Traian Băsescu: România nu are planificată apărarea Republicii Moldova prin mijloace militare. E un stat neutru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România nu are planificată apărarea Republicii Moldova prin mijloace militare, deoarece, potrivit Constituţiei sale, Moldova este un stat neutru, a declarat, duminică, preşedintele Traian Băsescu, referindu-se la o afirmaţie a premierului Victor Ponta privind apărarea ţării noastre, potrivit Mediafax.

"Vreau să informez şi pe români şi pe moldoveni, şi cancelariile occidentale, aliaţii noştri că România nu are planificată în niciun fel apărarea Republicii Moldova prin mijloace militare. Şi asta plecând chiar de la Constituţia Republicii Moldova care se declară stat neutru. Atâta timp cât suntem o ţară democrată trebuie să respectăm statutul constituţional al unui vecin, chiar dacă acest vecin este Republica Moldova", a precizat Traian Băsescu, după ce premierul român Victor Ponta a spus, sâmbătă, va propune ca în următoarea şedinţă a CSAT să existe "o analiză foarte clară" a instituţiilor statului, inclusiv a serviciilor de informaţii, legat de ceea ce va putea face România pentru a sprijini Republica Moldova în contextul conflictului din Ucraina.

Potrivit Mediafax şeful statului român a spus că premierul trebuie să ajute Republica Moldova prin acordarea de prioritate proiectelor de interconectare energetică.

"Cred că ceea ce ar trebui să-l preocupe pe premier pentru a ajuta Republica Moldova este să treacă de la declaraţii la fapte. Eu nu am mijloace să fac ce trebuie făcut, mijloacele sunt la guvern. Dar trebuie să dea prioritate, dacă vrea să ajute Republica Moldova, dacă vrea să apere Republica Moldova, proiectelor de interconectare energetică, fie că vorbim de cele două linii de 400 de kilovolţi, Iaşi-Ungheni-Străuşeni sau Suceava-Bălţi, fie că vorbim de finalizarea lucrărilor la gazoduct cât mai rapid şi extinderea acestuia de pe magistrala Iaşi-Ungheni până la Chişinău. Acestea sunt modalităţi prin care putem apăra Republica Moldova, pentru că altfel totul rămâne o demagogie", a spus Traian Băsescu, amintind că ţara noastră e dependentă energetic de importurile de energie electrică şi de gaze din Federaţia Rusă.

Preşedintele a mai spus că Guvernul mai poate ajuta Republica Moldova prin punerea în aplicare a proiectelor de asistenţă ca instituţiile din ţara noastră să evolueze pozitiv în direcţia justiţie şi afaceri interne, dar şi prin punerea la dispoziţie a sumelor promise pentru renovarea şcolilor.

"Aşa putem apăra Republica Moldova, nu lansând afirmaţii neclare", a punctat Băsescu.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite