Liberal-democraţii vor participa independent la alegerile parlamentare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Decizia a fost luată la Consiliul Politic Naţional al formaţiunii, unde PLDM a decis instituirea staff-ului electoral, conducerea căruia va fi aleasă săptămâna viitoare, la Biroul Politic Central transmite IPN.

„PLDM va participa în acest an de sine stătător, este evident. Noi avem angajamente în faţa oamenilor. Urmează să prezentăm un raport al activităţii noastre şi să ne angajăm acţiunile pentru perioada de viitor. Obiectivul nostru pentru alegerile parlamentare este victoria. Vom obţine această victorie, necesară nu doar pentru PLDM, dar şi pentru Republica Moldova, pentru a asigura ireversibilitatea procesului de integrare europeană“, a declarat liderul partidului, Vlad Filat, după şedinţa consiliului.

Potrivit lui, la consiliu s-a discutat despre necesitatea asigurării stabilităţii politice a ţării, pentru implementarea reformelor, liberalizarea regimului de vize şi semnarea Acordului de Asociere.

Vlad Filat s-a referit şi la faptul că partidele ar trebui, către alegerile parlamentare, să atingă un pact de neagresiune, care să le permită oamenilor să aleagă între candidaţi pornind de la experienţa lor, capacităţile şi programele propuse.

Mandatul actualului parlament expiră la 28 decembrie 2014, exact la 4 ani de la şedinţa de constituire, după alegerile parlamentare din 28 noiembrie 2010. Conform Codului Electoral, o nouă componenţă a legislativului trebuie să fie aleasă în cel mult trei luni de la expirarea mandatului parlamentului precedent, adică până la sfârşitul lunii martie 2015.

Până acum, s-a menţionat de mai multe ori că alegerile vor avea loc până la sfârşitul acestui an, în ultima duminică din luna noiembrie, deoarece nu se doreşte organizarea unei campanii electorale în perioada sărbătorilor de iarnă. Pentru organizarea următoarelor alegeri parlamentare în buget este prevăzută suma de 52 de milioane de lei.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite