Cea de-a doua persoană care a murit în urma exploziei din Chişinău, identificată de către poliţişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPN
FOTO IPN

Oamenii legii au reuşit să identifice cine este cea de-a doua persoană care a murit în explozia de marţi, 20 martie, dintr-un magazin din Chişinău.

Este vorba de un bărbat de 40 de ani din Chişinău care locuia de unul singur. Acesta a decedat după ce a trecut prin apropierea magazinului în momentul deflagraţiei.

Amintim că în urma exploziei au murit doi bărbaţi, iar altul, în vârstă de 67 de ani, a fost rănit şi transportat de urgenţă la spital.

Şeful IGP, Alexandru Pînzari, a declarat anterior că obiectul explozibil deocamdată nu a fost identificat.

Potrivit lui, unul dintre cei decedaţi, un bărbat de 50 de ani din Chişinău, a luat din magazin zece pachete de ţigări, însă a refuzat să le achite. În timp ce individul se certa cu vânzătoarea, din rucsacul său (sau din mână, nu se cunoaşte exact) ar fi căzut la podea obiectul explozibil, producând deflagraţia.

Pânzari a mai anunţat că bărbatul a fost în trecut judecat de mai multe ori.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite