevoie de o conducere nouă, dar de aici şi până la ceea ce se întâmplă acum este o cale lungă. Instituirea legii Sharia, prin care femeile pot fi omorâte cu pietre şi bărbaţii mutilaţi pe stadioane este un afront intolerabil la lumea civilizată. E clar o luptă între arealul lumii moderne şi cel al întunericului spiritual, primitiv. Extremiştii nu trebuie iertaţi. Nu trebuie nicio negociere cu ei. 
 
Cine spune că în Algeria trebuia să existe o negociere se înşală. Dacă acţionau americanii, intrau şi mai puternic în dispozitivul teroriştilor. În forţă. Şi nu scăpa niciun extremist.
 
Rostul militarilor noştri este de înţeles în contextul sprijinului european pentru reinstaurarea statului de drept în Mali şi împiedicarea venirii la putere a unor lideri care reprezintă o lume ostilă democraţiei. 
 
„Adevărul“: Apropo de criza din Algeria. Consideraţi că România a fost dezinformată de autorităţile algeriene? 
 
Ion Petrescu: Trebuia respectat modelul francez. Dacă nu am o conexiune, nu-l cunosc pe premierul algerian şi nici ambasadorul meu nu e atât de deştept, eu, premierul României, îl sun pe premierul Franţei şi îl întreb: „Puteţi să-mi faceţi o conexiune sau ţin legătura direct cu dvs.?”  Algerienii au spus fiecăruia cât trebuia să ştie. Francezilor le-au dat mai multe informaţii, să nu uităm că Franţa intervine militar frecvent în Africa. Oficialii români ar fi putut afla în plus datele reale privind lista specialiştilor din rafinărie. Eu n-am văzut altceva decât o bâlbâială sau, dacă vreţi, timiditate la MAE. 
 
„Adevărul“: Va furniza România şi armament sau echipament pentru trupele din Mali?
 
Ion Petrescu: Cel puţin la momentul dialogului nostru nu se are în vedere aşa ceva.  Părerea mea, dar s-ar putea să mă înşel, este că va fi un număr modic, de 10-30 de militari. Un ofiţer poate instrui, în raport de condiţiile reale, de la un pluton, la o companie – 100 de oameni, deci noi le putem instrui un efectiv semnificativ de militari. Echipamentul şi armamentul sunt de resortul autorităţilor interimare de la Bamako. 
 
Militarii noştri vor merge acolo cu o misiune clară. Nu vor efectua paza cazarmei, ci ea va fi asigurată de francezi sau de militari autohtoni, ulterior de căştile albastre. Nu vor interveni în acţiunile de luptă, vor fi într-o bază militară unde, probabil alături de alţi instructori din alte ţări, vor primi un număr de militari – asta stabilesc cei din Mali – şi li se va da un termen în care să-i pregătească. Până în acest moment, nu s-au luat în calcul nevoile de instruire din armata statului Mali. Antrenamentele vor fi, probabil, cu ce armament şi echipament au militarii autohtoni acum în depozitele lor, din Mali. Pentru că e campanie, resursele principale fiind mobilizate pentru subunităţile introduse în luptă. 
 
Repet. România va trimite profesionişti militari cu un singur scop, pentru a-i instrui pe cei din armata Mali. Nu sunt în pericol, nu vor lupta direct. Pentru că nu ni s-a cerut asta. Vom fi acolo pentru că participă şi alte state europene şi dăm dovada că suntem solidari, în primul rând Franţei. 
 
Aşa cum s-a întâmplat şi la intrarea în NATO. Nu politicienii au avut rolul decisiv la intrarea noastră în NATO. I s-a spus clar preşedintelui Ion Iliescu: trimiteţi un batalion în Afganistan? Şi asta o ştiu clar de la generalul Popescu, care conducea armata şi l-a aşteptat, împreună cu Ioan Mircea Paşcu pe Iliescu, care se întorcea din Asia şi i-au spus că asta este condiţia. Au trimis batalionul Scorpionii Roşii şi am intrat în NATO. Aşa e şi aici: ce au nevoie francezii? Au nevoie de luptători? Nu, au luptători foarte buni, au trimis paraşutişti, care sunt foarte duri şi bine antrenaţi, cu experienţă în teatre de operaţiuni. Dar UE trebuie să arate – şi bine face - că Franţa nu e singură, că sunt şi alte state europene alături de ea. România are în vedere trimiterea unui număr de profesionişti militari, cel mai probabil cadre tinere, care să cunoască poate şi limba franceză – acolo se vorbeşte franceza. Îi vor învăţa pe militarii din Mali tactica de luptă specifică contracarării insurgenţilor. Pentru că este acolo  nevoie de o finalitate rapidă a confruntărilor militare şi, după terminarea conflictului, statul Mali trebuie să aibă o armată bine instruită care să asigure apoi stabilitatea ţării. 
 
„Adevărul“: Care este cel mai important motiv din spatele unei potenţiale misiuni în Mali: criza ostaticilor sau solidaritate?
 
Ion Petrescu: Şi, şi. În mod firesc, politicienii aflaţi la conducerea ţării - după experienţa tristă din Algeria - sunt obligaţi moral, dincolo de compasiune, discursuri şi repatrierea trupurilor, să dovedească că România este membră a Uniunii Europene, asumându-şi nu doar drepturile, ci şi obligaţiile aferente, deci ţin cont de orientarea UE, care a anunţat că se va axa pe instruirea militarilor din Mali. Iar oficialii europeni sunt informaţi că  noi participăm alături de ei. Dar este şi o dovadă că suntem aliaţi în cadrul NATO. 
 
Problema este dacă avem banii necesari pentru combustibilul util unui avion de transport militar român, care să-i ducă direct, ori până la Paris, unde să-i preia un aparat al forţelor aeriene franceze şi care să-i transporte, alături de alţi instructori europeni, până în Mali. Apoi, acolo, intră sub comandă internaţională. Nu se duc la bal, vor avea restricţii foarte dure, probabil că nici nu vor ieşi din baza militară respectivă. Vom vedea. 
 
Teoretic, militarii noştri ar trebui să fie azi acolo. Se poate să ajungă şi când situaţia este deja sub control, stabilă. Ei pot să fie acolo şi după o lună. Soarta bătăliei nu depinde de ei, dar viitorul armatei Mali – da. 
 
Război pentru ţiţeiul şi uraniul din Mali
 
Oficialii francezi, sprijiniţi de alte puteri occidentale precum SUA, Germania şi ONU, au demarat în Mali una dintre cele mai agresive ofensive din nordul Africii. Argumentul invocat este determinarea de a elimina influenţa grupărilor teroriste, care controlează mai multe oraşe mari, se bucură de popularitate în rândul localnicilor şi au ajuns foarte aproape de Bamako. Majoritatea analiştilor militari sunt de acord că, în cazul în care nu se intervenea, capitala ar fi fost acum controlată de celulele teroriste. 
 
De cealaltă parte, există voci tot mai puternice care acuză Franţa că are o agendă neocolonialistă şi urmăreşte de fapt subjugarea regiunii. Alţii susţin că, de fapt, operaţiunea este orchestrată de Pentagon care, oficial, nu are nicio implicare în regiune. Adevăratele mize depăşesc însă nivelul declaraţiilor. Prin intervenţia în Mali, Franţa îşi protejează operaţiunile de exploatare de ţiţei şi de uraniu din Africa de Nord şi, pe termen mediu şi lung, îşi asigură controlul asupra unor rezerve energetice dovedite în Mali. 
 
Însă politicienii francezi trebuie totodată să promoveze ideea reducerii de costuri pe baza cărora au fost aleşi, iar operaţiunile militare ample au efect contrar. De aceea, ei au insistat ca efortul să fie suportat parţial şi de alte state europene şi nu numai.
 
Mali, un nou butoi cu pulbere în Africa
 
Ofensiva franceză în Mali, demarată la 11 ianuarie, a dus deja la izbucnirea celei mai grave criză cu luare de ostatici din ultimele decenii. Luni, premierul algerian a anunţat că jihadiştii care au capturat platforma din In Amenas au venit din nordul statului Mali, de unde au fost izgoniţi de armata franceză. Deocamdată, numărul total al victimelor rămâne incert, însă presa internaţională vorbeşte despre 30-40 de ostatici morţi şi cel puţin 10-15 terorişti ucişi. 
 
Participarea României se va decide în februarie
 
Autorităţile române au anunţat că iau în calcul mobilizarea de personal militar în Mali şi luni s-a întrunit Consiliul Planificării pentru analizarea resurselor de care este nevoie. Concluzia va sta la baza deciziei finale, luate în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării - următoarea reuniune a CSAT este programată pentru 5 februarie. 
 
Franţa a mobilizat peste 1.200 de soldaţi în Mali, la solicitarea autorităţilor interimare din capitala Bamako. Numărul acestora va urca până la 2.500 în următoarele două săptămâni. Aproape toţi soldaţii care participă la ofensiva din Mali au experienţă în operaţiuni militare desfăşurate pe continentul african. Mulţi dintre ei au luptat şi în Afganistan,Liban, Irak şi Coasta de Fildeş.
 
 
CV Ion Petrescu
Misiuni peste hotare în 17 state
 
Colonelul (r.) dr. Ion Petrescu (foto) a absolvit Colegiul de Studii Internaţionale şi de Securitate din Centrul European „George C. Marshall“, din Germania. Apoi a condus instituţia presei militare, timp de opt ani. A fost decorat, în 2003, cu Ordinul Naţional Pentru Merit, în grad de cavaler, cu însemne pentru militari. A îndeplinit misiuni în 17 state, printre care Afganistan, Austria, Canada, Cehia, China, Franţa, Germania, Irak, Ungaria, S.U.A. şi Turcia. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările