Parlamentul de la Chişinău, dizolvat în urma unei decizii a Curţii Constituţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parlament 2019 FOTO IPN

Curtea Constituţională a decis duminică, 9 iunie, dizolvarea Parlamentului Republicii Moldova în urma unui decret semnat de preşedintele interimar al ţării, Pavel Filip, după ce Igor Dodon a fost suspendat din funcţia de şef de stat pentru refuzul de a semna decretul respectiv.

„Se constată drept circumstanţă care justifică dizolvarea Parlamentului Republicii Moldova de legislatura a X-a imposibilitatea formării Guvernului în termenul prevăzut de articolul 85 alin. (1) din Constituţie”, se spune într-un comunicat de presă emis de CC.

Prezentul aviz este definitiv, nu poate fi supus niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

În urma unei sesizări depuse de deputaţii democraţi, Curtea Constituţională a decis duminică, 9 iunie, că refuzul lui Igor Dodon de a semna decretul de dizolvare a Parlamentului creează circumstanţe de suspendare din funcţie a preşedintelui ţării. În asemenea situaţie, potrivit Curţii, interimatul şefului statului va fi asigurat de premierul Pavel Filip, care va semna decretul de dizolvare a Parlamentului.

Parlamentul din Republica Moldova s-a convocat sâmbătă, la ora 13:00, într-o şedinţă, ignorând decizia Curţii Constituţionale de a fi dizolvat. Vladimir Plahotniuc, liderul Partidului Democrat din Republica Moldova, a declarat că deciziile luate sâmbătă în Parlament reprezintă o încălcare a Constituţiei şi a acuzat Blocul ACUM şi PSRM de tentativă de uzurpare a puterii în stat.

Deputaţii socialişti şi cei din Blocul ACUM au numit în funcţie conducerea Parlamentului, în frunte cu Zinaida Greceanîi, şi au acordat votul de încredere Guvernului Maiei Sandu, care a şi depus jurământul. Însă, Curtea Constituţională a decis, într-o şedinţă rapidă, invalidarea alegerii Zinaidei Greceanîi în funcţia de preşedinte al Parlamentului şi că toate deciziile luate de Parlament sâmbătă şi cele care vor fi adoptate în continuare sunt neconstituţionale, inclusiv învestirea noului Guvern.

În seara zilei de vineri, Igor Dodon s-a întâlnit cu liderul PDM Vlad Plahotniuc, în faţa căruia a recunoscut că primea până la un milion de dolari pe lună din Rusia, pentru întreţinerea PSRM. 

Democratul Andrian Candu a prezentat probe video şi a menţionat că Dodon a propus federalizarea ţării, interzicerea unionismului, schimbarea Constituţiei ca preşedintele ţării să fie ales de Parlament. Potrivit lui, Dodon s-a aliat pe ultima sută de metri cu ACUM pentru a se răzbuna pe democraţi, din cauza refuzului primit de a accepta o coaliţie în conformitate cu conţiţiile impuse de Moscova.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite