Parlamentul are vicepreşedinte nou

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Democratul Andrian Candu a fost revocat din funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost votat de către legislativ, cu 56 de voturi. În locul lui a fost numit deputatul PD Sergiu Sârbu.

„Plec cu inima împăcată acolo, în Guvern, deoarece ştiu că aici sunt oameni de valoare”, a spus Andrian Candu, numit ministru al Economiei după demisia lui Valeriu Lazăr.

Deputatul comunist Artur Reşetnicov a spus că, înainte să plece din legislativ, Andrian Candu ar trebui să dea explicaţii privind scrisoarea pe care a adresat-o UE, în care a solicitat sancţionarea a 11 deputaţi din opoziţie. Andrian Candu a spus că a expediat preşedintelui Parlamentului, Igor Corman, o scrisoare în care oferă toate răspunsurile şi care va fi adusă la cunoştinţă pe 21 iulie.

Fracţiunea PCRM nu l-a votat Sergiu Sârbu, pe motiv că nu au fost consultată privind candidatura sa. Nici liberalii nu au votat, amintind că acesta a ajuns în Parlament pe listele PCRM şi este autorul unui proiect privind declararea zilei de 23 august drept ziua eliberării Moldovei de către Armata Sovietică. „Nu suntem siguri că va respecta valorile europene şi democratice”, a explicat Corina Fusu.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite