GALERIE FOTO Doina Van Tooren-Rotari, moldoveanca din căpitănia unei bănci olandeze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doina Van Tooren-Rotari (38 de ani) din Chişinău face parte din staful băncii DVB din Rotterdam, care finanţează transportul naval, aerian şi terestru. Este una dintre puţinele femei din conducerea instituţiei, iar exemplul ei dovedeşte că o doamnă pe bordul corabiei nu aduce neapărat ghinion

Povestea Doinei Rotari începe în curtea televiziunii de la Chişinău, unde era angajată mama ei. La patru ani, printre reprizele de joacă, personajul nostru prezenta emisiunea pentru copii „Secrete mari pentru cei mici“. După absolvirea Liceului „Gheorghe Asachi“, tânăra şi-a continuat studiile la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca de unde a ieşit cu două diplome: cea de licenţă în Comunicare şi cu masterat în Ştiinţe Politice.

„În Moldova a fost altă viaţă, altă planetă şi eu tot eram în altă lume. După ce am terminat masterul în România, mi-am dat seama că vreau foarte mult să fac un master în Europa, în domeniul administrării afacerilor“, rememorează Doina perioada de după studiile din România.

LUPTA PENTRU PERMISUL DE MUNCĂ

A fost acceptată la trei şcoli de business: în Franţa, Marea Britanie şi Olanda. A ales Erasmus School of 

Management din Rotterdam şi, în anul 2001, a ajuns acolo. Îşi dorea un job în Europa, dar astăzi crede că a fost prea naivă acum 12 ani. „Credeam că dacă iau diploma de la Erasmus, garantat voi obţine un loc de muncă. Să fi ştiut cât de greu era pe atunci să obţii un permis de muncă, nu aş fi îndrăznit să mă aventurez în această călătorie“, spune femeia de afaceri. Printre primele ei experienţe de muncă a fost un post la grupul Shell, care include zeci de companii energetice şi petrochimice din lume. Dar nici acest job nu i-a asigurat un permis de muncă. „Până la urmă, am fost refuzată de autorităţi pentru că profilul meu profesional era superior funcţiei pe care mi-o propuneau“, mărturiseşte ea.

Disperată, tânăra s-a plâns unei colege de facultate de la Cluj, care a recomandat-o unei bănci din Rotterdam unde avea cunoştinţe. „Într-un moment al vieţii, realizezi cât e de bine să ai relaţii. Mai departe, depinde de tine“, afirmă Doina, care a profitat de acea ocazie. În felul acesta, în 2003, a păşit pentru prima dată pragul DVB Bank, unde lucrează şi acum.

Chiar dacă a fost refuzată pentru permis de muncă şi de această dată, peste jumătate de an a obţinut legalizarea mult aşteptată. „Datorită şefului meu de atunci şi insistenţei lui, am primit un permis pe trei ani cu dreptul de a-l prelungi. Am trecut zeci de interviuri, unde era important totul: de la probleme matematice până la cum ţinem furculiţa şi zâmbim“, precizează actuala şefă a filialei europene de restructurare a tranzacţiilor.

RECUPEREAZĂ BANII BĂNCII

Doina Van Tooren-Rotari a început ca analist financiar şi nouă ani a fost responsabilă pe relaţiile comerciale pe Europa Centrală şi de Vest, iar clienţii ei au fost şi sunt cele mai mari companii maritime din lume. Acum patru ani, Doina a intrat într-un cerc de profesionişti despre care spune că reprezintă elita organizaţiei, ocupând locul de prim-vicepreşedinte. Pe moment moldoveanca este şefa echipei europene de restructurare a tranzacţiilor neperformante. Asta înseamnă că, din cauza crizei, mai multe companii au mari dificultăţi financiare. Respectiv, nu reuşesc să achite creditele la timp. În aceste cazuri, banca modifică condiţiile de plată în schimbul unor gajuri suplimentare sau preluarea gajului existent, adică vaporului, pentru a-l comercializa.

„Scopul echipei mele este de a negocia eficient pentru a obţine o restructurare a împrumuturilor sau de a forţa neplătitorii să depună un gaj adiţional, prezentând garanţii de plată în viitorul apropiat. Funcţia mea este de a face tot posibilul ca banii băncii să fie rambursaţi“, ne explică femeia de afaceri.

Moldoveanca susţine că jobul ei este foarte tehnic şi complicat de înţeles, dar spune că e pasionată de el şi lucrează din entuziasm.

OLANDEZA,  ÎNVĂŢATĂ LA MĂNĂSTIRE  ÎN DOUĂ SĂPTĂMÂNI

„E o activitate de luptător, stresantă şi extenuantă. Transportul maritim are specificul său, deloc uşor. A trebuit să învăţ partea tehnică paralel cu cea financiară. E un job extraordinar şi pentru că implică deplasări în diferite ţări cu ieşire la ocean sau mare, în special China, Japonia sau Coreea“, îşi continuă firul istoriei Doina. Spune scurt că la cât munceşte, atâţia bani primeşte. „Am de toate de ce am nevoie. Mi-aş dori să mă nu mai lucrez, dar nu-mi pot permite aceasta încă“, dezvăluie tânăra.

Doina spune că nu s-a simţit niciodată străină în Olanda. „Pentru şefi contează cât de bun profesionist eşti, şi nu naţionalitate ta“, e convinsă economista. Primii cinci ani, nu a vorbit olandeza, dar înainte de a primi cetăţenia, a simţit necesitatea de a o învăţa rapid. „Am început să studiez singură. Vreo câteva luni am învăţat cuvintele, iar apoi am plecat la o şcoală de călugăriţe - o şcoală de limbi foarte vestită în Olanda. Locuind acolo două săptămâni, ai parte de ore individuale în olandeză şi nu ai voie să vorbeşti altă limbă“, remarcă Doina care, după şcoala în regim de urgenţă, a învăţat limba.

Între timp, Olanda i-a devenit o adevărată casă. „Am primit cu mândrie, în 2007, cetăţenia olandeză şi mă simt mai olandeza decât băştinaşii. Desigur, eu nu am uitat de unde vin, dar acum adevărata mea casă este la Rotterdam“, afirmă moldoveanca. Împreună cu fiicele şi cu soţul ei, ea vine o dată în an acasă pentru a-şi vizita părinţii. „Socrilor mei le place Moldova şi, de obicei, vin şi ei împreună cu noi“, dezvăluie Doina, care în iulie va reveni în ţară pentru vacanţă.


DVB Bank are 12 filiale în toată lumea

DVB Bank (Deutsche Verkehrs Bank) a fost fondată în 1923 şi are sediul central la Frankfurt, Germania. Banca se ocupă de finanţarea transportului naval, aerian, offshore şi terestru şi are 12 filiale în întreaga lume în care activează, conform datelor din 2008, 668 de angajaţi. O filială a ei se află şi în Rotterdam, Olanda, unde activează şi echipa Doinei Van Tooren-Rotari.

LIMBILE VORBITE  ÎN FAMILIA VAN TOOREN

Doina este căsătorită de şase ani cu Vincent Van Tooren, specialist în finanţarea transportului aviatic la aceeaşi bancă, şi au împreună două fete – Emma (3 ani) şi Nicole (1,5 ani). „Soţul ştie vreo câteva zeci de cuvinte în română, dar se descurcă cu părinţii mei, atunci când eu sunt în deplasare. Cu el vorbesc în engleză, altfel parcă aş vorbi cu un străin. Fetiţele ştiu puţină româna, dar cu noi discută în olandeză. Mai greu e cu bunicii din Moldova“, spune Doina. Ea menţionează că fetiţa ei mai mare vorbeşte o română haioasă cu bunicii de la Chişinău. „Când părinţii mei merg în vizită la socri, Emma traduce. Aşa cum poate un copil de 3 ani”, explică ea.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite