Vocea naţiunii în lupta cu băncile
0
Deşi îmbracă haina frivolă a faptului divers, textul de mai jos nu e doar relatarea unui episod hazliu. În el se poate desluşi, până la urmă, o frescă socială a României cu rate la bancă.
„Nu pot să stau mai mult de nouă-zece ore pe stradă, domnule, ce vreţi, vârsta!”, se lamentează taximetristul. Are căciulă neagră, din blană de iepure, ochelari de vedere şi supune volanul cu mână fermă. E decembrie, înainte de Sărbători, iar traficul se zvârcoleşte ca un şarpe încolţit. Omul conduce agresiv, schimbă benzile repede şi se strecoară abil prin aburii dimineţii.
„La 6.00 bag cheia în contact, n-am încotro. La firmă trebuie să dau 70 de lei pe zi, iar în rezervor pun gaz de 50 de lei. În jurul prânzului, fac deja ăştia 120 de lei, apoi trag tare pentru mine. E tot mai greu, s-a umplut oraşul de taxiuri, domnule”. Apostrofează apoi o brunetă cu un Mini care uitase să semnalizeze şi face stânga pe Teiul Doamnei.
„Trei familii într-un apartament“
„De când vă ocupaţi taximetrie? Conduceţi bine, de asta vă întreb”. De sub căciulă se iveşte un zâmbet subţire. “Vreţi să vă spun ceva? Doar de doi ani. Am rămas şomer şi nu prea aveam variante. Mai mult, am credit la bancă, domnule. Stăm trei familii într-un apartament cu trei camere, pe Pantelimon, aproape de Cora. Aveam un teren la Cernica şi m-am apucat de casă. Am luat bani de la bancă, am mai pus şi eu, au pus şi copiii, e aproape gata”, se laudă omul.
Subit, taximetristul îşi încleştează fălcile, şi nu doar pentru că tocmai s-a înroşit semaforul. “Domnule, m-am dus la bancă şi le-am spus, ca de la om la om: <<Am rămas fără serviciu, vă rog să mă păsuiţi cu ratele sau să le micşoraţi, două-trei luni, până termin actele, mă apuc de taximetrie>>. M-au înţeles: <<Nicio problemă, se rezolvă, mai avem situaţii asemănătoare>>. Normal, am plecat liniştit”.
Teroarea telefoanelor
Semaforul se face verde şi omul o calcă zdravăn. “Ce credeţi? A urmat teroarea. Mă sunau aproape zilnic, alo, sunteţi restanţier, când vă plătiţi ratele? Le-am spus că am fost la bancă şi că am explicat situaţia, ei, nimic, să achit ratele. Domnule, mă înnebuneau cu telefoanele, mă hărţuiau, nu ştiam de să mai fac”. Omul se enervează de-a binelea, loveşte bordul cu pumnul şi dă flash-uri unei furgonete pe Petricani. “Să vedeţi de ce sunt în stare bandiţii”, se îneacă el revoltat. “Într-o sâmbătă, spre prânz, ţârr-ţîrr, la uşă. Mă uit pe vizor, un tip şi o tipă. Cine-i?, întreb eu. <<De la bancă>>, zic ei. Am crezut că fac apoplexie. Domnule, n-am făcut. Dar am făcut altceva. Mi-am dat halatul jos, am rămas în p... goală şi le-am deschis ospitalier: <<Asta e tot ce pot să vă ofer>>. Domnule, vă dau cuvântul de onoare, de-atunci m-au lăsat în pace. Peste o lună am început să lucrez pe taxi şi am reluat plata ratelor”.
Am ajuns la destinaţie. Cursa a făcut 10 lei, i-am dat 12: „Domnule, asta e tot ce pot să vă ofer”. A râs, apoi s-a făcut nevăzut pe Şoseaua Fabrica de Glucoză.
Acest text a fost publicat şi pe alinpaicu.ro
Se încarcă comentariile...
