Maia Sandu: Plahotniuc foloseşte metodele lui Putin în administrarea ţării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul PAS, Maia Sandu, a declarat miercuri, 29 noiembrie, că Vlad Plahotniuc foloseşte aceleaşi metode ca şi Vladimir Putin atunci când e vorba de modul de administrare a ţării. Potrivit ei, preşedintelui PDM nu-i convine ca Republica Moldova să devină un stat european, pentru că el ar prefera un regim similar celui de la Moscova.

„Eu vreau să reiterez un lucru, poate să poveastească Plahotniuc multe lucruri despre integrarea europeană şi despre cât de european este el. El foloseşte metodele lui Putin în administrarea ţării şi lui îi place să rămână şef pe ţară aşa cum este Putin. Nu într-o ţară europeană, în care democraţia e în capul mesei şi unde un şef de ţară poate să ajungă la puşcărie dacă încalcă legea”, a menţionat Maia Sandu la emisiunea „Important” de la TVC21. 

Preşedintele PAS a subliniat că lui Vlad Plahotniuc nu-i plac regulile europenem, dar cele care sunt la Kremlin. 

„Respectiv, diferenţele dintre regimul de la Kremlin şi cel de aici sunt tot mai mici. El se inspiră de acolo, aşa că nu trebuie să ne facem iluzii, atunci când omul povesteşte despre visul lui de a integra Moldova în UE”, a precizat Sandu.

În alt context, ea a dat asigurări că după parlamentarele din 2018 nu va face coaliţie cu PDM, preferând să meargă în opoziţie dacă va fi cazul.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite