PPDA solicită Procuraturii investigarea circumstanţelor în care a fost majorat tariful la energie electrică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Partidul Politic Platforma Demnitate şi Adevăr solicită Procuraturii Generale investigarea penală a circumstanţelor în care au fost adoptate deciziile ANRE din  16 august, de majorare a tarifelor la energie electrică. Formaţiunea solicită anularea integrală a acestor decizii. Cu o declaraţie în acest sens a venit preşedintele PPDA, Andrei Năstase, în cadrul unui briefing de presă duminică, 25 august, transmite IPN.

PPDA apreciază hotărârile ANRE ca fiind ilegale, neîntemeiate şi adoptate cu încălcarea procedurii stabilite. „Prin aceste hotărâri sunt aduse atingeri considerabile drepturilor şi intereselor celei mai mari părţi a societăţii noastre, cetăţenilor care au un venit mic şi mediu, care vor fi nevoiţi să suporte cheltuieli şi mai mari pentru acoperirea serviciului dat”, a declarat Andrei Năstase.

Potrivit liderului PPDA, din actele făcute publice se desprinde ideea că o astfel de solicitare de majorare ar fi fost invocată ca fiind necesară încă de la începutul anului. Însă, în pofida unei practici constante de luare a deciziilor în primele luni ale anului, din motive de ordin politic şi electoral, ANRE intenţionat a tărăgănat adoptarea unei soluţii, cauza fiind alegerile parlamentare din 24 februarie 2019.

„Acest lucru demonstrează că instituţia a acţionat în context politic, favorizând un partid ce o controlează încă - Partidul Democrat”, declară Andrei Năstase. El mai spune că acest lucru este confirmat şi de componenţa ANRE, „membrii instituţiei fiind numiţi pe criterii politice, cu încălcarea prevederilor legale exprese”.

PPDA consideră că ANRE nu poate majora sau modifica aceste tarife decât după ce va dispune şi va efectua un audit detaliat la întreprinderile furnizoare, cu antrenarea exponenţilor societăţii civile, pentru a exclude arbitrariul şi abuzurile de până acum.

Consiliului de administrare al ANRE a aprobat la 16 august, anul curent, noile preţuri la energia electrică furnizată pe teritoriul Republicii Moldova. Astfel, potrivit conţinutului actelor administrative consumatorii finali din centrul şi sudul ţării vor achita tarife mărite de 189 bani/kWh, iar consumatorii finali din nordul ţării vor achita 223 bani/kWh.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite