Un pictor ţintuit în scaunul cu rotile a vândut 30 de portrete ca să adune bani pentru propria nuntă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vrej alături de soţia sa, Elena. FOTO Life News
Vrej alături de soţia sa, Elena. FOTO Life News

Un pictor de 29 de ani din Erevan, Armenia, ţintuit într-un scaun cu rotile încă din copilărie, a vândut 30 de portrete în creion ca să adune bani pentru propria nuntă, scrie Life News.

Portalul informează că Vrej Kirakosean şi-a întâlnit soţia pe o reţea de socialiazare. Pentru că cei doi îndrăgostiţi locuiau în oraşe diferite, nu se puteau vedea prea des. Aşa că tânărul pictor a decis să câştige bani pentru nuntă.

„Nu am posibilitatea să-mi găsesc un alt loc de muncă pentru că aproape că nu mă pot mişca. Din cauza deformării coloanei vertebrale, uneori îmi este dificil să stau chiar şi aşezat", a mărturisit tânărul pentru Life News.

Cu toate acestea, Vrej a încercat dintotdeauna să se bucure de viaţă. „Mi-am dorit să iubesc şi să fiu iubit, aşa cum îşi doresc toţi oamenii", a mai spus el.

Soţia sa Elena, de 32 de ani, este originară din regiunea Ural a Rusiei. „Am văzut pe pagina lui Vrej un mesaj video în care mulţumea oamenilor care îi comandă portrete. Am decis să-l ajut cu bani. M-a impresionat privirea lui sinceră şi înţeleaptă", a povestit Elena, care s-a stabilit în Armenia, alături de soţul ei.

Acum Vrej visează să adune bani pentru o operaţie care l-ar pune pe picioare. În ţările europene o intervenţie medicală de acest fel costa circa 75.000 de euro, aşa că tânărul desenează în fiecare zi atât cât îl lasă puterile.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite