Sistemul care ne condamnă să murim cu zile…

Nici nu am cuvinte să mă revolt pe sistemul de medicină prin asigurare, pentru care contribuim cu toţii cu o groază de bani, iar când ajungem să avem nevoie cel mai tare, tocmai atunci el devine ca şi inexistent.

Mai mult mă întristez când merg la ţară şi văd oameni necăjiţi, care nu se încumetă să meargă la medic când au nevoie, pentru că nu au bani şi cred că nimeni n-o să-i primească. Iar dacă nevoia îi ajunge la os şi - de unde au de unde nu au - găsesc bani, atunci nu ştiu unde să se adreseze şi ajung pe la tot felul de vrăciuitori. Medicina prin asigurare care funcţionează de mai mult de zece ani, pe principiul solidarităţii – iei de la cei care au şi-i ajuţi pe cei care au nevoie, îi ocoleşte, se pare, tocmai, pe cei mai nevoiaşi şi neputincioşi: săraci, bătrâni, copii... Oamenii nu ştiu unde să se adreseze, din care cauză apelează târziu la medic sau mor cu zile acasă, fără ca cineva să-i viziteze şi să le spună că au şi ei drepturi şi că sistemul de medicină prin asigurare este şi pentru ei...

Un caz despre care am auzit zilele acestea m-a şocat de-a dreptul. O familie tânără cu doi copii dintr-un sat de pe malul Răutului nu are linişte de ceva vreme, de când copila lor cea mare, de nouă ani, a început să aibă tot mai des crize de epilepsie. Au mers la medicul de familie, care i-a trimis cu copilul la Chişinău, unde li s-a spus că fetiţa nu are nimic la cap,  dar le-ar fi prescris pastile de diazepam, pentru a o calma pe micuţă atunci când are crize. Cum starea fetiţei se înrăutăţeşte pe zi ce trece, părinţii se agaţă de orice ce le dă barem un dram de speranţă. Au auzit de un profesor care vine din România la Bălţi şi consultă bolnavii. Au mers la el. Doctorul le-a dat o veste năucitoare: copila ar avea leucemie. Le-a prescris şi medicamente, dar trebuie să le cumpere din România, că în Moldova nu se găsesc.

Singurul medicament pe care părinţii continuă să i-l administreze fetiţei este diazepamul, un tranchilizant foarte puternic. Părinţii nu înţeleg prea bine ce presupune leucemia şi nici nu sunt siguri că doctorul român i-a pus diagnosticul corect, însă văd cum pe zi ce trece fetiţa lor, altădată zglobie şi vorbăreaţă, acum se usucă văzând cu ochii. Nu mai au somn, iar ochii nu li se mai usucă... Bani nu au, pentru că pământul pe care îl lucrează le va aduce parale abia în toamnă, când vor strânge recolta şi asta îi face şi mai deznădăjduiţi. În speranţa de a-şi salva copila au început să meargă, cum se spune la ţară, pe la babe. Una le-a spus ca fata ar trebui descântată, pentru că de la o spaimă mare i se trage boala, iar alta i-a năucit cu totul - le-a cerut 7.000 de lei ca să le pună pe picioare copila, speriindu-i că altfel fata va muri până la înfloritul copacilor. Sărmanii părinţi rămaşi şi aşa fără o leţcaie se frământă acum cum să gasească bani să-şi salveze fiica. 

Pentru această fetiţă acum şi un minut poate face diferenţa dintre viaţă şi moarte. Ea însă este scoasă în afara sistemului de asigurare medicală care trebuie să-i asigure dreptul la viaţă şi sănătate. Unde sunt serviciile apropiate cetăţenilor? Unde sunt serviciile de protecţie a copilului? Unde este medicina prin asigurare, care trebuie să informeze şi să ajute cetăţeanul să acceseze serviciile pentru care cotizează? Oare nu este criminal acest sistem care lasă oamenii sărmani să moară cu zile, domnilor Mircea Buga, Andrei Usatâi, Valentina Buliga?...