Mihai Ghimpu (PL): „Poate că ei caută blocaj ca să poată negocia cu comuniştii”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Ghimpu, preşedinte PL FOTO: Adevărul
Mihai Ghimpu, preşedinte PL FOTO: Adevărul

Preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a respins acuzaţiile aduse de către  liderii PDM şi PLDM privind blocarea negocierilor pentru formarea coaliţiei de guvernare şi a precizat că marţi seara, 13 ianuarie, va participa la o nouă rundă de negocieri care se va desfăşura la sediul PLDM.

Declaraţia respectivă a fost făcută prin telefon pentru emisiunea „În PROfunzime” de la postul de televiziune PRO TV Chişinău, transmite IPN.

„Nu există niciun blocaj! Poate că ei caută un blocaj ca să poată negocia cu comuniştii. Faptul că ei se înţeleg, nu înseamnă că noi trebuie să acceptăm să dialogăm cu comuniştii. Noi nu vedem o guvernare cu comuniştii. Ei nu au ce căuta la masa comună de negocieri. Există trei partide, cu trei programe diferite, şi încă nu s-a ajuns la un program comun”, a precizat liderul liberal.

Mihai Ghimpu a mai spus că formaţiunea pe care o conduce, este gata să renunţe la funcţia de şef al statului în schimbul celei de procuror general. „Ori depolitizăm aceste instituţii, ori li se oferă la fiecare pârghii pentru a participa la guvernare. Dar aşa ei vor totul, şi funcţii principale în stat, şi instituţii, şi avioane, nu mai merge aşa”, a argumentat liberalul.

Totodată, liderul liberal a mai declarat că invitaţia pe care au făcut-o liderii PLDM şi PDM pentru PCRM nu reprezintă o presiune pentru PL pentru a face anumite cedări. „Noi dorim să facem o schimbare şi oamenii aşteaptă această schimbare . Trebuie să găsim compromisul pentru valorile europene, pentru a le implementa cu adevărat”, a conchis Ghimpu.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite