Şeful diplomaţiei moldoveneşti, despre oferirea statutului de candidat la aderare: Suntem foarte optimişti!

Şeful diplomaţiei moldoveneşti, despre oferirea statutului de candidat la aderare: Suntem foarte optimişti!

În această seară sau vineri va exista un răspuns final din partea Uniunii Europene privind perspectiva de aderare a Republicii Moldova. Ministrul de Externe, Nicu Popescu, spune că autorităţile de la Chişinău sunt optimiste că decizia va fi una favorabilă Republicii Moldova. Şeful diplomaţiei spune că majoritatea absolută a statelor membre susţin dezideratul Republicii Moldova de a fi parte a comunităţii europene, notează IPN.

Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene spune că dorinţa de eurointegrare a cetăţenilor şi eforturile autorităţilor au creat acum o fereastră de oportunitate pentru Republica Moldova. În timpul summit-ului Consiliului European din 23-24 iunie, vom primi un răspuns clar privind perspectiva de aderare. Oficialul se arată optimist că summit-ul european va fi un eveniment istoric pentru Republica Moldova. „Este o recunoaştere a faptului că societatea moldovenească este o societate europeană, care vrea să fie guvernată conform normelor democraţiei, care a respins tentative de a deraia parcursul nostru european, prin votul clar şi ferm oferit forţelor proeuropene. Noi am făcut progrese importante în ultimele luni şi în domeniul luptei cu corupţia, domeniul energetic, libertatea presei. Am sărit 49 de poziţii conform indicelui libertăţii presei. Am demonstrat evoluţii în lupta cu spălarea banilor. Nu ştim care vor fi deciziile ţărilor, dar primim mesaje pozitive din partea Comisiei Europene. Poziţia majorităţii absolute a ţărilor membre este că sunt deschise şi susţin ferm oferirea statutului de candidat pentru Republica Moldova. Noi suntem foarte optimişti”, a spus Nicu Popescu în cadrul unei ediţii speciale la postul public de televiziune  Moldova 1. Şeful diplomaţiei de la Chişinău spune că statutul de ţară candidată la aderare îi va oferi Republicii Moldova sprijin financiar sporit din partea statelor membre pentru ridicarea nivelului de trai al cetăţenilor la standardele europene. „Joi seara sau vineri sperăm să facem doi paşi mari în direcţia aderării, primul pas va fi recunoaşterea perspectivei de aderare şi al doilea este recunoaşterea statutului de candidat, în condiţiile în care mai urmează să mai implementăm reforme. Comisia Europeană a enunţat mai multe recomandări pentru procesul de reforme din Republica Moldova, predominant acestea ţin de lupta cu corupţia şi reforma justiţiei, combaterea crimei organizate, reforma administraţiei publice. Aceste recomandări sunt logice şi fac parte oricum din programul nostru de guvernare. După ce vom implementa aceste măsuri, speranţa noastră este să pornim negocierile de aderare. În momentul începerii negocierilor, UE va veni cu finanţări sporite care ne vor permite să dezvoltăm Moldova mai rapid, împreună cu partenerii europeni ”, a mai spus vicepremierul. Republica Moldova a depus cerere de aderare la Uniunea Europeană la 3 martie. La finalul săptămânii trecute, Comisia Europeană a venit cu recomandarea către Consiliul European să ofere Republicii Moldova şi Ucrainei statut de candidat la aderare. Decizia finală este luată de liderii statelor membre cu unanimitate de voturi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările