Comuniştii şi Partidul ŞOR au protestat la ANRE faţă de majorarea tarifelor la apă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ANRE Moldova

Membrii şi simpatizanţii Partidului Comuniştilor şi ai Partidului politic Şor au protestat miercuri, 10 august, la sediul Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică faţă de majorarea tarifelor la apă. Aceştia sunt nemulţumiţi că în mai multe raioane s-a scumpit apa, iar în capitală, potrivit lor, scumpirea urmează, transmite IPN.

Manifestanţii au acuzat guvernarea că îi pune pe oameni la greutăţi. Aceştia nu mai pot face faţă scumpirilor fără precedent din ultima perioadă şi nu sunt în stare să plătească mai mult şi pentru apă. 

Prezent la protest, deputatul PCRM, Valeriu Muduc, a declarat că toate scumpirile din ultima perioadă sunt cauzate de incompetenţa guvernării, care nu este în stare să prezinte soluţii de redresare a situaţiei. „Dacă cetăţenii noştri ar fi avut un trai decent, am fi făcut faţă mai uşor scumpirilor. În condiţiile în care acestea se ţin în lanţ, oamenii nu le mai pot face faţă. ANRE examinează tot mai multe solicitări de majorare a tarifelor pentru apă. Noi nu avem nimic împotriva întreprinderilor, organizaţiilor care sunt interesate să-şi redreseze situaţia economică, problema constă în cei de la guvernare, din cauza cărora s-au majorat tarifele pentru toate serviciile, inclusiv pentru apă”, a declarat  parlamentarul.

„Ni se cere să economisim pentru gaz, lumină, iar acum va trebui să economisim şi apa. În ţările civilizate, pe timp de criză, cum se întâmplă la noi, Guvernul pleacă în demisie de bună voie. Şi Guvernul nostru trebuie să plece şi să fie organizate alegeri parlamentare anticipate. Trebuie să fim uniţi, pentru ca să reuşim să schimbăm lucrurile în bine, să ne implicăm, să nu stăm deoparte”, a menţionat deputata PPŞor, Reghina Apostolova.

„Pensionarii noştri sunt cei care au cel mai mult de suferit. Au început să economisească şi pentru mâncare. Iată că va trebui să facă economii şi pentru apă. Ce vor face de acum încolo locuitorii capitalei? Să se spele doar sâmbăta, ca pe vremuri şi doar cu apă rece? Vor trebui să bea mai puţină apă?”, a remarcat consilierul municipal al PPŞor, Serghei Burgudji.

ANRE nu a formulat un comentariul legat de acţiunea din faţa instituţiei.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite