Adevărul Live: Iohannis merge la Washington pe timp de furtună diplomatică

Iohannis merge la Washington pe timp de furtună diplomatică 

Foarte rar s-au văzut acumulaţi aşa de mulţi nori de furtună politică peste Washington. Scandalurile majore de politică internă se centrează pe acuzaţiile privind contactele nepermise şi ascunse între membri ai echipei de campanie a lui Trump şi oficiali de rang înalt ai Federaţiei Ruse, dar şi pe decizia preşedintelui SUA de retragere oficială a ţării sale din Acordul de la Paris privind combaterea schimbărilor climatice.

În aceste condiţii, mai au timp americanii de România? Unde ne aflăm pe agenda lor de priorităţi şi la ce ne-am putea aştepta concret, dincolo de amabilităţile protocolare?  

În actualelele condiţii, ce valoare are calitatea noastră de aliat strategic al SUA, ne maximizează oare şansele de evoluţie economică, ne garnatează securitatea, ne proiectează viitorul la nivelul unui nou statut în zona estului Europei sau, dimpotrivă, ne vulnerabilizează şi mai mult faţă de Rusia?

Dacă doriţi să aflaţi răspunsuri la aceste întrebări, urmăriţi emisiunea realizată de Cristian Unteanu, azi, la Adevărul LIVE, începând cu ora 14.00, invitat fiind generalul Ioan Talpeş, fost director al Serviciului de Informaţii Externe.

Intră în discuţie şi urmăreşte emisiunea în modulul Adevărul Live

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: