Oamenii din Ţăndărei nu au văzut de-a lungul vremii decât cum şmecheri altădată la fel de săraci ca ei au reuşti să ridice vile cu porţi din inox şi să îşi aducă cei mai mari lăutari. "Bate-te cu acest model", spune sociologul Gelu Duminică. Este rezultatul cârdăşiei în corupţie între interlopi şi autorităţi, acuză Duminică, într-un interviu acordat Deutsche Welle.

Deutsche Welle: Cum au ajuns lucrurile în situaţia în care se află acum, la Ţăndărei?

Gelu Duminică: Este o disoluţie de autoritate şi ar fi fost culmea să se întâmple altceva. Ce să înţeleagă oamenii ăia din ordine sau disciplină? În condiţiile în care acolo este anomie de multă vreme. Acolo şmecherii sunt şmecheri. Dacă au scăpat schimbând în acte un AK-47 în armă de vânătoare, stăteau ei în izolare? 

Da, anul trecut ne-au spus că aveau acte pentru acele arme care, totuşi, sunt nişte mitraliere, arme de război.

Şi aveau pentru ele şi permis de vânătoare. Oamenii ăia nu aveau cum să scape dacă nu beneficiau de superprotecţie.

Cine pe cine protejează, de fapt?

Ştii vorba aia românească – o mână spală pe alta şi amândouă spală faţa. Întrebarea este cine este faţa! Cine e în spatele lor, cu adevărat? Primăria din Ţăndărei a fost mereu atât de inocentă: "La noi? Trafic? Ferească Dumnezeu, nu se poate aşa ceva!" Întrebaţi dacă nu au avut curiozitatea să afle de unde şi-au construit brusc unii casele pe care şi le-au construit, în Ţăndărei, cei de la Primărie au spus că nu sunt în măsură să facă astfel de controale. N-au observat că le dispar sute de copii din comunitate? "La noi? Nu cred aşa ceva!" La descinderile DIICOT din urmă cu zece ani, trei sferturi din autorităţile locale au fost săltate.

Între timp sunt liberi. Achitaţi.

Toţi cei puşi sub acuzare au scăpat. Ei, în momentul în care ai înfrânt statul, cine se mai ia de tine? Ce poate să-ţi mai facă un poliţist local căruia îi tremură chiloţii când îl vede pe şmecher la masă cu primarul şi cu fostul primar, care e adevăratul primar, bătându-se pe burtă unul pe altul? Cum să-i zică "Treci, bă, la izolare!"?

Cum se ajunge aici? Cum ajung să-i controleze?

Depinde cine pe cine controlează. Corupţia endemică a generat ce a generat: haos. Acolo vorbim de un stat incapabil să impună norme şi reguli. De instituţii ale statului subjugate de nişte şmecheri cu gulere albe. Nu trebuie să existe şmecheri cu tenul negru. Că şmecherii cu tenul închis erau puşi cu botul pe labe de la bun început, dacă instituţiile acelea existau.

Instituţiile au lucrat acolo cu şmecherii cu tenul închis să facă bani. Pur şi simplu. Să facă bani şi să fie şi mai tari pe putere. Bani şi putere. Atâta vor. La nivel local, ăia sunt zeii. Mai ceva ca haiducii glorificaţi prin cântece. I-a înconjurat toată potera, au venit cu elicoptere, i-au băgat la zdup dar, când au întors ei flinta de trei ori, au scăpat de toţi.

Nu s-ar fi putut dacă piramida nu ar fi fost coruptă până la vârf.

Absolut. Şi acum se culeg roadele. Păi, ce ne aşteptam, să respecte reguli? Au respectat legea până acum? Nu. Au fost acuzaţi de trafic, cămătărie, port de arme, tot ce vrei. Şi au scăpat. De ce să respecte regula acum? În mentalul lor erau intangibili. "Nici măcar virusul nu poate să mă atingă, frăţioare. Virusul ăla, când mă vede, fuge de mine, bă!" 

Ce nu au înţeles ei e că virusul ăsta nu are treabă cu şmecheria. Asta nu a înţeles nici ofiţerul ăla care a infectat întregul spital Gerota, asta nu a înţeles nici martalogul ăla care plimba peştele în pungă, asta nu a înţeles nici managerul Râmbu de la Suceava – că virusul nu alege, nu spune "Bă, ştii ceva?, ăsta e şmecher, eu stau cuminte". 

Problema lor, la Ţăndărei, nu este că s-a închis oraşul, ci că cei care controlează acum oraşul nu mai sunt de-ai lor, sunt din altă parte şi cu ăştia nu se mai pot juca, cum se jucau înainte.

Asta am vrut să aflăm de la primarul Nicoleta Toma, dar nu ne-a răspuns, aşa că pun aici întrebarea: ce i-a făcut să se liniştească peste noapte?

Păi, tocmai asta. Nu mai au cui să îşi arate şmecheria. De data asta, statul e reprezentat de alţi oameni. Jandarmii de acolo, în ciuda abuzurilor pe care le fac – şi sunt multe abuzuri, multe – reprezintă un alt stat decât cel cu care ei au fost obişnuiţi, ăla cu care se puteau bate pe burtă. Uite, cu ăştia nu se pot bate pe burtă. Încă.

Carantina la Ţăndărei

Carantina la Ţăndărei

Încă? Sună cinic.

Nu sunt cinic. Veneau de la Europol şi ne făceau prezentări. Ne spuneau cu nume şi prenume cine trece, cu câţi copii trece, cu câţi va trece luna viitoare. Da, au documente pentru ei. Din punct de vedere legal, poţi să-i treci. Însă, pentru stat trebuie să existe ceea ce se numeşte sistem de avertizare timpurie şi statul trebuie să se întrebe de ce? Există sistem de protecţie socială, de protecţia copilului, asistenţă socială, sistem poliţienesc, sistem juridic, care ar trebui puse în funcţiune, astfel încât să vadă dacă nu cumva se comit abuzuri faţă de acei copii. Eu nu cred că totul este doar rodul incompetenţei. În momentul în care eu, om politic, pun şeful poliţiei, şeful ăsta al poliţiei mă ascultă sau nu?

Dacă nu cumva şeful poliţiei schimbă oamenii politici.

Dacă nu cumva, sigur. Lucrurile acestea sunt atât de cangrenate încât generează situaţii cum este cea de la Ţăndărei. Acolo nu este vorba despre etnia romă. Ci despre incapacitatea statului de a funcţiona aşa cum trebuie.

Se întâmplă şi în cazul maramureşenilor din reţelele de defrişări ilegale. Aceeaşi relaţie cu instituţiile statului.

Sau a celor care sunt pe droguri, în afară. Că nu şi-au făcut casele acelea doar din muncit în construcţii. Vreau să atrag atenţia: sunteţi pe o pistă greşită, dragilor. E uşor să înjuri romii. Nu mă surprinde reacţia unei părţi din societatea românească. A unei părţi din media. Ce mă surprinde, în schimb, este că oameni care clamează principii calcă pe ele. Fariseismul ăsta.

Este vreo ieşire?

Strachina este una din comunităţile cele mai sărace din România, menţionate în documentele statului prin 1977, în Planul de Integrare Forţată a Ţiganilor Nomazi, fix aşa se numea el, promovat de Partidul Comunist. Sunt comunităţi la care sărăcia e la ea acasă. În mijlocul Strachinei era o şcoală, mică, vai de sufletul ei, care deservea undeva în jur de 200 şi ceva de copii. A fost închisă pentru că a fost considerată şcoală segregată – pentru binele copiilor. Marea majoritate a copiilor a fost mutată, în scripte, în altă şcoală.

Doar doi sau trei s-au dus în realitate la cealaltă şcoală, pentru că autoritatea nu a pregătit sub nici un fel desegregarea. Cei care au abandonat mersul la şcoală au devenit carne de tun pentru traficanţii care făceau bani de pe urma lor, pur şi simplu. Oamenii de acolo nu mai aveau acces la educaţie formală, nici aia vai de mama ei cum exista înainte. Pentru ei, variantele erau să se ducă afară să facă bani sau… Sau?

Dar după ce s-au dus primii, s-au mai dus şi alţii şi cu toţii au fost exploataţi, trataţi ca sclavi…

Oamenii ăia nu se considerau sclavi. Considerau că muncesc.

Vedeau câţi bani le trec prin mână şi cât de puţini rămân la ei. Furau, cerşeau, veneau cu buzunarele pline, dar rămâneau cu mai nimic. 

Dar variantele sunt aşa: continui să fac asta şi primesc şi eu câteva sute de euro sau mă opresc şi fac ce? Şcoală nu am, să lucrez undeva. Nu pot să mă angajez decât necalificat, adică iau tot banii ăştia, dar muncesc de mă iau dracii. Sau muncesc ceea ce fac acum, peste câţiva ani, din sclav pot să devin sclav şef şi peste zece ani de zile devin eu stăpân de sclavi. Au sentimentul de "voi fi promovat", ca să folosesc limbaj corporatist. "Acum sunt sclav, dar o să fiu vătaf şi-o să-mi iau o casă şi o maşină. Uite, cum a făcut şi ăla." 

Vile spectaculoase la Ţăndărei

Vile spectaculoase la Ţăndărei

E vorba despre un model comunitar. Oamenii ăia nu au văzut altceva. I-au văzut pe şmecheri care erau la fel ca ei acum zece ani şi care acum au porţi din inox la casă. Porţi din inox! Pot să le cânte cei mai mari lăutari. Capital simbolic. Sociologia dezvoltă capitole întregi pe tema asta. Bate-te cu acest model! Mai ales că la nivelul localităţii nu există alternativă. Nimeni nu le dă copiilor burse să rămână la şcoală. Nimeni nu face centre de zi pentru copii, să nu bată străzile, să nu fie luaţi de traficanţi. Protecţia copilului sau protecţia socială nu face campanii la nivel comunitar.

Şi în acest marasm instituţional, ce şanse de întrerupt spirala există?

În primul rând trebuie să rupi reţeaua. Şi, atunci, să construieşti alternative. Dar dacă nu rupi reţeaua… Mafia siciliană a pierdut teren când reţele puternice au fost demantelate. Dacă mafia locală există şi este în putere şi, mai mult decât atât, i se creează şi aura de intangibilitate, despre ce vorbim? Toţi cei care lucrează cu ei au acum sentimentul că nu li se poate întâmpla nimic. Mai mult decât haiducii: am scăpat, acum dăm în judecată la CEDO şi le mai luăm şi banii.

Bun, visăm puţin că avem instituţii funcţionale. Îi prind pe şefii mafiei de aici, la fel cum au demantelat structurile din sudul Italiei. Celor care rămân în urmă cum li se face inserţia socială?

Politici coerente. Investiţii serioase – în educaţie, pe termen lung, în ocupare, pe termen scurt. Asta a fost peste tot reţeta. Nu inventăm roata. Dacă nu oferim un alt fel de a gândi şi a face, alte norme şi valori prin sistemul de educaţie iniţială şi cel de educaţie continuă, nu reuşim. Acolo, în Strachina, sistemul de educaţie iniţială nu există. Acolo trebuie să aduci teme bune, centre de zi, asistenţă socială, ca să scoţi cât mai mulţi copii din capcana asta.

Cineva să vrea să facă asta…

E vorba despre o întreagă investiţie. Mafia italiană a fost demantelată prin anii 80. Sudul Italiei era fieful lor. Iar în momentul de faţă este tot cea mai săracă regiune a Italiei. Lucrurile nu se realizează de azi pe mâine. Ai nevoie de două generaţii ca lucrurile să se schimbe. Prima generaţie încă a fost expusă la acele valori culturale adverse. A doua generaţie abia poate să gândească altfel. Minuni peste noapte nu se întâmplă niciunde. E un miraj cu care trăim aici, că s-ar putea.

Bine, din ceea ce acum societatea ar numi hoţi, noi, aici, am făcut eroi populari. Haiduci. Oamenii de la Ţăndărei sunt, la nivel local, eroi populari. Aud pe toată lumea: "Ce faceţi voi, liderii romilor?" 

Ce-aş putea face? Ce aş putea eu să le spun? "Închide-ţi, mă, afacerea aia care face – şi nu glumesc – milioane de euro pe an." Că ce? Eu să intervin? La nivel de forţă, influenţă, putere financiară, eu sunt o râmă faţă de ăla. Dar tu, cetăţeanul Cristian, nu mă plăteşti pe mine să te apere de astfel de oameni. Plăteşti poliţie, judecători, procurori – să-şi facă treaba.

E foarte uşor să cauţi responsabilitatea şi vinovăţia în rândul etniei. Nu e acolo, da? Nu e! Că şi de Tender şi de ăia care au devalizat Bancorex tot statul ar fi trebui să aibă grijă să mă păzească. Un stat deturnat de nişte oameni care au ridicat corupţia la rang de valoare. Să nu uităm că la noi se spune cam aşa: "Să fure, bă, dar să-mi dea şi mie." Foarte mulţi români, dacă ar fi în poziţii de rang înalt, ar face fix ceea ce acum condamnă. Uită-te la toţi bugetarii ăştia care au muncit o viaţă întreagă la stat, directoraş, primar sau ministru, şi sunt milionari. Sunt votaţi în continuare. Ştii, noi categorisim furtul şi corupţia în funcţie de etnie: ţiganul fură, românul se descurcă.

Cristian Ştefănescu - Deutsche Welle