Şalaru îndeamnă moldovenii cu paşaport român să iasă la vot: Să arătăm că în Basarabia numărul de unionişti este mai mare de 1,8%

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Apărării, Anatol Şalaru, într-o postare pe Facebook cheamă moldovenii care deţin pasaportul românesc să iasă la vot în alegerile parlamentare din România. În acest sens, Şalaru îşi doreşte ca moldovenii să demonstreze că cifra unioniştilor din Moldova este mai mare decât scorul obţinut de liderul PL, Mihai Ghimpu, în alegerile prezidenţiale de la Chişinău, care a fost 1,8%.

„Stimaţi prieteni, duminică, în România vor avea loc alegeri parlamentare. Invit toţi basarabenii care şi-au redobândit cetăţenia româna să mergem la vot. Nu contează cui veţi da votul, important este să vă exercitaţi acest drept, participând astfel la viaţa politică a Ţării. Participarea la vot este şi o dovadă de patriotism, o dovadă că ne pasă de viitorul României. Haideţi duminică sa arătăm că în Basarabia numărul românilor unionişti este mai mare de 1,8%. Eu voi merge la vot şi vă aştept şi pe voi”, a declarat Anatol Şalaru.

Amintim că alegerile parlamentare din România vor avea loc duminică, 11 decembrie, În Republica Moldova vor fi deschise 37 de secţii de votare.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite