Ordinul Arhitecţilor se opune distrugerii spaţiilor verzi. Bucureştenii ies în stradă din cauza propunerii deputaţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
12 hectare din Parcul IOR ar deveni „spaţiu gri“ dacă proiectul legislativ propus de deputaţi va fi votat, astăzi FOTO Adevărul
12 hectare din Parcul IOR ar deveni „spaţiu gri“ dacă proiectul legislativ propus de deputaţi va fi votat, astăzi FOTO Adevărul

Preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România se opune proiectului legislativ propus de deputaţi prin care Legea Spaţiilor Verzi se schimbă în aşa manieră încât 85% din ele să poată deveni construibile. Poziţia oficială vine după ce zeci de organizaţii de mediu s-au declarat împotrivă. Proiectul legislativ, aflat astăzi în Camera Deputaţilor, este din nou contestat în stradă.

Contestarea proiectului a ajuns deja să fie la ordinea zilei. În timp ce Ordinul Arhitecţilor din România se opun propunerii legislative, activiştii de mediu anunţă noi proteste pentru astăzi, începând cu ora 12:00. 

Propunerea legislativă ar permite construirea pe 85% din suprafaţa spaţiilor verzi private. Un exemplu de spaţiu verde care ar deveni spaţiu gri este cazul parcului Alexandru Ioan Cuza (fostul IOR) din care 12 hectare au fost retrocedate de ani buni, administriaţiile locale încercând prin negocieri să evite construirea unor clădiri acolo.

image

Situaţiua nu este însă particulară, având în vedere că ea se repetă şi în cazul altor parcuri din Bucureşti, dar şi din ţară.

"Propunerea legislativă aruncă în aer protecţia care a funcţionat în ultimii ani asupra spaţiilor verzi identificate ca atare în planurile urbanistice ale localităţilor, deschizând calea către anularea şi epuizarea lor completă. Interesul public este complet ignorat prin această propunere, iar măsurile compensatorii propuse sunt vagi şi inoportune. Obligaţia amenajării unui spaţiu echivalent este imposibil de aplicat, în condiţiile în care "echivalent" ar trebui să însemne cu acelaşi rol în oraş, în aceeaşi poziţie şi nu doar de aceeaşi suprafaţă. Amenajarea însăşi este o referinţă vagă la o acţiune care nu este nici condiţionată ca termen, nici determinată valoric şi calitativ, în România, unde spaţiile verzi amenajate nu au în general nici pe departe calitatea spaţiilor verzi publice din ţările europene cu cultură avansată a calităţii mediului construit", a declarat preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România, pentrui Hotnews.ro.

Proiectul deputaţilor, contestat în stradă

Încercarea de a schimba legea care protejează spaţiile verzi din România este contestată de coaliţia de mediu care a organizat inclusiv proteste în stradă.

Circa 200 de oameni au protestat, duminică după amiază, în Piaţa Universităţii din Bucureşti, într-o manifestaţie ce a durat circa două ore. Oamenii au strigat lozinici împotriva iniţiativei deputaţilor de a schimba Legea Spaţiilor verzi, o schimbare care ar permite construirea pe spaţiile verzi private.

Un nou protest are loc astăzi, de la ora 12:00, în parcul Izvor, lângă Camera Deputaţilor.

„Azi de la ora 13:30 Comisia de Administraţie Publică din Camera Deputaţilor dezbate propunerea de construire pe spaţiile verzi. Începând de la ora 12:00 Coaliţia de Mediu organizează un miting în Parcul Izvor“, a scris pe pagina sa de Facebook Nicuşor Dan, preşedintele Asociaţiei „Salvaţi Bucureştiul“.

Mai puteţi citi:

„Cei ce căsăpesc copacii, să se pupe-n bot cu dracii“. Circa 200 de oameni au protestat faţă de distrugerea spaţiilor verzi din Capitală

Circa 200 de oameni au protestat, duminică după amiază, în Piaţa Universităţii din Bucureşti, într-o manifestaţie ce a durat două ore. Oamenii au strigat lozinici împotriva iniţiativei deputaţilor de a schimba Legea Spaţiilor verzi, o schimbare care ar permite construirea pe spaţiile verzi private.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite