Chiril Moţpan, detalii despre cazul contrabandei cu anabolizante care a dus la rechemarea ambasadorului Neguţa: Ar fi o schemă preluată de la Ţuţu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul Platformei DA Chiril Moţpan susţine că a obţinut informaţii noi despre cazul contrabandei cu anabolizante, din 5 decembrie, care a dus la rechemarea ambasadorului R. Moldova la Moscova, Andrei Neguţa.

„Am primit câteva date suplimentare despre tentativa de trafic ilicit cu anabolizante din 5 decembrie, în care a fost implicată o maşină ce aparţinea Ambasadei Republicii Moldova în Federaţia Rusă. Anabolizantele despre care era vorba, „bolendonă” şi „clorodehidrometiltestosteron”, destinate sportivilor, se presupune că ar fi fost produse în Republica Moldova sau scoase clandestin din regiunea transnistreană – ar fi vorba de o schemă de contrabandă preluată de la Constantin Ţuţu, cunoscut pentru legăturile sale cu partea întunecată a sportului”, a declarat Chiril Moţpan într-un briefing de presă.

Potrivit deputatului, alături de cel puţin două persoane din Ambasadă şi două din MAE, ar fi implicaţi şi trei apropiaţi ai lui Igor Dodon: Alexandru Vâlcu, fost şef la vamă; Vadim Ciubara, unul dintre oamenii de afaceri afiliaţi lui Dodon şi Alexandru Dodon, fratele lui Igor Dodon. 

„Sub protecţia prietenilor celor trei, şoferul maşinii cu numere diplomatice trecea de 2-3 ori pe lună marfă în valoare de peste 150.000 de euro. Acuma, se pare, toţi sunt gata să-l facă ţap ispăşitor în toată această poveste urâtă pe şoferul unităţii de transport, care, apropo, este gata să depună mărturii dacă statul îi garantează securitatea personală şi a familiei sale”, a menţionat Moţpan.

Deputatul spune că „afirmaţia că ar fi fost o operaţiune specială coordonată de SIS cu vama pare extrem de dubioasă”. 

„Din câte se ştie, o operaţiune specială se încheie nu cu reţinerea la Vamă, ci la destinaţia sau la destinatarul final. De ce nu s-a admis ajungerea mărfii la destinaţia finală? Oare pentru că reprezentantul oficial al SIS pe lângă Ambasada Republicii Moldova în Federaţia Rusă – întâmplător sau nu, finul de cununie al lui Gumeniuc – nu a cunoscut ce se întâmplă chiar sub nasul lui?”, a precizat Moţpan.

El a menţionat că „persoane informate, care au fost anterior implicate în combaterea contrabandei şi crimei transfrontaliere, dar care nu au fost implicate în cercetarea acestui caz, afirmă că este puţin plauzibil ca aceste anabolizante să fi fost destinate pentru piaţa neagră din Federaţia Rusă”.

„Acolo ele se produc cu vârf şi îndesat şi au un preţ accesibil. Respectiv, anabolizantele în cauză urmau să ajungă, probabil, în Turcia (care şi-a arătat în ultimii ani un interes aparte pentru acest produs) sau Ucraina”, a mai spus Moţpan.

Amintim că şoferul microbuzului cu numere diplomatice, reţinut sâmbătă la postul vamal Palanca, la ieşirea din Republica Moldova, în care au fost depistate cutii cu anabolizante, a fost pus sub învinuire pentru tentativă de contrabandă cu anabolizante şi substanţe psihotrope. El urmează să depună demers la arest pentru 30 de zile.

Substanţele, care urmau să ajungă în Ucraina, au fost depistate în autoturism pe 5 decembrie, de către Serviciul Vamal şi Serviciul de Informaţii şi Securitate. 

Potrivit estimărilor, evaluarea lotului se cifrează la peste 8 milioane de lei, adică circa 380.000 de euro. 

La această etapă se stabileşte provenienţa substanţelor şi cercul de persoane implicate.

Ministerul de Externe al R. Moldova a comunicat că autoturismul vizat în contrabanda cu anabolizante se afla într-o misiune de serviciu pe ruta Moscova – Chişinău – Moscova, în perioada 2 – 5 decembrie 2020, în baza unei solicitări adresate MAE din partea Ambasadei Republicii Moldova în Federaţia Rusă, în vederea transmiterii la Chişinău a poştei diplomatice curente.

Igor Dodon a afirmat că, dacă se va dovedi că Andrei Neguţa este implicat în acest caz, diplomatul va trebui să răspundă în faţa legii.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite