La pachet

Am intrat in Mc. Nu era coadă. Fata de la casă era acolo, chiar in faţa mea, nemişcată. O blondă cu păr lung, împletit în coadă, care cădea până la mijlocul spatelui. Ochi verzi, buze senzuale, mignonă.

Mă privea atât de fix încât am avut impresia că nu mă apropii de bar, cât că mă afund în privirea aia, ca într-un lac cu profunzimi incerte, rece, fără nici o undă care să-i tulbure luciul. ”Bună!” am zis. A schiţat un zâmbet. Buze calde, privire rece. Cozoroc negru, cu sigla firmei, cămaşă cu pătrăţele, pantaloni negri. Am cerut două sendvişuri. Fierbinţi. Părea derutată. Un ţiuit ritmic, enervant, bruia muzica aia convenţională, de fast food. ”Opreşte şi tu butonul de la plăcinte!” a strigat către cineva, tipul care părea a fi ”bucătarul”. Îi vedeam capul şi umerii între tot felul de instrumente din metal şi plastic. Un tip preocupat. O fată s-a executat. Aproape imediat, ca un fel de ironie ciudată, a izbucnit o altă alarmă, cu o tonalitate mai joasă. Fata care oprise alarma, a râs: ”Hai că a început şi cafeaua, acum!” Lângă blondă a apărut o femeie, care până atunci trebăluise prin spatele ei. Părea un fel de şefă, deşi crezusem că e debarasatoare. Trecută de patruzeci de ani. A remarcat absenteismul blondei, aşa că o întreabă, ca şi cum nu eram acolo: ”Ce anume a cerut?” Am răspuns eu, înaintea blondei. ”Aha, s-a întors ea spre mine, doriţi şi ou?” Am aruncat o privire rapidă peste panourile luminoase, cu meniul. Am dat din umeri. ”Cu ou!” S-a întors spre fată cu un aer profesoral: ”Vezi, întotdeauna să întrebi dacă vrea şi cu ou...” Am reţinut asta ca pe o chestie. Ea a continuat: ”Ouăle se fac cam peste trei minute. Dacă bucătăria nu spune nimic, îi spui tu clientului, să nu aştepte degeaba.” S-a întors spre mine, de parcă nu auzisem discuţia lor. Aer matern: ”Ouşoarele se fac peste trei minute!” Am făcut un semn indiferent, cu ochii afundaţi în lacul rece, fără nici o undă. M-am retras şi m-am rezemat de un stâlp, observând fata blondă. Nu se schimba nimic pe chipul ei. Părea un fel de android. Era cuprinsă de un soi de nedumerire absolută. Mă fascina treaba asta. Nu mai erau clienţi aşa că la un moment dat, a simţit nevoia să mă întrebe ceva. M-a întrebat: ”Aici sau la pachet?” ”Aici!” Ciudat, nu-mi amintesc vocea ei. ”Ouşoarele” s-au făcut destul de greu. Am ascultat destul de mult timp muzica proastă, de lift, cum ar zice un prieten, şi am privit fata blondă, figura ei nemişcată, ca un cadru blocat într-un film fără sfârşit. O altă fată a pus la prăjit cartofii aia ciudaţi, ovali, cu gust crocant şi nefiresc. Pe terasă, câteva persoane zgribulite. Le vedeam prin ferestre. Îmi vine comanda. Fata blondă a luat cele două sendvişuri şi le-a pus în pungă, deşi precizasem că nu le vreau la pachet. Am deschis gura, să-i spun că a greşit. Apare femeia în vârstă. M-am răzgândit. I-am zâmbit, amical, am luat punga, am rămas câteva secunde în lacul rece: ”Nu te strădui prea tare! Nu merită.” i-am zis. Am luat punga şi am ieşit în frig.