Miniştrii Guvernului Sandu susţin că se confruntă cu lipsa specialiştilor în diverse domenii din cauza emigrării acestora peste hotarele ţării

Miniştrii Guvernului Sandu susţin că se confruntă cu lipsa specialiştilor în diverse domenii din cauza emigrării acestora peste hotarele ţării

FOTO gov.md

Prim-ministra Maia Sandu împreună cu noul Cabinet de miniştri au avut joi, 18 iulie, o întrevedere cu ambasadorii Uniunii Europene acreditaţi în Republica Moldova. Şefa Executivului a relatat diplomaţilor despre cele mai recente activităţi şi lista priorităţilor guvernului, dar şi despre rezultatele vizitelor recente la Kiev şi Berlin, se arată într-un comunicat de presă emis de Guven.

„Ne-am propus să combatem corupţia, să restabilim credibilitatea în instituţiile statului, să rectificăm bugetul, să întreprindem acţiuni cu caracter social, menite sa sporească nivelul de protecţie socială şi alte domenii importante”, a declarat Maia Sandu. 

Totodată, prim-ministra a subliniat şi priorităţile pe termen lung a guvernării care ţin de reformele instituţionale.
 
Şefa Executivului a mai vorbit despre îmbunătăţirea condiţiilor de activitate a întreprinzătorilor, eliminarea abuzurilor asupra oamenilor de afaceri cu venituri mici rămânând o direcţie în care se va lucra intens.
 
Miniştrii Guvernului Sandu s-au expus asupra provocărilor cu care se confruntă astăzi. Printre acestea se numără lipsa specialiştilor în diverse domenii, precum educaţie şi sănătate, în special din cauza emigrării acestora peste hotarele ţării.
 
Reprezentanţii misiunilor diplomatice acreditate la Chişinău au salutat hotărârea şi determinarea cu care Executivul s-a angajat să pună în aplicare reformele şi au declarat ca vor continua să sprijine ţara noastră. „Suntem aici să vă susţinem în acţiunile pe care le întreprindeţi. Ne dorim să vedem Republica Moldova o ţară dezvoltată, iar cetăţenii să aibă un viitor mai bun”, a subliniat Ambasadorul Uniunii Europene în ţara noastră, Peter Michalko.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: