Pavel Filip: Educaţia, infrastructura şi supremaţia legii sunt priorităţile Guvernului pentru 2018

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO gov.md
FOTO gov.md

Educaţia, infrastructura drumurilor şi supremaţia legii sunt trei cele mai importante priorităţi ale Guvernului pentru anul 2018. Declaraţia a fost făcută de premierul Pavel Filip în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul de televiziune Moldova 1. Prim-ministrul consideră că anul curent se pot înregistra progrese semnificative pe cele trei domenii, transmite IPN.

În domeniul justiţiei, Pavel Filip spune că este elaborată o reformă care va fi implementată în acest an, iar rezultatele vor fi imediat vizibile. 

„Cel mai importantă este evaluarea judecătorilor şi trebuie să ne îngrijim cine vine în acest sistem”, a declarat Pavel Filip.

În ceea ce ţine de educaţie, şeful executivului consideră că acest domeniu trebuie să fie o prioritate şi pentru guvernele următoare. 

„Bogăţia cea mai importantă a Republicii Moldova sunt oamenii, de aceea trebuie să investim în educaţie astfel încât capacitatea umană să poată produce valoare adăugată. Or, valoarea adăugată înaltă este în industriile unde este nevoie de multe cunoştinţe. De aceea, inevitabil, Republica Moldova poate avea perspectivă doar în cazul când vom avea un sistem al educaţiei bine dezvoltat şi vom ridica capacitatea umană”, a spus şeful Cabinetului de miniştri.

Fără o infrastructură dezvoltată, Moldova nu poate miza pe investiţii şi dezvoltare. „Anul acesta vom acorda mai mulţi bani pentru reparaţia şi construcţia drumurilor. Vom încerca să mergem şi pe dezvoltarea drumurilor nemijlocit în localităţi pentru că este important drumul de la poarta omului”, a declarat Pavel Filip.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite