Medic: Moldovenii mănâncă la fel ca în tinereţe, dar fac mişcare ca la bătrâneţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPN
FOTO IPN

Fiecare al doilea moldovean este supraponderal sau obez. Fenomenul este mai mult caracteristic femeilor decât bărbaţilor. Obezitatea se accentuează odată cu înaintarea în vârstă. Iar unul dintre motive este modul sedentar de viaţă, care este caracteristic pentru aproape 60% din populaţia cu vârsta de 15 ani şi peste.

Gheorghe Caradja, medic endocrinolog la Spitalul Clinic Republican, doctor în ştiinţe medicale şi conferenţiar universitar, spune că în Republica Moldova 20-25% dintre cetăţeni sunt supraponderali, adică au masa corporală care întrece cu până la 10% greutatea normală. Dacă limitele sunt întrecute cu peste 10%, vorbim de persoane obeze. Iar în Moldova 25-30% dintre cetăţeni au obezitate.

„Per total, aproape 50% din populaţia Republicii Moldova are masa corporală crescută în exces. Numărul obezilor este în creştere lentă, cu un procent anual”, spune Gheorghe Caradja. Persoanele care ajung să se interneze pentru tratament au de regulă mai mult de 150 de kilograme. În 30 de ani de activitate, cel mai greu pacient al său a cântărit 280 de kilograme.

Lipsa unei culturi a alimentaţiei duce la obezitate 

„Oamenii ajung să fie obezi din cauza că nu au o cultură a alimentaţiei. Mănâncă de două-trei ori pe zi, dar nu gustă de cinci ori pe zi, aşa cum se recomandă, la fiecare trei ore. Ultima gustare  trebuie să fie luată cu patru ore înainte de somn”, spune Gheorghe Caradja.

O problemă este şi adresarea tardivă la medic, atunci când boala este deja într-o stare avansată. Mulţi pacienţi sunt aduşi de rude când deja nu mai pot merge şi înţeleg că sunt o povară pentru apropiaţi. În localităţile rurale obezitatea este mai des întâlnită, deoarece puţini ştiu ce însemnă un mod sănătos de viaţă. Riscul de obezitate creşte odată cu înaintarea în vârstă, deoarece metabolismul devine mai lent. „Eu când am pacienţi în vârstă le spun: mâncaţi ca în tinereţe, dar vă mişcaţi ca la bătrâneţe”, spune medicul.

Tratamentul chirurgical este radical

Gheorghe Caradja este medicul care le recomandă pacienţilor să lupte cu obezitatea fără intervenţii chirurgicale. Pacienţii care respectă regimul alimentar, slăbesc lent şi îşi îmbunătăţesc starea de sănătate. Cei care apelează la intervenţii chirurgicale, scapă mai rapid de surplusul de greutate şi grăsime, dar se expun riscului de apariţie a unor grave probleme de sănătate. „Şi nu înseamnă că, dacă au făcut intervenţie, slăbesc şi gata. Ei vor trebui să respecte, la fel, regimul alimentar. Tratamentul chirurgical este tratamentul radical, pur şi simplu mai repede se ajunge la masa corporală dorită”, afirmă medicul. Gheorghe Caradja spune că obezitatea se tratează doar la endocrinolog şi la chirurgi trebuie de apelat numai la recomandarea medicului endocrinolog.

Potrivit lui Gheorghe Caradja, 60% din pacienţii săi slăbesc urmând regimul alimentar, dar 40% cedează. Nu au voinţă.

Medicul crede că s-a ajuns în situaţia în care este nevoie de o strategie şi un plan de acţiuni pentru reducerea obezităţii în rândul populaţiei.   

Maria Procopciuc, IPN

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite