Polonia va crea un centru de dezvoltare rurală în Republica Moldova şi va renova un platou de ştiri al televiziunii publice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un centru de dezvoltare rurală va apărea în Moldova cu susţinerea financiară a Poloniei. Pentru anul 2014 urmează să se ofere 2 milioane de euro, ca ulterior suma să crească.

Anunţul a fost făcut în cadrul vizitei premierului polonez, Donald Tusk în Republica Moldova. Premierul moldovean a menţionat că apreciază disponibilitatea polonezilor de a deschide în Moldova un astfel de centru. „Pentru anul viitor este planificată suma de 8 milioane de euro, iar în perioada 2016-2020 din banii polonezi şi din alte surse se vor aduna cel puţin 20 de milioane de euro“, a comunicat premierul.

De asemenea, Polonia oferă un ajutor de 132.000 de euro televiziunii publice din Moldova pentru renovarea unui platou de ştiri. Premierul Iurie Leancă a mai spus că a discutat cu omologul său polonez despre posibilitatea alocării unui împrumut în condiţii foarte bune pentru a susţine dezvoltarea zootehniei şi sectorului legumicol din Moldova.

Premierul Poloniei, Donald Tusk, a spus că UE apreciază eforturile făcute la Chişinău pe calea europeană. „Această cale merită parcursă. Şi Polonia, şi Moldova, şi Ucraina, aveau la începutul anilor 90 aproape acelaşi venit pe cap de locuitor, acum în Polonia creşterea este mult mai mare”, a constatat oficialul polonez potrivit IPN. Astăzi Polonia este unul dintre cei mai mari exportatori de produse agricole şi aceasta se datorează banilor europeni care au ajutat ţara să-şi dezvolte sectorul agricol.

Donald Tusk a menţionat că moldovenii şi-au ales independent calea europeană şi nu vor fi niciodată presaţi de UE să facă anumite alegeri. Oficialul a mai spus că statele din UE pot fi sigure de faptul că o ţară vecină nu o va şantaja sau impune să facă anumite alegeri. Făcând referire la situaţia din Ucraina, la invazia armatei ruseşti în Crimeea, motivată de ruşi prin intenţia de a-şi proteja conaţionalii din peninsulă, Donald Tusk a subliniat că minorităţile naţionale nu sunt nicăieri la fel de protejate ca în UE.

Oficialul polonez a adăugat că a fost deschisă calea moldovenilor spre UE. Din luna mai, moldovenii vor beneficia de regim liberalizat de vize, iar în luna iunie urmează să fie semnat Acordul de Asociere dintre Moldova şi Uniunea Europeană. Premierul polonez speră că Moldova va obţine foarte curând şi statutul de ţară-candidat la UE. Totul depinde de cât de determinată va fi conducerea de la Chişinău de a se apropia de UE, a conchis premierul polonez.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite