Judecătorul Oleg Melniciuc, condamnat la închisoare pentru îmbogăţire ilicită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oleg Melniciuc magistrat.md

Judecătorul Oleg Melniciuc a fost condamnat, pentru îmbogăţire ilicită, la şapte ani de închisoare cu ispăşirea pedepsei în penitenciar de tip închis. De asemenea, a fost privat de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate în domeniul jurisprudenţei pe un termen de 15 ani. Sentinţa a fost pronunţată vineri, 3 septembrie, de Judecătoria Anenii Noi, transmite IPN.

Instanţa de fond a decis să menţină măsurile asiguratorii din prezenta cauză, şi anume sechestrul aplicat asupra bunurilor imobile şi mobile.

Termenul executării pedepsei penale urmează să fie calculat din data rămânerii definitive a sentinţei de condamnare.

Oleg Melniciuc pledează nevinovat şi menţionează că, atunci când va primi sentinţa motivată, o va contesta.

Magistratul este cercetat penal pentru îmbogăţire ilicită începând vara anului 2017, iar în 2018 dosarul a fost expediat în instanţa de judecată. Oleg Melniciuc a fost acuzat că în perioada anilor 2013-2017 a inclus intenţionat date incomplete sau false în declaraţiile de avere şi interese personale, dar şi că deţine bunuri materiale valoarea cărora depăşeşte substanţial mijloacele dobândite şi care, nu puteau fi obţinute legal.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite