Alegeri Republica Moldova. Usatîi, despre Dumitru Ciubaşenco:  Este unicul candidat care prezintă un pericol real pentru regim, ceilalţi vor face jocul regimului oligarhic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, spune despre candidatul formaţiunii sale că este un pericol real pentru guvernarea de la Chişinău, iar ceilalţi candidaţi fie că vor face jocul lui Vlad Plahotniuc, fie că vor intra cu acesta în conflicte locale neînsemnate.

Usatîi e convins că alegătorii îl vor susţine pe Ciubaşenco, deoarece doar el pledează deschis pentru dizolvarea parlamentului şi provocarea alegerilor parlamentare anticipate.

În opinia sa, electoratul care este împotriva guvernării este de aproximativ 80 la sută, iar cel ce reprezintă stânga, de 50-55%, ceea ce iar da mai multe şanse partidului pe care îl conduce.

De asemenea, politicianul e de părere că alegerile prezidenţiale ar putea fi falsificate.

   

„Nu e un secret că puterea a început actuala campanie electorală cu grave încălcări, cum ar fi: majorarea nejustificată a numărului de alegători şi faptul că CEC nu a efectuat lucrul necesar în vederea actualizării listelor electorale; ignorarea de către CEC la prima etapă a populaţiei vorbitoare de limbă rusă, nefiind prezentate potenţialilor candidaţi liste de subscripţie în limba rusă; încălcările şi abuzurile evidente admise de candidatul PDM, Marian Lupu în procesul de colectare a semnăturilor etc. Aceasta dovedeşte, după cum noi am şi presupus, că alegerile vor fi falsificate, iar dacă puterea oricum nu va avea rezultatul dorit, atunci încălcările sale, dar şi alte pretexte juridice, vor fi folosite pentru anularea rezultatelor alegerilor”, afirmă preşedintele PN.

Renato Usatîi a oferit un interviu luni, 19 septembrie, pentru tribuna.md

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite