Deputaţii moldoveni s-au împiedicat în comisii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentarii s-au întrunit astăzi într-o sesiune extraordinară pentru a finaliza alegerea conducerii Legislativului. După multe pauze şi consultări ei au decis să amâne şedinţa până mâine dimineaţă.

După cele două ore de dezbateri, aleşii au reuşit să voteze doar membrii Biroului Permanent. Când s-a ajuns la comisii, lucrurile s-au complicat. Comuniştii nu sunt de acord preşedinţia comisiilor lăsate de majoritatea parlamentară şi au solicitat pauză. Deputaţii au votat totuşi un proiect prin care sunt formate zece comisii parlamentare, cu una mai mult decât decât până acum, cea a mediului. Proiectul votat mai prevede şi componenţa numerică.

Grupul comuniştilor a refuzat deocamdată, "pe un termen nelimitat", şi funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului care le revine. "Acceptarea ei înseamnă că am participa la guvernare. Trebuie să mai cântârim şi să analizăm", a declarat liderul comunist Vladimir Voronin.

Marian Lupu, preşedintele Parlamentului şi preşedintele interimar al Republicii Moldova a spus că votarea Biroului Permanent al Parlamentului ar fi un succes al aleşilor, "o dovană de constructivism". El a mai afirmat că mâine deputaţii vor examina un proiect de lege prin care Cancelaria de Stat a Guvernului va fi transformată în Secretariatul Guvernului, iar şeful acestia, astăzi ministrul de Stat, membru al Executivului, se va ocupa doar de secretariat.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite