Onţanu: Statul să suporte 85% din costurile reabilitării termice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bucureştenii nu îşi pot permite costurile implicate de reabilitarea termică a blocurilor. Este vorba de locuitorii din peste 110.000 de apartamente din sectorul 2, cheltuielile de reabilitare

Bucureştenii nu îşi pot permite costurile implicate de reabilitarea termică a blocurilor. Este vorba de locuitorii din peste 110.000 de apartamente din sectorul 2, cheltuielile de reabilitare fiind de aproximativ 175 milioane de euro. Primarul sectorului 2, Neculai Onţanu, a tras, ieri, semnalul de alarmă cu privire la imposibilitatea în care se află locuitorii Capitalei din cauză că OUG 187/2005 este "ilegală şi imposibilă în forma actuală". Edilul aduce în sprijinul afirmaţiei sale faptul că actul normativ nu ţine cont de puterea financiară a locuitorilor din blocurile respective şi chiar încalcă reglementările altor acte normative prin care autorităţile administraţiei centrale nu pot impune îndeplinirea unor servicii publice fără asigurarea mijloacelor financiare necesare. "Statul încearcă să bage adânc mâna în buzunarul oamenilor, dar poate avea surpriza să nu găsească nimic", a declarat Neculai Onţanu, precizând că ar fi necesar ca statul să suporte plata a 85% din costuri.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite