VIDEO Regimul Plahotniuc, egal cu regimul Putin. Ce mesaj a transmis Maia Sandu către şefii de Parlament din Georgia şi Ucraina

VIDEO Regimul Plahotniuc, egal cu regimul Putin. Ce mesaj a transmis Maia Sandu către şefii de Parlament din Georgia şi Ucraina

FOTO captură video privesc.eu

În cadrul unui protest la care s-au adunat în jur de zece activişti, liderul PAS, Maia Sandu, a transmis un mesaj către preşedinţii de Parlament din Georgia şi Ucraina, dar şi către ceilalţi oficiali veniţi la Chişinău vineri, 2 martie, pentru a participa la conferinţa interparlamentară de nivel înalt cu genericul „Georgia, Republica Moldova şi Ucraina: Parteneriatul Estic şi provocările actuale de securitate”.

Ştiri pe aceeaşi temă

Înarmaţi cu pacarte pe care era scris „Plahotniuc regime = Putin regime”, „Corupţia, oligarhii, stat capturat = cea mai mare ameninţare la adresa ţării”, simpatizanţii PAS s-au strâns la sediul unui hotel din centrul Capitalei, acolo unde avea loc conferinţa menţionată.

„Noi vrem să ne expunem punctul nostru de vedere şi anume că riscurile cele mai mari pentru securitatea Republicii Moldova sunt corupţia, sistemul oligarhic, capturarea statului şi toate implicaţiile pe care le are o guvernare proastă”, a declarat Maia Sandu, sugerând că aceste riscuri sunt mai grave, decât cele din exterior, pe care le evidenţiază guvernarea.

Potrivit preşedintelui PAS, guvernarea de astăzi este cea mai coruptă dintre toate pe care le-a avut Republica Moldova vreodată. 

„Modul în care această guvernare subminează instituţiile statului creşte vulnerabilitatea statului, inclusiv în raport cu pericolele externe, dar accentuează şi mai mult pericolele interne pentru că cetăţenii nu mai cred că pot avea o viaţă bună în Republica Moldova”, a spus Sandu.

Întrebată cum poate Ucraina şi Georgia influenţa procesele politice de la Chişinău, liderul PAS a răspuns: „Sunt mesaje pe care aceste state pot să le transmită, există posibilitatea de a condiţiona anumit sprijin”.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările