Alina Mugiu-Pippidi: Prostia guvernului Cîţu ucide. Şi nunţile

Publicat:
Ultima actualizare:
Alina Mungiu-Pippidi
Alina Mungiu-Pippidi

Rar un guvern unde cei care ştiu ce e de făcut să fie aşa de slabi prin raport cu populiştii care conduc şi care nu ştiu ce să facă mai repede, să îşi calce propriile reguli ca să nu ţipe familia dnei Luncă la Antena 3 sau să nu agite HORECA apele pe la Realitatea Plus cu geniala lor idee să împartă restaurantele în două, o parte pentru imunizaţi, şi una pentru neimunizaţi, ca la fumători şi nefumători.

Familiile cetăţenilor italieni care au murit în timpul pandemiei din anul 2020 au dat în judecată pe primul ministru Giuseppe Conte, pe ministrul Sănătăţii Roberto Speranza şi pe preşedintele regiunii Lombardia Attilo Fontana, cerînd €100 milioane ($122 mil.) ca despăgubiri. Cei 500 de membri de familie asociaţi la plîngerea colectivă susţin că mismanagementul crizei de către guvern a fost o cauză directă a morţii rudelor lor. Plîngerea nu e de aceeaşi categorie cu atacurile în justiţie contra măştii sau a carantinei, cu care diferite tribunale din Europa şi SUA s-au ocupat de un an, cu rezultate în general raţionale şi de bun simţ. E vorba, simplu spus, că unii oameni nu mureau dacă guvernul făcea ce trebuie. Ceea ce se aplică şi la noi, sau s-ar aplica dacă nu doar cele 46 de morţi de la Colectiv ar fi intrat în mecanismul publicitar şi ar cîntări mai mult decît miile de morţi de la Corona, inclusiv ale unor cadre medicale ca tînărul medic timişorean de la ATI care s-a sinucis zilele trecute fără să fi suferit vreodată de depresie.

Cine plăteşte pentru lipsa unei carantine adecvate în Bucureşti, unde toate terasele sunt deschise şi înghesuite, nu doar cea pe care vicepremierul Barna mestecă în compania artiştilor, că aşa e cu oamenii mari, ei discută afaceri doar la masă? Pe cifrele oficiale, şi ele manipulate de absenţa oricărei politici a testelor, Bucureştiul are incidenţa 7 la mie, în Germania terasele stau închise pînă se coboară sub 0.5. Cine plăteşte pentru lipsa unei precizări clare a numărului de persoane pe suprafaţă care pot intra într-un magazin, dacă insistaţi să ţineţi deschise toate magazinele, cînd pînă la Paşte ar trebui închis tot ca să avem un Paşte liniştit? Cine e de vină că nu s-au introdus reguli de ventilare, şi frizeriile lucrează pline cu uşile închise, ca şi mijloacele de transport în comun, protejate doar de frica oamenilor să se urce în ele? Dăm vina pe idioţi de pe Facebook care au răspîndit zvonuri că oxigenul nu e bun, dar unde e desenul animat sau infograficul cu cum ajută oxigenul, deşi guvernul aruncă cu bani în presă non stop (folosiţi vă rog aplicaţia Ia Statul la întrebări de pe România curată ca să vedeţi ce instituţie de stat a mai dat bani de comunicare şi cui). Cine ar fi trebuit să ceară Facebook România să blocheze toate dezinformările astea? Cine e de vină că nu ştim cîţi pacienţi supravieţuiesc de la ATI, şi nu avem ca în Germania un raport zilnic cu intrările şi ieşirile, fie de oameni vindecaţi, fie de oameni decedaţi? Unde a fost comunicarea Ministerului Sănătăţii cerînd medicilor de familie să achiziţioneze oxigenometre degetar şi să spună pacienţilor cînd e momentul optim să se sperie şi să ceară oxigen? Cine e de vină că din Bucureşti şi la incidenţa de peste 7 la mie au continuat să se reverse zeci de mii de oameni spre provincie şi Valea Prahovei, ducînd infecţii peste tot? Fiecare doi oameni dintr-o sută infectaţi care au murit ca urmare a acestei propagări sunt din vina autorităţilor, atît de inepte că se gîndesc cum să vaccineze cu prioritate ospătarii, ca să continue să aibă terase răspîndind infecţii, ba să mai deschidă şi restaurante.

Rar un guvern unde cei care ştiu ce e de făcut să fie aşa de slabi prin raport cu populiştii care conduc şi care nu ştiu ce să facă mai repede, să îşi calce propriile reguli ca să nu ţipe familia dnei Luncă la Antena 3 sau să nu agite HORECA apele pe la Realitatea Plus cu geniala lor idee să împartă restaurantele în două, o parte pentru imunizaţi, şi una pentru neimunizaţi, ca la fumători şi nefumători. Aberaţie pe care premierul o reia fără să clipească, pentru că evident nu pricepe nimic, dar nimic. Dar nici nu apare cineva care să-şi dea demisia – sau poate mă înşel, profesorul Cherecheş a plecat. Aşa ar trebui să facă toţi cei care pricep ce se întîmplă – mîine la Florin Cîţu ar trebui să existe demisiile tuturor celor care nu sunt criminali sau ignoranţi, pentru că direcţia în care merge guvernul cu pandemia este, cum spune şi colegul meu dr. Sorin Paveliu, greşită. În loc să tăiem valul trei, îl întindem chiar noi.

Să fie clar, unii oameni şi-au făcut-o cu mîna lor, deci nu merită nici un oficial învinuit de ce li s-a întîmplat lor. Nelu Ploieşteanu şi Gabi Luncă au continuat să cînte la nunţi cu toate interdicţiile, evident fără mască de protecţie, şi au murit ucişi de admiratorii lor la fel de proşti ca şi ei, care i-au strîns în braţe, le-au sărutat mîna şi le-au adus pahare cu întăritor – cînd nu le-au băgat bancnote în mînă. Familiile îndurerate mai bine preveneau toate astea, decît să se lupte după moarte cu autorităţile pentru corpurile contaminate. Libertatea să îţi laşi părinţii şi bunicii să moară cu zile nu face parte din nici un catalog cunoscut al drepturilor omului, dar pe lîngă ei nu trebuie să moară şi cei de la morgă sau pompe funebre. Din Evul Mediu oameni bravi, de la aristocraţi la medici de oraş s-au luptat cu biserica pentru a obţine schimbări de reguli în timpul epidemiilor ca să stăvilească infecţiile – unii cu preţul excomunicării. Şi biserica de azi nu mai e cea medievală, deci numai un om cu desăvârşire needucat ia steagul creştinismului ca să lupte cu lupta cu epidemia. Creştin nu e egal idiot, şi nu a fost niciodată, şi dacă vreţi să vă luptaţi cu guvernul, luptaţi-vă să salvaţi vieţi, nu cadavre.

România e pe locul şapte din coadă la prognoza Politico privind ţinta de vaccinare a statelor membre de la finele verii, vedeţi mai jos, deci nici iluzia că vaccinarea va prinde din urmă cumva brambureala nu mai ţine.. Pe scurt, deşi producem morţi în plus, parte din vina guvernului că e laş şi inept, parte din vina populaţiei, care pare să nu aibă alt ideal în viaţă decît chefuiala, şi e încurajată de unele televiziuni pe această cale curat creştinească, Party to Death, nici măcar nu le producem pe termen limitat. Distracţia se întinde şi la toamnă, cu cei doi la sută morţi corespunzători (cifre şi ele optimiste) care se vor tot aduna. În schimb am băgat pe 30 de zile la închisoare vreo 15 persoane care protestau legal, unele care nu spărseseră nici o vitrină, adică suntem laşi, dar duri cu represiunea, că pe fond guvernului îi pasă doar de un lucru, să rămînă în funcţie. Şi unii dintre cei reprimaţi vor da în judecată membrii guvernului.

Şi nu plăteşte nimeni?

Am găsit acest fragment dintr-un articol de Nicolae Iorga în prefaţa soţului meu la jurnalul bunicului său din cei mai crînceni ani, 1939-1940 (Humanitas): ,,De viitorul României nu desperez. A trecut ea şi prin altfel de zile decât acestea. Este un mister al dăinuirii noastre peste tot răul ce vreau să ni-l facă alţii, pentru acela pe care din orbirea noastră ni-l facem singuri“. Nu mai văd nici eu ce s-ar mai putea adăuga la acest text care se chema, de altfel, La capătul lămuririlor.

image

Puteţi comenta acest articol pe România Curată

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite