2010 - un an cu multe probleme, speranţe şi dezamăgiri

Cu 90 de ore până la expirarea mandatului de Preşedinte al Parlamentului şi Preşedinte interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu a adresat un mesaj de felicitare către cetăţeni. Mesajul preşedintelui conţine urări de Crăciun şi Anul Nou.

„2010 a fost un an cu multe probleme, speranţe şi dezamăgiri. Totuşi a fost un an din viaţa noastră. Doresc ca următorul an să fie unul mai bun, cu roadă, un an în care să ne simţim stăpâni la noi acasă, un an în care să mergem împreună pe drumul european", le-a urat Mihai Ghimpu moldovenilor.

Preşedintele interimar a spus că felicitarea lui din Ajunul Crăciunului este adresată şi în cazul în care nu se va reuşi până la Anul Nou să fie ales următorul preşedinte al Parlamentului care să preia şi interimatul funcţiei de şef al statului. „Nu vreau să iau pâinea viitorului preşedinte dar nici nu vreau să rămână cetăţenii fără felicitare de Sărbători. O vorbă bună spusa oamenilor chiar şi de două ori nu strică", a menţionat Mihai Ghimpu.

Preşedintele a fost urat de mai multe cete de colinsători, printre care militari şi copii de grădiniţă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: