Octavian Ţîcu şi Iurie Reniţă, primii pe lista PUN pentru alegerile din 11 iulie

Octavian Ţîcu şi Iurie Reniţă, primii pe lista PUN pentru alegerile din 11 iulie

Iurie Reniţă şi Octavian Ţîcu

Octavian Ţîcu, Iurie Reniţă, Ana Guţu şi Alexandru Arseni sunt primii pe lista electorală a Partidului Unităţii Naţionale. Liderul PUN, Octavian Ţîcu, spune că formaţiunea merge la alegeri pe cont propriu, iar singurul bloc electoral pe care l-ar fi acceptat ca alternativă ar fi unul dintre PAS, Platforma DA şi PUN.

Ţîcu spune că au existat discuţii cu celelalte formaţiuni unioniste în vederea conjugării eforturilor la anticipate, însă, într-un final, membrii partidului au decis ca formaţiunea să meargă pe cont propriu la alegeri.

„Am discutat cu Vasile Costiuc, au fost şi cei de la AUR. Ulterior, am discutat cu toţi preşedinţii organizaţiilor teritoriale, avem 26 de preşedinţi, părerile au fost diverse, dar noi suntem un partid democratic şi facem aşa cum decide majoritatea, aşa se întâmplă ”, a spus Octavian Ţîcu în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8

De asemenea, Octavian Ţîcu spune că respinge ideea unui bloc electoral cu Platforma DA, formaţiune despre care spune că nu şi-ar dori Unirea Republicii Moldova cu România.

„Noi am fost adepţii unei singure alternative de bloc electoral, PAS-Platforma DA-PUN. Doar cu Platforma DA nu are sens. Unde este scris la Platforma DA că este un partid unionist, a cărui plan explicit este reîntregirea cu România? Platforma DA este un partid care îşi are propriile schelete”, a mai spus Octavian Ţîcu.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările