Socialiştii anunţă că deja 217 de localităţi ar fi semnat pentru condamnarea unionismului în Republica Moldova

Socialiştii anunţă că deja 217 de localităţi ar fi semnat pentru condamnarea unionismului în Republica Moldova

FOTO socialistii.md

După ce mai multe primării din Republica Moldova au semnat declaraţii simbolice de unire cu România, socialiştii au început în paralel colectarea de declaraţii privind condamnarea unionismului. Deputatul PSRM Vlad Bătrîncea susţine că deja 217 primării din ţară au semnat contra unirii cu România.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Ieri încă 12 localitaţi din ţară s-au alăturat campaniei privind condamnarea unionismului. În declaraţiile semnate de primarii şi majoritatea consilierilor, aleşii locali se arată indignaţi de atacurile regizate la adresa statalităţii Republicii Moldova, de lipsă de reacţie din partea conducerii statului şi a organelor de drept”, a declarat Vlad Bătrîncea pe pagina sa de Facebook.

Potrivit lui, conducerea administraţiilor publice locale cere în regim de urgenţă luarea măsurilor necesare în vederea consolidării şi protejării securităţii naţionale, suveraniţăţii şi statalităţii Republicii Moldova.

„Total pe parcursul a 15 zile declaraţii respective au fost semnate de 217 de localităţi, cu populaţia de peste 1 milion de cetăţeni”, a mai adăugat socialistul.



citeste totul despre: