MRU, la Adevărul Live: Dacă Transnistria explodează, Găgăuzia sare în aer, Moldova ca stat încetează să existe

Fostul şef al SIE Mihai Răzvan Ungureanu vorbeşte despre pericolul din Ucraina şi despre cum poate câştiga preşedinţia României 

Fostul şef al Serviciului de Informaţii Externe şi fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a fost  invitat la „Adevărul Live”, unde a vorbit despre situaţia din Ucraina şi a avertizat că asistăm la începutul unui nou Război Rece. Ungureanu a subliniat că viitorul preşedinte al României trebuie să fie capabil să jongleze cu temele de politică externă şi să aibă relaţii constructive cu liderii marilor puteri, inclusiv cu Federaţia Rusă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Declaraţiile fostului premier Mihai Răzvan Ungureanu:

 Despre viitorul preşedinte al României:
Ar trebui să fie un om capabil să înţeleagă contextul internaţional, să aibă experienţă practică în relaţiile internaţionale şi în ce înseamnă ansamblul de securitate la nivel naţional şi regional. În al doilea rând, un preşedinte capabil să reprezinte România în relaţiile cu partenerii europeni, capabil să fie articulat, expresiv, credibil. Un preşedinte care vorbeşte limba engleză gimnastic nu are ce să caute la Cotroceni, nici un analfabet din punctul de vedere al relaţiilor internaţionale.

Un preşedinte care consideră diplomaţia divertisment este un fals preşedinte. De asemenea, un preşedinte care să înveţe abia acum adresele partenerilor, fie că e vorba de Bruxelles sau Washington, nu cred că îşi poate asuma sarcina înaltă de a fi capul Executivului românesc.Revenind la ce spuneam, un preşedinte care să ştie şi ce se află în lumina soarelui şi în dedesubturile umbroase ale politicii externe ar fi de dorit.

Un preşedinte care să înţeleagă calitatea funcţiei şi să orienteze strategic, prin deciziile pe care CSAT le ia, capabil să înţeleagă urgenţele de moment şi să poată aprecia corect consecinţele pe termen mediu şi lung. Imaginaţi-vă un preşedinte în Consiliul European, incapabil mai ales când se pun probleme dificile, care să aibă efecte asupra stabilităţii noastre în regiune, cu atât mai mult cu cât în Consiliu, hotărârile se iau prin consens.

Un preşedinte care are genunchii moi sau care cere consilierilor tone de dosare pentru a-şi face minima informare asupra unui subiect ar fi un lux prea mare pentru noi. Deciziile urmează să fie luate rapid şi corect.
 
Ne uităm un pic în spate. Iliescu a avut de administrat România în primii ani de redefinire strategică: Cortina de Fier căzuse, nu mai exista Tratatul de la Varşovia, un fel de ucenicie în pregătirea unei identificări mai clare a României cu Occidentul.
 
Constantinescu a avut timp de construcţie strategică, vă aduceţi aminte probabil trilateralele. Din păcate, au fost lipsite de efect, dar nu din cauza României. A avut de administrat o criză, e vorba de Serbia şi intervenţia în Kosovo a NATO, care l-a pus în situaţia de a decide aproape singur. Decizia a fost luată într-un club închis. Mandatul următor al lui Iliescu a fost de construcţie, pe seama celor construite de Constantinescu. La al doilea mandat, Iliescu era în sensul mişcării apei.
 
Mandatul preşedintelui Băsescu a început pe temeiul construcţiei. Criza a fost de două feluri: una economică şi acest final de mandat, în care trecerea de la o generaţie politică la alta, schimbarea preşedintelui, după un mandat dublu, se face într-un vacarm politic regional incredibil.
 
Despre tensiunea dintre Rusia şi Ucraina:
 
Aţi vorbit de tensiuni la început. Aş spune nu doar tensiune, pe care o resimţim ca emoţie primară, e vorba de incertitudine, de fapt. Incertitudinea e mult mai periculoasă decât tensiunea momentului.  Viitorul preşedinte va avea de administrat o Românie membră a NATO. Va administra o Românie membră a UE, deci pe cât posibil solidară cu majoritatea statelor europene, dar va administra o Românie aflată în prima linie. România va avea conştiinţa prezenţei sale în avanpost.
 
Politic, e un Război Rece. Strategic, ne îndreptăm către punctul în care canalele de dialog se restrâng sau sunt tăiate.  Ce s-a întâmplat în ultimele luni a schimbat complet faţa regiunii şi a lumii. China, deocamdată, are o rezervă interpretată bine la Moscova şi la Washington. În jurul nostru se dovedesc falimentare aranjamentele militare la care România a luat parte. Vorbim de teme mai dificile: redefinirea agresorului, pentru că Federaţia Rusă nu consideră că anexarea Crimeei a fost o agresiune.
 
Aranjamentele de securitate înseamnă rolul OSCE, ce se va întâmpla cu aranjamentele subregionale de securitate, care devin imobile, decoruri ale politicii regionale, cu ONU. Neexistând decât dorinţe retorice de a reforma ONU, astăzi suntem în situaţia paradoxală şi extrem de proastă în care un membru al Consiliului de Securitate preia pretextele Germaniei din 1939.
 
Despre problema autonomiei teritoriale:
 
Harta e un inventar marcat geografic al regiunilor care consideră, şi politic acţionează în acest fel, că au drept la un supliment de autonomie. Cutia Pandorei este deschisă deja. Nu se mai pune problema Tirolului de Sud, care a fost rezolvată.Nu se mai pune problema Corsicii, a Sardiniei. Scoţia, pentru Scoţia urmează un viitor referendum care s-ar putea să-i califice independenţa. Catalonia e o rană deschisă, Bretagne, probabil, nu.
 Wales e aşezat într-o autonomie. În momentul în care se deschide problema scoţiană, se deschide problema Irlandei de Nord.
 
În ce priveşte situaţia belgiană, în momentul în care a existat criza Guvernului, pariul separării Flandrei era susţinut de multă lume, de la miniştrii de externe la analiştii cu greutate. Belgia s-a dovedit un stat mai puterni ca structură, construcţie bipolară. S-a dovedit că un stat puternic poate trece printr-o criză guvernamentală prelungită fără să dea curs mişcărilor separatiste.
 
Consecinţele pozitive pentru cei care susţin autonomia Ţinutului Secuiesc sunt infinit mai puţine decât consecinţele negative pentru toţi. Dar în Republica Moldova se află o bună parte a conaţionalilor noştri şi cel mai fierbinte conflict îngheţat, mocnit de fapt, un Vezuviu care nu a rupt, se află în apropierea graniţelor noastre.
 

În cazul în care Transnistria explodează, Găgăuzia sare în aer prin contaminare, Republica Moldova ca stat încetează să mai existe. Intrarea într-un nou mandat te obligă să ai pe masă scenariul de acţiune într-o astfel de situaţie. La fel, o Ucraină spartă în mai multe zone independente sau intrate sub administrarea Rusiei creează un alt desen al situaţiei geopolitice.

Uităm deseori că în Ucraina trăiesc aproape 500.000 de vorbitori nativi de română, concentraţi în apropierea graniţelor noastre. Din fericire, în vestul şi centrul Ucrainei, dar e o comunitate însemnată. Ce se va întâmpla cu ei în cazul în care Ucraina se separă e o altă chestiune pentru care viitorul preşedinte trebuie să fie pregătit.

Nu aş vrea să ne panicăm inutil. Aş vedea lucrurile într-un context mai larg. E adevărat, în multe state UE, extrema dreaptă, naţionalistă în sensul cel mai vechi şi prost al cuvântului, începe să câştige teren şi asta pentru că nu e doar contextul internaţional favorizant, ci şi pentru că UE nu a reuşit să livreze ce trebuia.

Despre alegerile europarlamnetare:

Chestiunea asta mă aduce totdeauna la următoarea problemă: noi vom trimite în PE oameni care, din păcate, nu au absolut nicio cunoaştere, cu puţine excepţii, despre ce înseamnă UE, care e miza PE ce urmează să se instaleze până în 2019.  Va fi un Parlament în care, probabil o cincime vor fi reprezentanţi de partide antieuropene, în cel mai bun caz, eurosceptici. Vedeam scene din Parlamentul de la Kiev, când încăierările erau curente.  Genul ăsta de extremism se mută în PE. Să nu ne mirăm chiar de acte de agresiune fizică.

 Extremiştii vor face tot ce pot ca să atragă atenţia. În situaţia asta, dacă reprezentanţii europeni nu sunt profund încrezători în Europa, vom avea de-a face cu un Parlament care va privi pasiv situaţia asta. Se va auzi vocea extremei, devine interesantă şi atractivă. La capăt, însă, se află preşedinţia Consiliului European, susţinută de România, cea mai importantă funcţie ocupată de ţara noastră. Vă imaginaţi pe ce ne aşezăm? Dacă trimitem acolo personaje complet inocente în raport cu politica europeană, 2019 nu va arăta bine pentru noi.


Mihai Răzvan Ungureanu, de vorbă cu Dan Marinescu şi cu Cristian Unteanu, în studioul Adevărul Live FOTO Marian Iliescu

Despre extremismul european:

Asta, apropo de extremă. Ce se petrece în Ungaria, Jobbik devenind a doua forţă politică, ce se întâmplă în Franţa, unde partidul lui Le Pen e într-o explozie de susţinere, în Olanda, Finlanda, acolo unde forţele politice de extremă se suprapun cu autonomiştii duri, cum e  cazul Spaniei, e îngrijorător. Soluţia unde se află? La Bruxelles. NATO nu a mai fost supusă la o asemenea încercare de ceva timp. 

Nu am cum să nu mă gândesc la ipocrizia multor politicieni europeni, încântaţi de faptul că ursul rus pare să danseze cum i se cântă, au făcut tot ce au putut pentru a desfiinţa NATO, pe seama faptului că s-a instalat pacea mondială în care lupul se pupă cu mielul, nu mai există parte rea sau bună, toată lumea trăieşte într-o cetate a Domnului. Fals. Istoria era destul de clară.

Despre UE şi NATO:

În ce priveşte UE, asta constatăm: acum se plăteşte seria de ezitări pe care liderii europeni, la nivelul propriilor naţiuni, le-au susţinut.  Ezitări pe care le-au subvenţionat. Să ajungi să constaţi că nu ai o politică externă comună, măcar principial. Nu avem politica externă comună. Am creat forma, nu avem fondul. E o surpriză ipocrită. În faţa a ce se întâmplă în Ucraina, suntem dezbrăcaţi. Sunt planuri în care liderii europeni sunt în defect.

Cineva spunea că UE este, ca intenţie, un cor. Ca realitate, este un cvartet de soprane, fiecare cântă propria partitură, dar pe alte note. Ce iese? Un enorm zgomot de fond. Când s-a pus problema primelor sancţiuni pentru Rusia am asistat la un schimb de replici anecdotice care dovedesc calibrul liderilor şi surprinderea lor.

Genul acesta de schimburi de replici ascund o enormă fragilitate politică, arată că UE nu a fost deloc pregătită pentru asta.NATO e alcătuită din state membre ale UE, într-o majoritate covârşitoare. 

Din păcate, baremul minim al cheltuielilor militare, acele două procente din PIB asumate prin tratat, nu au fost în niciun fel respectate.  Convenţia noastră o încălcăm tot noi, tacit, găsind un motiv, de la cele interne la criză.
Scăderea capacităţii de luptă precede criza din 2009-2010. Noi înşine am diminuat cheltuielile bugetare pentru armată şi structurile militare spre 1,4 sau 1,2, nerespectând aceste procente pe care ni le-am asumat.

Majoritatea membrilor NATO au trăit cu iluzia că SUA găsesc o soluţie de moment, nesesizând că SUA s-au retras din Caucaz, dirijează interesele strategice spre alte zone. În cazul acesta, un minim spirit de prevedere te obliga să respecţi această convenţie generală, temeiul certitudinii tale politice. Din păcate, nu.

Despre prezidenţiabilul Mircea Geoană:

 Dacă ar fi să cităm ce a spus preşedintele, a fost pus în faţa unei întrebări. Dintre trei nume ale PSD, pentru că moderatorul nu a mers cu întrebarea mai departe, a rămas întrebarea, deşi interesantă, a rămas cantonată la PSD şi erau două nume: Ponta, Geoană.În materie de politică internaţională, Geoană are experienţă, ştiinţă. Nu faci comparaţia între cineva care ştie şi cineva care nu cunoaşte adresa şcolii. Răspunsul era implicit.

E insuficient să fii bine privit în SUA şi să ţi se închidă uşa în nas la Berlin. Aceluiaşi apel pe care preşedintele îl dă trebuie să i se răspundă la fel, pe seama unei garanţii de seriozitate pe care nu o prezintă chiar mulţi oameni politici din România. În România sunt destui politicieni şi extrem de puţini bărbaţi de stat, ridicându-se de la nivelul mărunt al ghionturilor de Pantelimon la altitudinea privirii strategice.

 E ca şi cum te-ai pregăti cu un bagaj în care se găsesc toate hainele pentru orice vreme politică. Dacă te duci iarna îmbrăcat subţire, ţi-e frig. Un preşedinte optim pentru România ar trebui să aibă un bagaj în care se găsesc toate hainele, pregătit pentru orice vreme.  Cum să te gândeşti că un preşedinte care are o relaţie cu Moscova prezintă un handicap? Dimpotrivă, e un avantaj.

Asemenea calităţi sunt de aur. Cred că un preşedinte cu o imagine completă înseamnă un preşedinte la fel de bine prizat şi la Moscova, şi la Beijing, şi la Washginton, şi la Berlin, şi la Londra, şi la Paris, şi în Budapesta, şi în Sofia. În situaţiile de conflict, cei mai preţioşi nu sunt luptătorii, ci mediatorii.

 Asta nu înseamnă că îţi compromiţi atitudinea ta ca stat. Poţi să fii în mod ferm împotriva unei agresiuni armate, dar dacă ai posibilitatea de a transforma un conflict într-o negociere, dacă ai această calitate şi e recunoscută în extremele belicoase ale conflictului, e esenţial.

 Eu prefer să fiu însumi, deci un om modest. Un preşedinte bine utilat poate, dacă e convingător, suficient de stăpân pe calităţile sale, să umple un asemenea rol. 

 Despre disputa preşedinte-premier:

Nu îmi imaginez că adaugă o notă bună României. Consider că s-a depăşit o limită de relaţionare între actorii politici. Nu îmi permit să arăt cu degetul, dar asemenea moduri de a face politică sigur că ajung pe mesele cancelariilor occidentale şi fac deliciul telegramelor diplomatice. Eu vă invit să despărţim planul. Ce se întâmplă azi în România, această angajare severă în care acuzele vin fluviu? 

Aceste schimburi de gloanţe retorice şi calmul pe care trebuie să-l aibă un candidat la funcţia supremă din stat. Eu sunt foarte calm. Sunt în antiteză cu acest comportament şi consider că pe lucrurile importante care ne privesc azi, asupra lor trebuie să te apleci cu sobrietate. Orice om politic, când se exprimă în public, devine formator de opinie. Eu mă desprind de lucrurile acestea, le consider fără efect direct în plan economic, cu un efect asupra modului în care fac românii politică şi aştept epoca în care luciditatea calmă se va instala în poziţiile principale ale Executivului.

Despre Traian Băsescu:

Un preşedinte al României, iar Traian Băsescu nu face deosebire de la asta, trebuie să fie proatlantist şi proeuropean. Băsescu este, în mod corect şi fără să joace acest lucru, este profund proatlantist şi proeuropean. E preşedintele unei ţări membră a UE. Dacă vezi lucruri care nu îţi convin, le exprimi, indiferent cum o faci.

Un preşedinte eurosceptic de ţară a UE, Vaclav Klaus a fost complet eurosceptic. Nu văd deosebiri fundamentale, spun numai că o ţară de linia întâi, conştientă de faptul că asupra ei se distribuie riscul cel mai mare al incertitudinii, e şi primul stat care caută, dacă există acel loc, să fie în postura unui traducător politic.

Dacă la început pot înţelege retorica internă, pentru că nu vrem să stârnim panică, felul în care evoluează situaţia din Ucraina şi încărcătura politică a lui 2014 în cazul Rep. Moldova te obligă să fii sensibil. Dacă vorbim de riscuri de securitate, nu vorbim de armată neapărat. Consecinţele economice ale situaţiei din regiune le vom resimţi, pe termen mediu şi lung. În multe cazuri, vom avea de înfruntat efectele indirecte.

 Să spunem că există război civil deschis în Ucraina, vă imaginaţi un investitor care să vină cu braţele deschise în regiune? mRomânia în momentul de faţă nu e atât de atractivă pe cât ne-ar plăcea să fie. Investitorii nu fac coadă la vamă, sunt extrem de prudenţi, văd cum se ia mită din orice, cum se duc şapte miniştri la puşcărie. În momentul în care mai e şi un conflict la câteva sute de kilometri de Bucureşti, reticenţa se resimte şi efectul economic e garantat.

Ţine de domeniul securităţii economice? Sigur, te obligă să te reorientezi. Noi nu avem decât statistici în momentul acela, despre felul în care relaţia comercială cu Rusia a avut de suferit.

Despre lupta dreptei pentru alegerile prezidenţiale:

Cred că toată lumea a înţeles ce se întâmplă pe dreapta, e diferenţa dintre vorbă şi faptă. În afară de FC şi de mine, logica, necesitatea unităţii de acţiune a dreptei a început să apară în limbaj abia anul trecut, în octombrie. E şi un mod pentru unii de a justifica construcţia politică din care fac parte. Am văzut o sumă întreagă de lideri de dreapta a căror sumă politică e microscopică, recurgând la pseudoargumente greu de justificat. E un fel de calificare, orgoliul. Îţi pui problema dacă e un joc făcut copilăreşte şi fără sens. Când aud chestiuni de genul ăsta, îmi dau seama cât de accentuază e lipsa de viziune a majorităţii liderilor de dreapta.

Explică, dacă poţi, că au existat dialoguri care au dus la ceva, s-au împiediat în forme de aroganţă, au fost încercări de a aduce oamenii în jurul aceleiaşi mese? Când începi să-ţi pui întrebările cu pricina, nu mai pui problema orgoliilor. Oamenii politici care vorbesc de orgoliu, pun problema propriului orgoliu. Spune-o, aşa înţelege toată lumea.

Va fi o problemă pentru campania europarlamentară, care va fi o campanie de fitness politic. Veţi vedea de ce slabă calitate vor fi dezbaterile pe teme europene, nu are cine să le susţină şi e greu să le traduci electoratului ţinut în umbră.  Pentru campania prezidenţială, aceasta va fi una dintre temele puternice: politica externă a României, modul în care ne raportăm la situaţia din Ucraina şi sper ca pe seama unor asemenea subiecte să vadă românul că există o diferenţă între minciună şi adevăr, somnolent şi activ. 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: