Metrourile vor circula în noaptea de Înviere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În noaptea de Înviere, mijloacele de transport în comun din Capitală vor avea un program special. Metrourile şi linia tramvaiului 41 vor circula toată noaptea.

Reprezentanţii Metrorex au anunţat că metrourile de pe toate cele patru magistrale vor circula în noaptea de Înviere. Astfel, în intervalul orar  23.00 -1.00, trenurile de metrou vor circula la un interval de circa zece minute, iar între orele 1.00-5.00, la un interval de 20 de minute. „Pe tronsonul comun al Magistralelor 1 si 3, cuprins între staţiile Dristor 1 şi Eroilor, trenurile vor circula la un interval de 4 – 5 minute“, au precizat reprezentanţii Metrorex.

Duminică şi luni, tramvaiele şi autobuzele au program special

În ceea ce priveşte mijloacele de transport în comun de suprafaţă, în noaptea de Înviere vor circula următoarele linii: N102, N104, N105, N106, N107, N108, N109, N110, N111, N112, N114, N115, N116, N117, N119, N121. De asemenea, linia tramvaiului 41 va circula întreaga noapte pentru a-i prelua pe călătorii care participă la slujba de Înviere.

„Restul traseelor de noapte: N101, N103, N113, N118, N120, N122, N123, N124, N125, precum şi celelalte linii de transport RATB, vor funcţiona conform programului regulat“, se arată într-un comunicat de presă.
În prima şi a doua zi de Paşte, duminică şi luni, mijloacele de transport în comun de suprafaţă vor circula conform programului unui zile de duminică.

Pe aceeaşi temă:

RATB: linia troleibuzelor 92 se suspendă

Cum ar putea banda unică pentru transportul în comun să rezolve patru probleme de bază ale Capitalei

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite