Voronin, despre criza politică de la Chişinău: „Se schimbă o grupare mafiotă oligarhică cu alta. Mai mult nu se schimbă nimic”

Voronin, despre criza politică de la Chişinău: „Se schimbă o grupare mafiotă oligarhică cu alta. Mai mult nu se schimbă nimic”

Ex-preşedintele Republicii Moldova, comunistul Vladimir Voronin, consideră că venirea la guvernare a alianţei ACUM-PSRM „nu se va deosebi cu nimic faţă de fosta guvernare”.

„Aceştia care sunt acum la guvernare nu se deosebesc cu nimic faţă de predecesorii lor. Din mâna cui o mâncat ei? De unde vin socialiştii, cine i-o crescut pe toţi, din mâna cui o mâncat ei? Dodon acum poate mult să vorbească, precum că luptă cu mafia, dar nu trebuie să uite de unde se trage. Noul Parlament nu se va deosebi cu nimic faţă de ceea ce o fost până acum. Tot între ei vor împărţi funcţii şi numai cu asta vor rămâne”, a declarat Vladimir Voronin într-un interviu pentru ZdG.

În opinia lui Voronin, la Chişinău „se schimbă o grupare mafiotă oligarhică cu alta. Mai mult nu se schimbă nimic”. 

„Alianţa dintre PSRM şi ACUM nu o să facă nimic. Uitaţi-vă la componenţa PSRM, sunt cei care au lucrat tot timpul cu democraţii. Cine este Ion Ceban, şi uitaţi-vă cu ce se ocupă. Citiţi raportul KROLL, despre familia Greceanî câte milioane de lei i-a revenit şi acum a devenit speaker-ul Parlamentului”, a subliniat Vladimir Voronin.

Vladimir Voronin a accentuat că poziţia Partidului Comuniştilor este să fie organizate alegeri parlamentare anticipate. 

„Acestea ar trebuie să fie organizate liber, democratic. Anticipatele ar trebui să fie monitorizate de mai multe organizaţii internaţionale încă de la început, de la listele alegătorilor şi până la rezultatul scrutinului electoral”, a adăugat Voronin.

Liderii Blocului ACUM, Maia Sandu şi Andrei Năstase, cheamă cetăţenii din toate colţurile ţării să iasă în stradă la un „marş al poporului”, la care şi-au anunţat participarea şi Socialiştii lui Igor Dodon, duminică, ora 11.00, în centrul Capitalei. Acţiunea este menită să-l determine pe liderul PDM, Vlad Plahotniuc, să elibereze instituţiile statului pentru ca acestea să poată fi ocupate de Guvernul Maiei Sandu.

Curtea Constituţională a dizolvat Parlamentul Republicii Moldova. Preşedintele interimar, Pavel Filip, a semnat decretul privind stabilirea datei alegerilor parlamentare anticipate - 6 septembrie 2019. 

Deputaţii ACUM şi PSRM au declarat în afara legii Guvernul Filip şi au cerut intervenţia Consiliului de Securitate al ONU în situaţia din Republica Moldova. De asemenea, cei 61 ACUM-PSRM au anunţat că nu recunosc deciziile Curţii Constituţionale.
 
Igor Dodon a declarat că Democraţii nu vor să transmită pe cale paşnică puterea. În acest sens, preşedintele a spus că singura soluţie ar putea fi mobilizarea masivă în stradă a cetăţenilor.
 

Secretarul general al Consiliul Europei, Thorbjørn Jagland, a anunţat duminică, 9 iunie, că va cere opinia Comisiei de la Veneţia cu privire la acţiunile Curţii Constituţionale de la Chişinău din ultima perioadă, inclusiv în ceea ce priveşte decizia de dizolvare a Parlamentului Republicii Moldova. Deciziile sunt greu de înţeles şi par arbitrare.

Vicepreşedintele Partidului Democrat, Andrian Candu, spune că nimeni şi niciodată nu are dreptul să se pronunţe referitor la hotărârile emise de Curtea Constituţională a altui stat. Acest lucru, dacă se întâmplă, poate fi calificat drept interferenţă în sistemul de drept din ţara respectivă.

Curtea Constituţională a condamnat „presiunile politice la care este supusă”: Cei care îndeamnă la dizolvarea Curţii sunt inamicii democraţiei

În urma unei sesizări depuse de deputaţii democraţi, Curtea Constituţională a decis duminică, 9 iunie, că refuzul lui Igor Dodon de a semna decretul de dizolvare a Parlamentului creează circumstanţe de suspendare din funcţie a preşedintelui ţării. În asemenea situaţie, potrivit Curţii, interimatul şefului statului va fi asigurat de premierul Pavel Filip, care va semna decretul de dizolvare a Parlamentului.

Parlamentul din Republica Moldova s-a convocat sâmbătă, la ora 13:00, într-o şedinţă, ignorând decizia Curţii Constituţionale de a fi dizolvat. 
 
Deputaţii socialişti şi cei din Blocul ACUM au numit în funcţie conducerea Parlamentului, în frunte cu Zinaida Greceanîi, şi au acordat votul de încredere Guvernului Maiei Sandu, care a şi depus jurământul. Însă, Curtea Constituţională a decis, într-o şedinţă rapidă, invalidarea alegerii Zinaidei Greceanîi în funcţia de preşedinte al Parlamentului şi că toate deciziile luate de Parlament sâmbătă şi cele care vor fi adoptate în continuare sunt neconstituţionale, inclusiv învestirea noului Guvern.
 
În seara zilei de vineri, Igor Dodon s-a întâlnit cu liderul PDM Vlad Plahotniuc, în faţa căruia a recunoscut că primea până la un milion de dolari pe lună din Rusia, pentru întreţinerea PSRM. 
 
Democratul Andrian Candu a prezentat probe video şi a menţionat că Dodon a propus federalizarea ţării, interzicerea unionismului, schimbarea Constituţiei ca preşedintele ţării să fie ales de Parlament. Potrivit lui, Dodon s-a aliat pe ultima sută de metri cu ACUM pentru a se răzbuna pe democraţi, din cauza refuzului primit de a accepta o coaliţie în conformitate cu conţiţiile impuse de Moscova.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: