Cum vor rezolva sensurile unice problema traficului din Bucureşti. Pe Dorobanţi, Floreasca sau Griviţei se va circula pe un singur sens

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Capitalei îşi propune să rezolve problema mobilităţii în Bucureşti. Una dintre principalele măsuri pe care le va lua în acest sens este introducerea sensurilor unice pe unele dintre cele mai aglomerate artere. Pe străzi precum Calea Dorobanţi, Calea Griviţei sau Calea Floreasca se va circula într-un singur sens.

Reprezentanţii Primăriei Capitalei susţin că au luat frâiele în mâini în ceea ce priveşte problema traficului din Bucureşti şi au prezentat un studiu integrat în care sunt trasate principalele soluţii. „Făcând o analiză a necesarului investiţional, am ajuns la concluzia că, dacă ne-am baza doar pe investiţii (pasaje, străzi noi şi aşa mai departe), sumele ar fi atât de mari, încât, probabil, am rezolva problema în 20 de ani. De aceea, am zis că trebuie să existe şi un mod mai inteligent, fără a cheltui atâţia bani, pentru a rezolva problema mobilităţii în Bucureşti“, a declarat Ion Dedu, directorul Direcţiei de Transporturi a Primăriei Municipiului Bucureşti, pentru adevarul.ro. 

Una dintre principalele concluzii ale studiului privind ameliorarea traficului, comandat de Primărie, este că, în zona centrală a oraşului, reorganizarea circulaţiei pe sensuri unice poate aduce un câştig de cel puţin 30% capacitate pentru transportul public şi alternativ. Celelalte soluţii sunt amenajarea de benzi dedicate transportului în comun, realizarea de parcări în aproprierea marilor artere, construirea pistelor de biciclete şi valorificarea locurilor cu potenţial turistic prin transformarea lor zone pietonale sau semi-pietonale.

După ce ONG-urile au susţinut constant asemenea măsuri, reprezentanţii Primăriei par a fi ajuns la aceeaşi concluzie: „Dacă mutăm accentul către transportul public şi transportul alternativ, însuşi faptul de a fi mai puţine maşini pe stradă va crea premisele unei fluenţe mai mari în trafic“, a spus Ion Dedu.

În ceea ce priveşte introducerea sensurilor unice, Dedu susţine că ea ar creşte capacitatea arterelor şi intersecţiilor cu cel puţin 30%, iar, în unele cazuri, chiar cu 60-70%: „Locurile înguste ale arterelor sunt intersecţiile – chiar dacă artera are o capacitate mare, în intersecţie, când ai patru faze, capacitatea este redusă la jumătate. De aceea, singura soluţie ar fi sensurile unice, datorită cărora intersecţia poate ajunge până la maximum două faze“, a explicat directorul Direcţiei de Transporturi. 

Sens unic pe Dorobaniţi, Griviţei, Floreasca şi Carol I

Implementarea sensurilor unice a început deja în Bucureşti, a precizat Ion Dedu, pe Bulevardul Dacia şi alte câteva artere, urmând ca acest lucru să se întâmple şi pe Calea Dorobanţi, unde va fi introdusă şi bandă dedicată transportului public, contrasensul realizându-se pe Strada Polonă. Alte străzi pe care Primăria le are în plan în curând, pentru introducerea sensurilor unice, sunt Calea Griviţei, de la Strada Polizu până la Calea Victoriei, şi  Bulevardul Carol I, pe care una dintre benzi se va transforma tot în bandă dedicată transportului în comunc, cu contrasensul pe Strada Negustori. De asemenea, şi pe Barbu Văcărescu va fi sens unic.

image

Alte străzi şi zone în care vor fi introduse sensuri unice sunt: zona Pasajul Basarab, Bulevardul Gării de Nord, Strada Progresului - Şoseaua Viilor, Strada Gh. Manu, Strada Occidentului, Strada G. Clemenceanu, Strada N. Golescu, axa Doamnei – Negustori – Plantelor, Strada Mihai Eminescu, Calea Floreasca şi Bulevardul Lacul Tei.

Ion Dedu a precizat că sensurile unice vor fi introduce treptat, de-a lungul anului viitor.

image

Soluţii pentru trafic coroborate cu turism şi zone pietonale

Acest proiect privind îmbunătăţirea traficului din Bucureşti a fost coroborat cu Proiectul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU), conceput de Direcţia de Urbanism, care presupune crearea de zone pietonale şi turistice care să pună în evidenţă obiectivele majore ale Bucureştiului: „Am luat cele două proiecte şi le-am pus împreună; noi rezolvăm problema traficului şi tot ce înseamnă accesibilitate, ţinând cont, în acelaşi timp, de amenajarea respectivelor axe pietonale“, a explicat Dedu.

De asemenea, Direcţia de Turism a Primăriei are în plan realizarea unor trasee turistice, cu ghizi specializaţi, pe diferite tematici, precum edificiile arhitecturale din Bucureşti, monumentele istorice, muzeelor de artă sau zonele de cultură.. Acste tururi vor fi finanţate de Primărie, a declarat Ion Dedu.

Pe aceeaşi temă:

Noi parcări supraterane în Bucureşti, în planurile municipalităţii

Primăria promite noi benzi dedicate transportului public, după eşecul proiectului-pilot de pe Splaiul Independenţei

Planurile de reamenajare a Căii Victoriei au fost aprobate: mai puţine maşini, mai mult spaţiu pentru pietoni şi biciclişti

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite