Amănunte inedite de la abdicarea Regelui Mihai I: cum a fost obligat să semneze actul de renunţare la tron şi ce conţinea bagajul cu care a plecat din ţară

Amănunte inedite de la abdicarea Regelui Mihai I: cum a fost obligat să semneze actul de renunţare la tron şi ce conţinea bagajul cu care a plecat din ţară

Regele Mihai I

La 30 decembrie 1947, Regele Mihai I a spus, atunci când a abdicat, că renunţă la tron atât pentru el, cât şi pentru urmaşii săi. „Abdic pentru mine şi pentru urmaşii mei de la Tron, renunţând pentru mine şi pentru ei la toate prerogativele ce le-am exercitat la Rege al României. Las poporului român libertatea de a-şi alege noua formă de Stat“.

Ştiri pe aceeaşi temă

Într-un interviu acordat cunoscutului publicist Stelian Tănase, Regele Mihai I a povestit, pe larg, momentul.
„Plecarea noastră de aici a fost cam… cum să vă spun… Groza era aşa de încântat că avem această invitaţie la Londra şi mi-a zis că e musai să ne ducem acolo. Când am plecat de la aeroport, de la Băneasa, era tot guvernul, cu nişte zâmbete pe buze, strângeri de mână călduroase, cu… În fine, cât se poate de călduroşi, ne-au făcut şi cu mâna tot timpul. Or, lucrurile astea erau într-un contrast enorm cu atmosfera pe care am găsit-o atunci când neam întors. Povestiţi asta, de ce v-au primit rece? Rece?
 
Probabil că au făcut-o fiindcă s-a întâmplat chestia cu logodna mea. Noi ne-am logodit oficial în Elveţia, când ne-am întors de la Londra. Şi cum trebuia, de obicei, am trimis pe Mareşalul Palatului, Negel, să vie aici, să anunţe guvernul că suntem logodiţi şi să vedem cum facem cu eventuala nuntă. De acolo a venit răspuns negativ, imediat: „Nu se poate!”, că e prea scump, că nu ştiu ce. Şi el le-a explicat că nunta se poate face şi în afară, nu numai în ţară. N-au vrut să audă, n-au vrut să zică da! Cine, Groza, Gheorghiu-Dej? Groza, da! Deci guvernul pro-sovietic a refuzat. Şi atunci, după refuzul ăsta, Negel s-a întors la Laussane să ne spună ce s-a întâmplat. La câteva zile după aceea, am luat trenul şi ne-am întors în ţară. Or, combinaţia dintre logodna mea şi ce traficau ei pe aici a făcut să fie o atmosferă, când am sosit la gară, mai mult decât glacială. Toţi aveau nişte mutre încruntate, de-abia dădeau mâna cu mine.
 
Şi am venit aici (la Palatul Elisabeta, n.ed). După aceea am aflat: cât timp am fost plecat în Anglia, a venit Tito la Bucureşti. Şi, din spusele unora, Tito cu localnicii noştri de aici au pus la cale ceva, că trebuie să se termine cu monarhia, că nu mai merge… Asta am auzit-o după. Pe urmă, de aici am mers la Sinaia, pentru Crăciun. Bine, la noi Crăciunul se făcea, de obicei, la Bucureşti, dar nu mai e cazul acum.36 Şi în seara zilei de 30 decembrie, Negel, mareşalul Palatului, ne cheamă la telefon şi îmi spune că Groza mă roagă urgent să vin la Bucureşti, fiindcă au o chestiune de familie de discutat.
 
O chestiune de familie – noi ne-am închipuit că o fi fost tocmai refuzul cu logodna, căsătoria. Pe urmă, când am venit aici (la palatul elisabeta 3Palatul Elisabeta – n. ed.), ne-am urcat în odăile noastre şi a sosit şi Groza, dar l-a adus şi pe Gheorghiu-Dej, neanunţat. În momentul acela, a venit el cu hârtia pe care a scos-o din buzunar şi mi-a pus-o pe masă. Eu am citit-o aşa, la repezeală, cât era acolo, am văzut nişte lucruri şi am zis: mă duc alături ca să citesc ceva mai liniştit. Şi m-am dus în odaia alăturată, unde erau Ionniţiu cu Negel care mi-au spus că toată casa e înconjurată cu trupe de-ale lor, că santinelele şi soldaţii noştri au fost arestaţi şi scoşi din clădire, telefoanele tăiate complet. În jos, când m-am uitat, era artileria adusă acolo, ca să înconjoare casa. Bine, citisem deja asta. Şi m-am întors şi am spus, zic: „Ce se întâmplă aici? Mi-aţi tăiat telefonul, mi-aţi înconjurat casa cu trupe. Zice: „Păi, dacă nu se semnează asta cât mai repede, o să fie mare bucluc în ţară.”
 
Şi atunci şi mama, şi eu am încercat să-i explicăm că cel puţin constituţional nu se poate, eu n-am dreptul să refuz şi să plec fără să întreb ţara românească şi poporul. Şi zice: „N-avem timp pentru asemenea lucruri.” Şi mama a explicat ceva, iar Gheorghiu-Dej s-a întors către ea şi a spus: „Foarte frumos cum l-aţi educat pe fiul vostru!” Vorbe. Şi… Am mai adăugat că, din punct de vedere constituţional, eu n-am dreptul să abdic în felul ăsta şi, în special, pentru restul familiei. Eu n-am dreptul. Şi nici constituţional. Nu, că „N-avem timp, dom’ne!” Actul ăsta trebuie semnat urgent. Zic: „Cum o să semnez asta?!” Şi atunci mi-a spus: „Dacă nu semnaţi acum, într-un sfert de oră, o jumătate de oră, avem 1 000 de oameni tineri care sunt închişi şi, dacă nu faceţi ce vrem noi acum, trebuie să-i împuşcăm pe toţi!” Asta a fost. Cu sânge rece… Eu, când am auzit asta, le-am spus: „Asta e o responsabilitate pe care eu nu pot să o iau. Nici faţă de ţară, nici faţă de ei.” Şi a trebuit să semnez“.
 
Urmau să-şi facă bagajele şi Regele povesteşte că „Mama a fost urmărită în fiecare odaie în care a fost, de unul de-al lor, un ofiţer, să nu ia nicio scrumieră de pe masă. Nici nu i-au dat voie să ia nişte cearşafuri şi plăpumi. Nici astea nu ne-au lăsat. Hainele, atât! Pe mine nu m-au urmărit, dar au scotocit toate bagajele după aceea, bineînţeles. Inventar or fi făcut ei ceva, aşa, la repezeală. Dar eu n-am văzut“. Autorităţile l-au lăsat să-şi ia patru maşini şi jeep-ul. 
 
 
Drumul spre libertate
 
Mai departe, în cartea „CONVERSAŢII CU REGELE MIHAI“, regele povesteşte cum a fost nevoit să plece din ţară. „Pe drum a fost totuşi un moment foarte emoţionant, când am ajuns, după cum am calculat noi, în Austria, în zona rusească. Şi trenul s-a oprit. Mama mea s-a cam speriat puţin. Zice: „Dumnezeu ştie ce or să facă ăştia!” A stat trenul 5–10 minute şi pe urmă a plecat din nou. Am trecut peste un pod, ştiam pentru că se auzea râul dedesubt. Şi ne-am dus dincolo şi s-a oprit din nou. (Regele e din ce în ce mai emoţionat – n. ed.) Eram puţin nedumeriţi toţi. Nu ştiam exact unde suntem. Am auzit un jeep care a venit. Jeepul are un sunet caracteristic când e ambalat puţin. S-a oprit lângă vagonul nostru. S-a deschis uşa şi a intrat acolo un căpitan american. S-a uitat bine la amândoi şi a spus: „Acum sunteţi liberi!” Îţi venea, oh…Era zona americană în care am intrat atunci. (Regele are lacrimi în ochi – n. ed.). Ce să spui…În urgenţa în care am plecat noi, nu se ceruse viza. Şi elveţienii, aşa cum sunt ei, au spus: „Nu vă putem da viza până nu întrebăm la Berna.” „Păi, n-avem timp de pierdut vremea cu chestii de astea.” Şi atunci cei de la Bucureşti au spus: „Atunci plecaţi aşa cum e şi vedeţi ce faceţi când ajungeţi acolo.” În fine, peste asta am trecut cu bine, când am ajuns la frontieră, ştiau ei deja că se întâmplase ceva şi ne-au lăsat, ne-au ştampilat paşapoartele şi gata. Dar, într-un sens, se vede că asta (abdicarea – n. ed.) a fost bine aranjată, încă din timpul cât eram plecat la Londra. Fiindcă paşapoartele pe care le-am avut noi, când am plecat în Anglia, ni le-au luat înapoi. Bineînţeles, acolo eram trecuţi cu titlu, cu tot. Şi ne-au dat altele, la fel, dar fiecare pagină avea o ştampilă pe ea, „Republica România”. Asta nu se face în două minute! La Laussanne, când am ajuns, erau sora mamei mele, care şi ea a fusese reţinută într-un lagăr nemţesc, prinţul Nicolae şi mai mulţi români şi public elveţian de acolo. Asta a fost tot“. 
 
A fost momentul în care a început ocupaţia sovietică în România.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările