Invalizii, sortiţi să accepte cărucioare proaste de pomană

Puţini dintre copiii cu dizabilităţi sunt asiguraţi cu scaune rulante potrivite

În prezent, potrivit datelor oficiale, peste 1.000 de persoane cu dizabilităţi aşteaptă să primească de la stat un scaun rulant, în timp ce numărul real al celor care au nevoie este mult mai mare.

Cererea este mare de ani de zile, iar autorităţile nu au grijă, deocamdată, să asigure şi o bună calitate a cărucioarelor oferite gratuit. Drept urmare, cei mai mulţi invalizi folosesc dispozitive neadecvate pentru greutatea şi statura lor. Din această cauză riscă să cadă din cărucior sau să li se deformeze irecuperabil oasele. Chiar şi dacă primesc aceste scaune rulante, puţini sunt învăţaţi cum să le folosească.

Necesităţile persoanelor cu dizabilităţi sunt diferite, fiecare având nevoie de un scaun adaptat în funcţie de cât de activ este şi de problema pe care o are. De cele mai multe ori oamenii nu sunt întrebaţi de ce fel de cărucior au nevoie sau nici nu ştiu că există diferite modele, care le-ar face viaţa cu mult mai uşoară. În condiţiile în care aşteaptă cu anii să poată ieşi din casă, majoritatea persoanelor depedente de scaunul cu rotile sunt nevoite să accepte ceea ce li se oferă.

Pentru toţi aceleaşi dimensiuni

„La noi sunt aduse cele mai ieftine cărucioare. Sunt produse în China şi costă puţin peste 100 de dolari. În mod normal, scaunele trebuie adaptate la necesităţile persoanei, pe când la noi se întâmplă invers - oamenii se adaptează la cărucioare. E ca şi cum pentru toată populaţia Moldovei ar fi aduşi doar bocanci de două mărimi şi lumea ar fi nevoită să îi poarte pentru că altceva mai bun nu există", spune Igor Meriacre, directorul Asociaţiei „Motivaţie".

Oficialii neagă însă că în ţară s-ar importa cele mai ieftine cărucioare şi dau vina pe drumurile proaste. „La noi se strică uşor maşinile, ce să mai vorbim despre scaunele rulante. Nu sunt adaptate trotuarele şi bordurile. Marea majoritate a persoanelor cu dizabilităţi locuiesc la ţară, iar acolo drumurile sunt într-o stare proastă", afirmă Vasile Cuşca, şeful Direcţiei Politici de Protecţie Socială a Persoanelor cu Dizabilităţi din cadrul Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei.

În majoritatea cazurilor, persoanele cu dizabilităţi sau îngrijitorii lor nici nu ştiu că au dreptul şi necesitatea să fie asiguraţi cu scaune adaptate. Mariana Matfei, de la Asociaţia „Motivaţie", afirmă că puţini sunt cei care au posibilitatea să se informeze pe Internet sau din cărţi, de aceea oamenii se mulţumesc cu ce li se oferă. Însă riscurile pentru o persoană care utilizează un scaun ce nu este pe potriva staturii sau greutăţii corpului sunt foarte mari - rănile care se vindecă extrem de greu sau deformări ale picioarelor şi coloanei vertebrale.

Mariana spune că acum opt ani, când a ajuns în scaunul cu rotile, nimeni nu a informat-o că există diferite modele de cărucioare şi că ele trebuie selectate în funcţie de indicii corporali ai persoanei. După ce a stat în rând jumătate de an, tânăra a obţinut un mecanism chinezesc bun să te deplasezi doar prin casă.

„În certificatele pe care le-am primit de la spital era specificat că am nevoie de scaun rulant, fără a fi indicată greutatea şi dimensiunile pe care le am. Scaunul era mai mare decât ar fi trebuit, avea suporturi pentru mâini prea înalte. Nici eu, nici părinţii mei nu ştiam că asta îmi dăunează. Familia noastră era la primul caz de utilizare a unui scaun rulant şi nu a venit nimeni să ne informeze cum ar trebui să-l folosim", spune Mariana.
Mult mai târziu a aflat că există scaune rulante pentru persoane active şi altele pentru cele care se mişcă mai greu. Informaţia a venit dintr-un ONG şi nu de la asistentul social sau de la medici.

„La trainingurile pe care le avem în diferite localităţi am văzut copii care utilizau fotolii mult mai mari decât ar fi fost necesar. De multe ori oamenii cad din cărucior anume din această cauză şi se aleg cu traumatisme. O altă probemă este că nimeni nu îi învaţă pe oameni cum să utilizeze corect scaunul rulant şi cum să facă măsurătorile necesare înainte de a-l comanda", spune Tudor Onofrei, de la Asociaţia „Motivaţie".
La rândul lor, autorităţile afirmă că asistenţii sociali sunt responsabili de colectarea datelor necesare pentru perfectarea pachetelor de documente pentru solicitanţii de scaune rulante.

Un cărucior o dată la patru ani

În ţările vecine persoanele cu deficienţe locomotorii primesc de la stat cel puţin două cărucioare - unul pentru stradă şi altul pentru cameră. La noi, cei care nu pot merge pe propriile picioare trebuie să se mulţumească doar cu un scaun şi acela provenit din donaţii. Conform unui regulament aprobat de Guvern, un om poate beneficia de scaun nou o dată la patru ani sau o dată la doi ani în cazul în care i se oferă unul la mâna a doua. Dacă „mijlocul de transport" iese din funcţiune înainte de acest termen oamenii trebuie să se descurce pe cont propriu.

Dacă defecţiunile nu sunt serioase, persoanele în cărucior apelează la atelierele de reparaţii, iar în cazul în care scaunul nu mai poate fi reparat - nu au altă soluţie decât să-şi aştepte rândul. Uneori aşteptarea poate dura până la 6-8 luni.

Majoritatea scaunelor rulante aduse în ţară sunt la mâna a doua. Atunci când se defectează, nu mai pot fi folosite, deoarece nu există nici piese de schimb pentru a fi reparate. La uzina Societăţii invalizilor pot fi asamblate şi reparate doar trei modele de scaune rulante.

Articolul a fost realizat în cadrul Campaniei „Jurnaliştii pentru şanse egale şi diversitate", desfăşurată de CIN, cu suportul Fundaţiei Soros-Moldova