FOTO „O ţigancă“ blondă de la Soroca s-a dovedit a fi o fată răpită din Belarus. După 17 ani, tânăra a plecat să-şi vadă părinţii biologici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Angajaţii unui centru pentru tineret de la Soroca au povestit pentru Pro TV Chişinău cum au aflat povestea Olgăi, numită Maria în comunitatea romilor de la Soroca, cum au sfătuit-o să participe la un concurs de frumuseţe din oraş şi cum tânăra a dat de rudele sale biologice.

De la 4 ani Olga a fost crescută de bunica sa adoptivă, Vioara Cerari, rudă cu baronul ţiganilor din Moldova, Artur Cerari, cea care ar fi cumparat-o de la o altă femeie în urmă cu 17 ani. Cu patru luni în urmă, după ce bunica ei adoptivă a murit, fata a hotârat să ia legătura cu familia sa biologică şi a povestit tuturor despre drama prin care a trecut, relatează Pro TV Chişinău.

Atât părinţii adoptivi, cât şi alţi membri ai comunităţii rome spun că Olga a fost adoptată, şi nu cumpărată. Oamenii afirmă că nu au ştiut nimic despre faptul că fata este cautată de autorităţile de la Minsk.

olga tiganca
olga tiganca

„Se observa după ea că ceva are, dar nu are cui ii spune şi eu tot o întrebam şi ea încetişor mi-a povestit ce are pe suflet. Eu cred că se va întoarce, poate măcar ca să-şi ia rămas bun de la noi”, a povestit Ionela Stavita, de la centrul de tineret.

Contactată de jurnaliştii de la „Komsomolskaia pravda v Moldove“, Olga a povestit că mama ei naturală este foarte bolnavă, că nu trăieşte, ci supravieţuieşte. "Eu nu vreau să-i fac rău, ea trăieşte în colţul ei de lume, nu vreau s-o încurc. Nu vreau s-o judec, da' ea este vinovată pentru cele întâmplate, dar, pe de altă parte, numai ea ştie prin ce a trecut", a spus tânăra.

olga tiganca

Fata nu a ajuns la părinţi, ci la o mătuşă la Minsk. „Am insistat să ne vedem, fraţii mi-au spus că vor vorbi şi vor reveni. Dacă nu o să am unde sta, voi reveni la familia adoptivă de la Soroca“, a adăugat Olga, pentru „Komsomolskaia pravda“.

Olga ar fi ajuns împreună ca mama ei, Tamara, la Chişinău în 1997, după ce părinţii s-au despărţit din cauza violenţelor tătălui său. Aici o familie de ţigani a obligat-o pe femeie să cerşească, după care a răpit copila şi a vândut-o pentru câteva perechi de cercei unei familii de romi de la Soroca, ce nu avea fete. După ce a revenit la Minsk, mama ei a depus o cerere la poliţie şi ulterior fetiţa a fost dată în urmărire internaţională prin Interpol.

Olga când era mică. FOTO Arhiva personală

„Eu nu mă puteam obişnui cu noul meu nume. Da, am trăit după tradiţiile ţiganilor, dar întotdeauna îmi puneam problema: cine sunt eu, de unde sunt, de unde am apărut aici?“, povestea în primul interviu Olga.

olga tiganca
Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite