Ameninţare falsă cu bombă la Spitalul Militar. Surse: O persoană cu voce de copil a sunat la 112

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spitalul Militar
Spitalul Militar

Echipe de pirotehnişti din cadrul Poliţiei Române au ajuns vineri la Spitalul Militar din Bucureşti, după ce la Serviciul de urgenţă 112 s-a primit un apel care anunţa o bombă în incinta unităţii sanitare.

UPDATE Poliţiştii Serviciului Pirotehnic din Inspectoratul General al Poliţiei Române au terminat verificările la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central din Capitală şi au constatat că nu a fost plasată o bombă în incinta unităţii sanitare, aşa cum anunţase un apelant anonim pe numărul de urgenţă 112.

Surse judiciare au precizat pentru Agerpres că persoana care a sunat la 112 avea voce de copil. Jandarmii asigură perimetrul iar la faţa locului a sosit şi o echipă operativă din IGPR. Potrivit surselor citate, nu s-a stabilit dacă va fi evacuat sau nu spitalul.

Potrivit Poliţiei Române nu a fost luată măsura evacuării spitalului pe parcursul verificărilor ci doar s-a limitat accesul vizitatorilor. Apelul la 112 a sosit la ora 12.34 de pe o cartelă pre-paid. Anchetatorii s-au împărţit în două echipe, o parte cu misiunea verificării spitalului şi o altă parte, pentru identificarea celui care efectuat apelul la 112.

Ulterior, anchetatorii au încercat să ia legătura cu apelantul însă telefonul a fost închis. La ora transmiterii acestei ştiri, poliţiştii fac verificări în incinta spitalului, anunţă News.ro

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite