Şefa DSP Bucureşti: Persoanele pentru care au trecut 10 zile de la rapel nu intră în carantină

0
Publicat:
Ultima actualizare:
vacc

Dr. Oana Nicolescu, şefa DSP Bucureşti, a explicat într-un interviu acordat News.ro că cei vaccinaţi cu schema completă şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare nu sunt consideraţi contacţi direcţi cu o persoană confirmată pozitiv pentru Covid 19 şi deci îşi pot realiza activităţile zilnice, fără să fie nevoiţi să stea în carantină.

Şeful DSP Bucureşti a spus că, odată ce au aflat diagnosticul, persoanele infectate nu trebuie să sune la DSP, ci că acestea vor fi sunate de un reprezentant al DSP pentru a face ancheta epidemiologică după ce laboratorul unde s-a făcut testarea introduce rezultatul în aplicaţia Corona forms. Tot cu ajutorul acestei aplicaţii, cei care au boala Covid 19 pot obţine concediu medical pe baza unui raport medical trimis spre DSP şi către medicul de familie.

Persoanele infectate cu virusul SARS-CoV-2 nu trebuie să sune la DSP, acestea fiind contactate de un reprezentat al DSP pentru efectuarea anchetei epidemiologice, după introducerea rezultatului pozitiv, de către laborator, în aplicaţia informatică Corona Forms.

Persoanele pozitive pot obţine concediu medical pe baza raportului medical emis de aplicaţia Corona Forms şi transmis de DSP pe adresa de email atât persoanei pozitive (daca aceasta a indicat o adresă de email), cât şi medicului de familie (pe adresa de email furnizată de SIUI), conform Oanei Nicolescu.

Persoanele vaccinate cu schema completă nu sunt considerate contacţi direcţi ai unui caz pozitiv

”Persoanele vaccinate cu schemă completă şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare nu sunt considerate contacţi direcţi ai unui caz pozitiv şi pentru acestea nu va fi instituită măsura carantinării. Contacţii direcţi pentru care se instituie măsura carantinării sunt stabiliţi de către DSP în urma anchetei epidemiologice”, a declarat pentru News.ro Dr. Oana Nicolescu, şeful DSP Bucureşti.

DSP Bucureşti are 225 de angajaţi, iar în prezent lucrează cu persoane detaşate sau delegate din alte instituţii. De ieri s-au alăturat DSP Bucureşti 32 de medici rezidenţi

“DSP Bucureşti are un număr de 225 de angajaţi şi lucrează în prezent cu 185 de persoane detaşate sau delegate din alte instituţii la care s-au alăturat 32 medici rezidenţi din 23 septembrie, pentru operaţionalizarea Centrului de comunicare, analiză şi coordonare epidemiologică COVID-19”, precizează lefa DSP.

Ce transmite şeful DSP Bucureşti celor care se plâng că le răspund greu cei din  instituţie. Dr. Nicolescu: Persoanele care preiau apelurile sunt circa 10/tură

“Îi rugăm să acceseze exclusiv numărul de Call Center 021-9462 şi nu pe cele aparţinând altor departamente ale instituţiei şi să vizualizeze informaţiile aflate pe site-ul instituţiei.  

Ţinând cont că la numărul unic de Call Center 021-9462 s-au înregistrat şi 4086 de apeluri în 24 de ore, iar persoane care preiau apelurile sunt în număr de circa 10/tură, se poate deduce dificultatea în preluarea apelurilor, motiv pentru care, începând din data de 23 septembrie, a fost suplimentat numărul personalului din Call Center astfel încât să asigurăm un număr de 21 de persoane / tură. Precizăm faptul că persoanele care apelează acest număr de telefon solicită testarea anti-covid prin intermediul SABIF, solicită rezultatul testului efectuat, informaţii despre izolare/ carantinare, informaţii despre situaţia contacţilor vaccinaţi, informaţii privind deplasarea în străinătate, informaţii privind suspendarea măsurii carantinei pentru persoanele revenite în România din ţări aflate în zone cu risc epidemiologic, informaţii cu privire la situaţia copiilor, care sunt contacţii unui elev pozitiv, informaţii privind testarea în a -8-a zi, etc.

Munca angajaţilor DSP este mai grea acum decât în valurile anterioare, întrucât grupul Call Center activează cu un număr mai mic de persoane, însă s-au făcut demersuri pentru detaşarea a încă 32 de medici rezidenţi, care vor trebui instruiţi pentru a putea furniza informaţii complete şi corecte. Au fost luate măsuri pentru suplimentarea numărului de persoane detaşate/delegate şi vor exista şi alte solicitări pe măsură ce numărul cazurilor confirmate cu virusul SARS-CoV-2 va creşte” a explicat dr. Oana Nicolescu.

Call-center-ul DSP constituit la jumătatea lunii noiembrie a anului trecut la Arena Naţională şi care avea 272 de linii telefonice la care răspundeau echipe de voluntari de la Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila şi de la Institutul Medico-Militar din cadrul MAPN nu mai există acum. Dr. Oana Nicolescu spune că există un Centru de comunicare, analiză şi coordonare epidemiologică ce funcţionează în prezent în mai multe locuri din Capitală.

“Centrul de comunicare, analiză şi coordonare epidemiologică COVID-19 funcţionează în prezent în două locaţii, una situată în incinta Spitalului Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. Alexandru Obregia, în care activează astăzi un număr de aprox. 165 de persoane, şi alta într-un sediu secundar al instituţiei în care activează un număr de aprox. 25 de persoane cărora li se vor alătura şi cei 32 de medici rezidenţi. În plus faţă de acestea, un grup format din circa 20 de persoane activează în Aeroportul Internaţional Henri Coandă, pentru triajul epidemiologic al pasagerilor”, a spus Dr. Nicolescu.

Corona Forms este o aplicaţie care a eliminat birocraţia legată de anchetele epidemiologice făcute pe hârtie, spune şeful DSP Bucureşti. Dr. Nicolescu: “Am ajuns să avem tot istoricul persoanei în această aplicaţie”. A fost creată şi aplicaţia rapter.g4d.ro care permite centralizarea şi raportarea testelor rapide făcute în cabinete, şcoli şi farmacii, care nu pot raporta în Corona forms, mai spune Dr. Oana Nicolescu

“Încă de anul trecut, din luna august, DSP Bucureşti s-a implicat activ alături de STS şi de Ministerul Sănătăţii pentru dezvoltarea aplicaţiei informatice Corona Forms. Dacă la începutul pandemiei, direcţiile de sănătate publică gestionau un caz pozitiv de SARS-CoV-2 prin efectuarea anchetei epidemiologice pe hârtie, am ajuns ca astăzi să avem tot istoricul persoanei în această aplicaţie, respectiv câte teste a efectuat, anchetele epidemiologice, perioade de carantină/izolare, contacţi direcţi, decizii emise pentru acesta, dacă persoana este vaccinată, etc. Pe scurt, a fost digitalizată activitatea Centrului de comunicare, analiză şi coordonare epidemiologică COVID-19 şi astăzi avem nevoie de mai puţini oameni pentru a gestiona situaţia epidemiologică. Totodată, alături de societatea civilă, DSP Bucureşti a creat aplicaţia rapter.g4d.ro care permite centralizarea şi raportarea testelor rapide efectuate în cabinete/şcoli/farmacii, care nu au posibilitatea de a raporta direct în Corona Forms. În prezent, aplicaţia rapter.g4d.ro este folosită de majoritatea direcţiilor de sănătate publică din ţară, motiv pentru care a fost eficientizată considerabil activitatea acestora. DSP Bucureşti, cea mai mare direcţie de sănătate publică din ţară, a avut ca prioritate principală digitalizarea şi eficientizarea fluxurilor de lucru şi încă suntem într-un continuu proces de îmbunătăţire a activităţii. În luna august 2021, DSP Bucureşti a demarat campania de informare în şcoli cu privire la avantajele vaccinării şi a creat posibilitatea vaccinării în cadrul unităţilor de învăţământ, pe baza solicitărilor primite de la acestea”, a declarat Dr. Oana Nicolescu.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite