Slujba la înălţime, la mare căutare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape 200 de persoane visează să fie steward la compania Qatar Airways.Candidaţii au trebuit să treacă astăzi de o probă preliminară. Au depus CV-urile şi au susţinut o scurtă conversaţie în engleză.

Qatar Airways, compania aeriană din emiratul arab cu acelaşi nume, a organizat azi-dimineaţă, de la ora 9.00, la Hotel Novotel, interviuri pentru a angaja însoţitori de bord.

Astăzi, cei care au aplicat pentru un post la înălţime au lăsat CV-ul, alături de două poze şi au sperat să fie chemaţi la următoarele probe, precum o probă scrisă, de limba engleză şi un interviu personal. Holul hotelului din Calea Victoriei a fost plin de români dornici să primească un job la 10.000 de metri.

Fetele erau îmbrăcate elegant, cu cămăşi albe, fuste negre, sacou şi pantofi cu toc, cu părul aranjat impecabil şi îşi ţineau la piept într-un dosar CV-ul. „Mi se pare o meserie foarte elegantă, care implică multe călătorii. Nu am mai lucrat în acest domeniu, dar mi-aş dori din toată inima să primesc un post", a spus Diana Ionescu, în vârstă de 22 de ani.

La interviu, bărbaţii, gătiţi la patru ace, au fost la fel de numeroşi ca şi fetele. Cei mai mulţi dintre ei nu au mai încercat această meserie, dar salariul, pe care organizatorii nu au dorit să-l precizeze, este mai mult decât motivant. „Este o meserie foarte bine plătită şi plină de oportunităţi", a spus Mircea Oprea, în timp ce aştepta să intre în salonul de la hotel să depună CV-ul.

Tânărul spune că a urmat cursurile Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă din România, dar cu toate acestea reuşeşte cu greu să-şi găsească locul de muncă visat, cel de steward. „Am făcut cursul de însoţitor de bord la SSAVC, m-a costat 3.000 de euro şi nu mi-a folosit la nimic. Multe companii nu ţin cont de el, iar în ţară nu m-am putut angaja", a mai spus Mircea.

Angajaţii se vor muta în Doha
Românii strânşi, să obţină o slujbă la înălţime, erau dispuşi să plece în Doha pentru a urma cariera de steward. „Nu am nicio obligaţie în România, deci aş putea să plec. Nu ştiu exact ce facilităţi îmi oferă, dar sunt dispusă să mă mut în Doha", a spus Roxana Iacob, în vârstă de 26 de ani.

Organizatorii nu au dorit să ofere mai multe informaţii despre postul de însoţitor de zbor, nici să precizeze câte angajări se vor face. În schimb, unii dintre participanţi sunt conştienţi de criteriile de angajare. „Vârsta, înălţimea sau cunoaşterea a unei limbi străine, cel puţin, sunt obligatorii, însă alegerea este una subiectivă. În schimb, dacă eşti respins, motivele nu sunt explicate ", a spus Diana, care a lucrat ca steward la o companie de zbor românească.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite