Moldova-tranzit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vitalie Ciobanu
Vitalie Ciobanu

Ne-am obișnuit cu refrenul: „Am să plec din ţara asta nenorocită, m-am săturat!" Eu am auzit-o într-o zi de cel puţin 3 ori. La spital, unde îmi vizitam o rudă, niște medici se confesau pe culoar, exasperaţi - păreau convinși că în altă parte le-ar merge mult mai bine.

Într-un maxi-taxi, șoferul dialoga cu un amic transportator care îi spunea că tocmai și-a perfectat pașapoarte românești pentru familia sa și că speră în curând să-și ia tălpășiţa. La poștă, două doamne elegant îmbrăcate își povesteau una alteia experienţa terifiantă a unor cunoștinţe plecate ilegal în Occident: le compătimeau, dar le și invidiau că avuseseră curajul să „taie poala", cum se zice.


Printre tineri „dispoziţiile nomade" sunt cele mai răspândite: vor să fugă pe capete din Moldova, pentru că nu întrezăresc aici niciun fel de perspective. Familia, părinţii? „Da, îi iubim, dar avem și noi o viaţă de trăit. Ce să facem în Moldova? E ca și cum te-ar închide într-o pivniţă!"

Junii basarabeni refuză să încremenească în basorelieful unor generaţii sacrificate, să completeze cu încă o verigă lungul șir al rataţilor istoriei, nu găsesc deloc o sursă de voluptate în victimizarea pe care și-o cultivă, psihanalizabil, concetăţenii lor mai vârstnici.

Să pleci la timp, cât mai ai energie și disponibilitate de a te integra într-un mediu străin, să-ţi valorifici la maximum potenţialul, pentru că dacă rămâi în Basarabia te irosești și vei înţelege, prea târziu, că ai făcut o greșeală fatală, cedând sub presiunea sentimentelor de clan sau a unui patriotism anacronic și gratuit.


Ca să oprești exodul moldovenilor spre tărâmuri mai fericite - mă gândesc uneori - ar fi suficient ca lucrurile să funcţioneze bine măcar într-un domeniu. Tinerilor, de exemplu, ar trebui să le oferi oportunităţi de afaceri, condiţii de creditare atractive, soluţii pentru a-și procura locuinţe, stagii în Occident pe care să le valorifice acasă, continuându-și activitatea în cadrul unor parteneriate profesionale cu colegii din străinătate.

Un astfel de program, inteligent conceput, ar fi în mod cert sprijinit de Uniunea Europeană. Numai că dacă pe ansamblu proastele obiceiuri nu sunt eradicate, orice iniţiativă sectorială generoasă va fi în cele din urmă compromisă, scufundată în noroiul corupţiei autohtone.


Și atunci de unde să începi, cum să prinzi acel capăt de fir cu care să depeni adevărata „poveste de succes" aici, la porţile Europei? Oricât de dizgraţios reflectată în mass-media, febra ce s-a declanșat în interiorul coaliţiei de guvernământ cu prilejul dezbaterii politicilor bugetar-fiscale pentru anul 2011 reprezintă totuși dovada faptului că organismul luptă cu infecţia, vorba medicilor.

Stabilirea unor reguli de impozitare clare și echitabile va spori încrederea populaţiei, va stimula creșterea economică, va îngrădi tentaţia foloaselor necuvenite - cancerul care macină societatea basarabeană.


N-ai cum să faci dintr-o „Dacie" un „Mercedes", atașându-i un motor de „Jiguli". Îţi trebuie piese și subansamble produse în Germania. Adică rigoare, onestitate, eficienţă. Și poate așa Moldova nu va mai fi un ţinut de tranzit pentru oamenii săi, ci chiar un loc în care să vrei să trăiești.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite