Valeriu Andriuţă, premiant la Cannes: „Actorul este avocatul propriului său rol”

Actorul Valeriu Andriuţă

A lucrat cu renumiţii regizori români Cristian Mungiu şi Marian Crişan, dar şi cu regizorul rus, Pavel Lunghin. Actorul Valeriu Andriuţă este cunoscut şi pentru rolul său din filmul „După Dealuri”, care a câştigat trofeul pentru cel mai bun scenariu la Festivalul de la Cannes din 2012.

Într-un interviu pentru Adevărul Moldova, Valeriu Andriuţă vorbeşte despre experienţa sa, dar şi despre modul în care ar putea să se implice în cinematografia din Republica Moldova.

Ai o carte de vizită impresionantă. Ai jucat în mai multe scurtmetraje sub bagheta regizorului Cristian Mungiu, iar faima şi simpatia publicului european a fost câştigată prin filmul „După dealuri” unde ai jucat rolul unui preot. Cum e să fii în pielea unui preot?

Impresionantă e prea mult spus. Eu mai scriu şi poezie, pictez, dar toate astea le fac doar pentru a mă exprima, nicidecum pentru a impresiona. A fost pentru prima dată când am jucat un rol de preot şi, recunosc, fără a exagera, că e greu să joci şi să te joci cu chestii de genul acesta cum ar fi credinţa, religia, biserica. Eu mi-am făcut datoria pe platou construind cu ajutorul regizorului personajul, care continuă acum să existe în film, independent de mine.

Spuneai, la un moment dat, că actorul este avocatul propriului său rol…

De obicei, personajele din filme sau spectacole de teatru sunt „judecate” în primul rând de noi, actorii, chiar de la primele repetiţii, poziţionându-ne de o parte sau alta a barierei. Rolul îţi aparţine doar când eşti pe platou şi lucrezi la el, cu conştiinţa trează că acest personaj va fi „judecat” cândva şi de către public. Dacă nu l-ai apărat în timp ce lucrai la el, după lansarea filmului nu mai ai cum să vii în faţa publicului ca să-l susţii. Din acel moment spectatorul are deja libertatea de a interveni prin propriile valori de judecată.

Poate un film să schimbe mentalitatea oamenilor?

Cred că poate. Dacă un film a schimbat mentalitatea chiar şi a 5-10 persoane, deja cred că se merită. La noi, viaţa încă nu e privită individual. O viaţă de om e mult, e unică, irepetabilă, e de nepreţuit. Acest lucru încă trebuie să-l conştientizăm. Există cazuri oribile când sunt răpiţi oameni şi se plătesc bani grei pentru viaţa unui om. Dacă oamenii strâng bani sau guvernele achită aceste răscumpărări, de ce nu ne-am gândi că un film care a costat un milion de euro şi a schimbat viaţa unui om nu e la fel de important ca şi acea răscumpărare. Nu doar un film, ci chiar un cuvânt poate schimba viaţa unui om. Asta nu înseamnă că de mâine toţi vom fi puri şi inocenţi, însă dacă există un grăunte care ar putea să se transforme în timp într-un lan de grâu, cu toţii vom avea de câştigat. Este o vorbă înţeleaptă - dacă vrei profit imediat seamănă grâu, dacă vrei profit pe termen mediu plantează pădure, dar dacă vrei profit pe termen lung, creşte oameni. În noi lucrurile cresc greu... Filmul este o magie a luminii şi în magia asta putem proiecta lucruri frumoase. Noi suntem sportivi, deştepţi, rapizi, puternici însă, din păcate, am încetat să mai fim şi buni. Nu ştiu dacă putem să compensăm cu ceva bunătatea umană.

Ce este mai greu pentru realizarea unui film - scenariul, actorii sau banii?

Împărţirea banilor (n.r. râde). Cred că lucrurile vin spontan, un scenariu se poate naşte pe un loc gol, o revelaţie poate să-i stârnească regizorului un proces de creaţie fantastic. Regizorul rus Tarkovski susţinea că lucrurile se întâmplă doar cu cei care fac şi se întâmplă câteodată parcă fără voia lor. E greu când chinui un text, dar când totul vine din univers, atunci e uşor. Tot Tarkovski spunea că el nu are nevoie de profesionişti, ci de adepţi. Cu profesioniştii nu rezolvi atât cât poţi face cu adepţii amatori. Dacă persoana se implică, face un lucru cu dragoste, e mai valoros decât zece profesionişti care fac acelaşi lucru doar pentru bani.

E mai uşor pentru un regizor să facă un film inspirat din fapte reale?

Eu nu cred că e uşor, ba din contra. Nouă ni se pare că înţelegem cum s-au petrecut faptele reale, însă nici personajele care au participat la acele evenimente nu deţin purul adevăr. Acestea, probabil, au înţeles povestea, dar nu şi implicarea proprie. Deseori, fiind într-o stare de şoc sau sub presiunea evenimentelor care ne depăşesc,  nu mai suntem în stare nici măcar să reluăm povestea cap-coadă. E mai complicat pentru regizor să refacă o poveste la care nu a participat personal, ţinând cont doar de nişte relatări. Dacă spui că e după un fapt real  trebuie să păstrezi cel puţin scheletul, restul rămâne la latitudinea autorului. Chiar şi Critian Mungiu, care a câştigat la Cannes premiul pentru scenariu, având toată  povestea dezghiocată, spunea despre ,,După dealuri” că mult timp nu îi găsea un vino-ncoa şi s-a apucat să filmeze doar atunci când inspiraţia i l-a dezvăluit pe deplin.

Ce face omul de artă Valeriu Andriuţă la ora actuală?

Am câteva proiecte la care lucrez, însă nu vreau să vorbesc prea multe până nu se materializează. Pentru un actor e important să lucreze, să fie pe platoul de filmare. După ce am avut ocazia să lucrez cu trei regizori premiaţi la Cannes - Pavel Lunghin, Cristian Mungiu, Marian Crişan, aştept poate se vor întâmpla şi alte minuni...

Ai avut recent nişte colaborări în Federaţia Rusă.

Este vorba de  adaptarea  rusească a  mini-serialului israelian Hatufim (ulterior, americanii au scos renumitul Homeland),  făcută de regizorul Pavel Lunghin. Varianta rusească se numeşte Rodina, adică Patria. În acest film am jucat rolul unui terorist saudit, ce plănuieşte să pună o bombă chiar în Mausoleul aflat în Piaţa Roşie din Moscova. Protagonistul serialului (echivalentul rus al actorului Damian Lewis) este unul dintre cei mai cunoscuţi actori ruşi, Vladimir Maşkov. Povestea este adaptată la realităţile ruseşti ale anilor 1990, colapsul URSS fiind prins în scenariul serialului. Am avut o colaborare foarte interesantă. Mă bucur că am lucrat  pe acelaş  platou de filmare cu Vladimir Maşkov, Andrei Merzlikin sub bagheta lui Pavel Lunghin. Era o echipă multinaţională în care au activat cot la cot oameni din Rusia, Polonia, Ungaria, România. Eram oameni din culturi şi temperamente diferite, însă ne-am înţeles foarte bine. Ca experienţă profesională m-am îmbogăţit cu momente de excepţie.

Eşti un regizor şi actor foarte talentat şi prin talentul tău duci faima Republicii Moldova şi a României pe alte meleaguri. Nu te-ai gândit să faci ceva pentru arta cinematografică de la Chişinău?

Aş avea nişte proiecte pentru Moldova, pe care să le facem cu actori basarabeni din Chişinău, Bălţi. Deocamdată aşteptăm să vedem ce se întâmplă în materie de legislaţie, ce ne poate propune Ministerul Culturii. Ar trebui să se constituie un Consiliu Naţional al Cinematografiei, care să ne ajute să facem proiecte în Moldova. Mă gândesc şi la colaborări cu actori de pe ambele maluri ale Prutului.

Cu cine din regizorii moldoveni ai lucrat şi care şi-au lăsat amprenta în cariera ta?

Unul dintre cei cu care am lucrat a fost Dumitru Grosei. În 2013 am jucat în scurtmetrajul „Cadoul”, care va fi proiectat în acest an, în cadrul festivalul „Cronograf”. Aş aminti-o aici şi pe Ana-Felicia Scutelnicu, care îşi face studiile la Berlin. Cu ea am făcut scurtmetrajul „Între ziduri”. Au mai fost şi alţii cu care am lucrat în studenţie, dar care nu ştiu de ce au dispărut de pe piaţa cinematografică, deşi dădeau semne de talent de factură regizorală. Noi dăm credit unor oameni pentru a ne conduce, îi votăm, le oferim toată încrederea. Ei, la rândul lor, ar trebui să aranjeze lucrurile ca într-o gospodărie, să nu se piardă oamenii talentaţi, fără de care viaţa noastră ar deveni mai săracă, mai pustie. Din păcate, generaţii întregi de politicieni au ignorat sfera culturală şi problemele tineretului şi asta se resimte.

Valeriu Andriuţă s-a născut în Lazovsk. A făcut studii de actorie la Tbilisi, iar în anul 1993 se mută în România. Până a fi distribuit în „După dealuri”, a jucat în aproape douăzeci de filme de scurt metraj, dintre care şapte regizate de Cristian Mungiu. La fel şi în lungmetrajul „Occident”. E autorul unor spectacole de teatru şi a două scurtmetraje.