Evenimentul „Cinema în aer liber“ prezintă filmul „Inside Llewyn Davis“

Evenimentul „Cinema în aer liber“ prezintă filmul „Inside Llewyn Davis“

Proiecţia va avea loc în Parcul Titan din Capitală FOTO Shutterstock

Miercuri, 27 august, de la ora 21.00, în Parcul „Alexandru Ioan Cuza” din Capitală va fi proiectat filmul „Inside Llewyn Davis”. Proiecţia are loc pe Insula Pensionarilor în cadrul evenimentului „Cinema în aer liber“.

Ştiri pe aceeaşi temă

În regia fraţilor Joel şi Ethan Coen, pelicula „Inside Llewyn Davis” a obţinut Marele Premiu la ediţia din 2013 a Festivalului de Film de la Cannes. Cei doi cineaşti americani prezintă, într-o comedie neagră, tentativele unui interpret de folk din New York-ul anilor ’60 de a se face remarcat.

Llewyn Davis cântă folk pe scena unui pub şi vrea să dea lovitura în industria muzicală. Este certat cu familia, nu are un domiciliu stabil şi doarme pe canapelele prietenilor. Llewyn trăieşte de pe o zi pe alta, alături de un motan simpatic şi luptă pentru pasiunea lui.

Proiecţiile „Cinema în aer liber” sunt oferite de Primăria Sectorului 3 în colaborare cu Metropolis Film şi se desfăşoară pentru al treilea an consecutiv în Sectorul 3 al Capitalei.

„Inside Llewyn Davis” face parte din seria celor 24 de filme oferite gratuit bucureştenilor pe un ecran gonflabil de 120 de metri pătraţi, care permite realizarea unor proiecţii de calitate înaltă, întâlnită în marile cinematografe ale lumii.     

Citeşte şi:

Desenele superbe din intersecţia Ştirbei cu Berzei

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările